Tiberiu Cerghi, final de poveste: „El făcea istoria fascinantă!”

O viață, ca o poveste. Plină de istorie, de arheologie, de prietenie și de bunătate. De respect. O viață demnă. Un astfel de om merita un altfel de sfârșit. Sfârșitul poveștii sale nu este despre el. Este despre un moment, despre boală, despre ceva ce i se poate întâmpla oricui, despre lucrurile care nu pot fi controlate, oricât ne-am dori. Este despre omul de la catedră care se simte cel mai bine în mijlocul elevilor și care și-a dedicat întreaga viață acestora.

Sfârșit tragic

Profesorul de istorie Tiberiu Cerghi, fost director al Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, a dispărut de acasă la data de 30 august, iar după două săptămâni de căutări intense, miercuri, 14 septembrie, în cursul dimineții, trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit pe râul Someș.

Confirmarea rece vine din partea purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, Carmen Jucan: „În această dimineață Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, pe râul Someș, pe raza municipiului Cluj-Napoca, a fost observat cadavrul unui bărbat. Politiștii s-au deplasat și au efectuat cercetarea la fața locului. Trupul bărbatului a fost transportat la IML Cluj în vederea efectuării necropsiei.

În urma cercetărilor, a fost stabilită identitatea bărbatului în persoana numitului Cerghi Tiberiu, dat dispărut la data de 30 august. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a survenit decesul bărbatului”, a transmis aceasta.

Citiți și: Trupul neînsuflețit al profesorului Tiberiu Cerghi a fost găsit în cursul acestei dimineți

Cum s-au petrecut lucrurile?

Fostul profesor obișnuia să se plimbe în fiecare zi în apropierea locuinței sale, un apartament situat în zona Pieței Mărăști, unde locuia de cinci ani cu nepoata sa, Pompilia Bonțaș și cu familia acesteia. Pentru că nu a avut copii, după moartea soției sale, nepoatele sale Pompilia Bonțaș și Loredana Marc, care locuiesc în Cluj, au fost cele care au avut grijă de aceasta. Domnul Tiberiu, în vârstă de 75 de ani obișnuia ca în fiecare zi să cumpere ziarul preferat din apropierea Imprimeriei Ardealul și să facă mici cumpărături, pentru a se simți util. Purta mereu o borsetă neagră în care avea bani, cheia de la casă, telefonul mobil și buletinul. Nimic nu avea să prevestească nefericita întâmplare.

„Dimineața am plecat de acasă la ora zece. El mi-a zis că încă nu se ridică din pat, că preferă să mai stea puțin întins. I-am lăsat pregătit micul dejun, medicamentele, iar pe la 13 fără ceva, am vorbit la telefon. Am stabilit că vom lua prânzul împreună. Când m-am întors de la serviciu, am constatat că telefonul i-a rămas pe masă. El în mod normal ieșea în jurul pieței, dar și-a uitat și altă dată telefonul. În prima fază nu am intrat în panică, știind că a ieșit puțin să se plimbe. Am luat telefonul și am coborât să îl caut prin piață. De multe ori îl găseam aproape și îi înmânam telefonul, să îl aibă în caz de ceva. L-am căutat la magazinele unde mergea el de obicei, dar nu l-am găsit. Am început să îi sun prietenii să văd dacă nu e cu cineva dintre ei. Nu era cu niciunul dintre cei cu care ieșea în mod constant. Atunci am început să intru în panică”, povestește Pompilia.

A sunat la poliție, iar după ce a dat toate detaliile necesare, împreună cu familia și cu prietenii au început să îl caute.

„Diferit nu l-am simțit deloc în acea zi. Am vorbit cu el aproximativ cu o oră înainte de plecarea lui de acasă. În ultimii doi ani nu lipsise atât de mult de acasă fără să spună că merge undeva sau fără să lase un bilet, dacă nu eram acasă. Ne-am gândit că s-a întâmplat ceva sau a plecat și nu mai știe să vină. El avea Alzheimer, era sub tratament. Nu a mai avut pierderi integrale de memorie, dar discutând cu medicul lui, acesta ne-a zis că era posibil să se întâmple. Ne-am panicat în ideea că a plecat și nu mai știe să revină acasă. După ce a venit poliția și am dat declarații am verificat garderoba și am văzut exact ce haine lipsesc pentru a putea da descrierea. El nu avea o graderobă ca a unei domnișoare. Am știut exact cămașa care lipsea.

Eu locuiesc cu el de cinci ani, de când a murit soția lui. Am mobilizat apoi familia, prietenii și am început noi să îl căutăm. L-am căutat marți, până la trei noaptea și prin localitățile în care a locuit anterior. L-am căutat și la Aiton, pentru că acolo și-a început cariera de profesor. El a ridicat școala de acolo, a fost director, avea amintiri frumoase, iar în ultima vreme ne povestea des de Aiton. L-am căutat acolo, l-am căutat prin oraș, prin parcuri, în zona stadionului, pentru că mergea când era tânăr des la meciurile de fotbal, la prieteni, la rude. În ziua când a dispărut l-am căutat până la trei noaptea fără sorți de izbândă, iar miercuri am reluat căutările. Din nou Aiton, din nou parcuri. Am început să îl căutăm prin locurile unde stau oamenii străzii, să îl căutăm pe la toate spitalele, să lăsăm afișe cu fotografia lui, a demarat și campania pe Facebook cu căutarea lui. Poliția ne-a ajutat mult și s-a implicat în căutare. În aceste două săptămâni am ținut mult legătura cu poliţiştii. Când l-am căutat în zonele unde stau de obicei oamenii străzii, au trimis un echipaj pentru a ne însoți. De asemenea, când au organizat acțiuni de căutare împreună cu jandarmii și cu câinii, am fost informați”, povestește Pompilia.

Miercuri cei din familie au constatat că există mai multe camere de supraveghere a traficului în zona în care Tiberiu Cerghi a fost văzut pentru ultima dată de două cunoștințe. Astfel au fost demarate procedurile pentru a vedea imaginile de pe acestea camere. Au văzut astfel că unchiul lor s-a urcat într-un taxi Diesel în zona Pieței Mărăști. A plecat spre cartierul Grigorescu și s-a oprit în zona magazinului Profi, unde i-ar fi zis șoferului că dorește să își ia un suc pe care să îl bea împreună cu un prieten. Din acel moment, camerele i-au pierdut urma şi nimeni nu mai știa exact ce s-a întâmplat cu fostul profesor.

„Ne-am gândit la o mulțime de scenarii, că în astfel de situații de stres, de situații limită, se gândește omul la toate variantele. Timp de două zile, o echipă de zece oameni am stat doar în zona Grigorescu-Mănăștur, în ideea că prindem un fir sau că cineva, măcar din greșeală, l-a văzut. Am întrebat pe toată lumea, l-am căutat și în tufișuri. Oriunde ne-am gândit noi că putea ajunge. Nimeni nu l-a văzut, nimeni nu știa nimic de el”, explică Pompilia.

Conform familiei, domnul profesor nu avea probleme fizice. „I-am făcut toate analizele, nu avea nimic din punct de vedere fizic. El avea început de Alzheimer și puțin de Parkinson pentru că îi tremura mâna stângă, dar medicamentele pe care le lua erau pentru o stare incipentă a acestor boli. Am fost la psihiatru și ne-a trimis înapoi la neurolog pentru că ni s-a spus că e bine și că nu e cazul să primească o doză mare de medicamente. Avea medicamentația specifică bolnavilor cu început de Alzheimer. Medicamentele îl ajutau să nu aibă o pierdere totală de memorie. Ce se întâmplă? În unele momente, bolnavilor de Alzheimer le pot reveni amintirile dintr-o anumită perioadă a vieții, iar prezentul nu le e cunoscut. Din această cauză l-a căutat poliția și prin anumite locuri unde a copilărit, unde și-a petrecut tinerețea, unde a predat sau în locurile pe care le frecventa când era tânăr. El a fost de foarte multe ori pe șantierele de la Sarmizegetusa, în tabere de arheologie cu elevii. Ani la rândul. Inclusiv acolo l-a căutat poliția. Noi ne-am sunat prietenii din prin zonă, le-am trimis poze și i-am rugat să îl caute și ei în zona respectivă”, povestește Pompilia.

Nepoata susține că Tiberiu Cerghi nu a avut niciodată pierderi totale de memorie. În schimb a fost extrem de conștient de boala sa, fapt pentru care mereu era precaut. „Mereu pleca de acasă cu o borsetă neagră, unde avea buletinul. Zicea că e bine să aibă buletinul la el că în caz că uită unde stă, să îl poată ajuta oricine. Era foarte conștient de boala pe care o are și de ce i s-ar putea întâmpla. Era prevăzător. În ultimii doi ani nu a plecat din jurul blocului, din Piața Mărăști, tocmai în ideea să nu amețească, să nu i se facă rău. Pleca doar însoțit și cerea mereu ajutorul. Dacă eu eram la serviciu, tot timpul suna un fost elev să îl însoțească. Avea foarte mulți foști elevi cu care ținea legătura, prieteni care îl vizitau des, împreună cu care juca cărți sau table. Nici măcar când avea programare la dentist nu voia să iasă singur. Nu pleca neînsoțit”, spune Pompilia.

Singura explicație logică pe care a primit-o familia a venit din partea medicilor specialiști care le-au spus apropiaţilor profesorului că într-adevăr există momente în care bolnavii de Alzheimer, nu se știe din ce motive, au o pierdere bruscă de memorie și pleacă. Ei susțin că pleacă acasă. Nu își mai recunosc propria casă și vor să ajungă cu orice preț la casa pe care și-o amintesc ei în acel moment.

„Mi-a povestit în ultima vreme despre casa în care stătea el în gazdă la Aiton. Trecea drumul, iar la două case, locuia preotul reformat. Acest preot trăiește. Era prieten bun cu el. Locuiește în Grigorescu. Inițial ne-am gândit că a mers la el în Grigorescu cu taxiul, dar a trecut de zona unde locuiește acesta. Preotul nu era acasă în acel moment”, povestește Pompilia.

Loredana Marc, cealaltă nepoată a domnului Cerghi crede că sănătatea unchiului său s-a înrăutățit în momentul în care și-a pierdut soția. „A fost șocat din cauza faptului că mătușa mea a leșinat dintr-o dată în bucătărie. Avea tumoare pe creier, iar în câteva luni s-a stins”, spune aceasta. Cu soția s-a cunoscut la Cluj, aceasta fiind tot cadru didactic.

Școala îi păstrează memoria vie

„Profesorul Tiberiu Cerghi a fost mai bine de un sfert de secol profesor al acestei școli, adică a făcut parte mai bine de un sfert din istoria școlii, lăsând atât în amintirea celor care au învățat aici, cât și în amintirea școlii, un puternic ecou. Toți cei care au avut bucuria să îi fie elevi, toți cei care au participat la taberele organizate de Tiberiu Cerghi rememorează, cred eu, cu mare plăcere, clipele plăcute petrecute alături de acesta. Este cel care i-a învățat istorie, istoria Clujului, arheologie, i-a dus pe șantiere arheologice și a încercat să îi implice în cât mai multe activități, pe lângă cele cuprinse în cadrul programei. Școala îi păstrează o memorie vie și sper că așa se va întâmpla și pe mai departe”, a declarat Constantin Corega, directorul Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.

Fost elev: „El făcea istoria fascinantă!”

Foștii elevi și-l amintesc cu mare drag pe profesorul de istorie. Constantin Vușcan face parte din prima generație de elevi pe care Cerghi i-a avut în cadrul Colegiului Național „Emil Racoviță”. „Era printre puținii profesori care știau să își facă materia plăcută. La începutul orei, avea el metodele lui de a ne atrage atenția, de a ne face să fim atenți la ce urma să ne povestească. Era diferit. Îl simțeam ca pe un prieten, aveam o relație specială cu acesta. Nu am simțit acest lucru față de alți profesori. Era un profesor sever, care știa foarte bine regulile.

Cu toate acestea, ne spunea mereu că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate și ne-a învățat cum să nu ne lăsam afectați de regulile atât de stricte din învățământul de acum 30 de ani. Avea o tabără preferată, cea de la Sarmizegetusa Regia. El a fost printre primii care a promovat și acest stil de învățare. În plus, taberele ne ofereau prilejul de a ne cunoaște mai bine și de a lega prietenii și cu cei din alte generații. Pe de altă parte, reușea să facă istoria fascinantă. Învățam bine și știam toți domnitorii, toate datele. Povestea pe înțelesul nostru și făcea materia accesibilă pentru toți”, spune fostul său elev.

Tabăra de arheologie de la Sarmizegetusa Regia, înființată de către profesorul Tiberiu Cerghi, funcționează începând cu 1991, în fiecare vacanţă de vară, la ea participând în jur de 30-35 elevi din clasele liceale.

[stextbox id=”custom”]

Cerghi nu e primul profesor de la Racoviță care a dispărut

În urmă cu doi ani, un alt profesor al Colegiului Național „Emil Racoviță” a dispărut, fără urmă de această dată. Marius Popa sau Gopo, după cum era acesta poreclit, profesor de geografie,   a dispărut pe 16 ianuarie 2014. Nu s-a mai prezentat la cursuri, iar de atunci a fost văzut o singură data în zona mallului din Gheorgheni. Marius Popa a fost dat în urmărire la nivel național, poza lui ajungând în toate locațiile din județ unde acesta ar fi putut ajunge, dar și în spitalele din toată țara. Până în prezent nu se știe nimic despre acesta.

[/stextbox]

Citiţi şi: Misterioasa dispariție a profesorului Marius Popa, zis „Gopo”

Boala Alzheimer

Boala Alzheimer este o afecțiune degenerativă progresivă a creierului care apare mai ales la persoane de vârstă înaintată, producând o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului, cu pierderea capacităților intelectuale ale individului și a valorii sociale a personalității sale, asociată cu tulburări de comportament, ceea ce realizează starea cunoscută sub numele de demență.

Boala Alzheimer progresează în timp, dar rapiditatea agravării depinde de la o persoană la alta. Unele persoane pot avea manifestări minime până în fazele tardive ale bolii, alte persoane pierd capacitatea de a efectua activități zilnice deja într-o fază precoce a bolii. Nu există până în prezent posibilitatea unei vindecări. O persoană afectată de boala Alzheimer trăiește în medie 8 – 10 ani de la apariția primelor simptome, dacă nu intervin alte cauze intercurente de moarte.