Sindicaliștii din Sănătate protestează la București, nemulțumiți de modificările salariale

Angajații din sănătate au ieșit în stradă și sunt deciși să meargă și până la grevă generală dacă Guvernul nu va rezolva problema pierderilor salariale provocate de aplicarea noului regulament de aplicare a sporurilor. Federația Sanitas organizează astăzi la București un important miting de protest la care sunt prezenți sindicaliști din toată țara.
Angajații din sănătate se simt înșelați de noile prevederi legale prin care nu mai pot cumula două sau mai multe sporuri, deși îndeplinesc criteriile legale pentru anumite condiții periculoase de muncă. Astfel că unii s-au trezit și cu pierderi de până la 1.000 de lei la venitul salarial față de luna precedentă.
Liderul filialei clujene a Sanitas, Ștefan Roman, spune că de fapt anunțatele creșteri salariale au creat o situație inacceptabilă în rândul angajaților din spitale. ”Unii angajați au într-adevăr anumite creșteri salariale, dar alții au pierderi salariale serioase, chiar și până la 1.000 de lei, datorate pe de o parte legii 153 a salarizării, pe de altă parte, hotărârii de guvern 153, care aprobă noul regulament de sporuri. De fapt, mult trâmbițata creștere salarială pentru întregul personal sanitar cu 25% care s-a făcut în ianuarie 2018 a fost anulată de trecerea contribuției de la angajat la angajator. Creșterea s-a resimțit foarte puțin, la unii angajați chiar numai cu câțiva lei. Dar, dacă luăm în calcul și rata inflației, acea creștere a fost anulată în totalitate, din contră cred că puterea de cumpărare a salariatului este mult mai mică acum decât era în decembrie 2017.
Pe de altă parte, începând cu 1 martie 2018, doar la două categorii profesionale din sănătate s-au majorat salariile la nivelul anului 2022, medici și asistenți medicali. Acest lucru a creat un val foarte mare de nemulțumire în rândul restului salariaților din unitățile sanitare. Deci s-a creat o discriminare și pe undeva o ațâțare a categoriilor profesionale unii împotriva celorlalți. Ceea ce nu e bine, că în cele din urmă această gâlceavă se repercutează asupra pacientului, când în mod normal și firesc pacientul trebuie să fie în centrul atenției angajaților din sănătate. Deja sunt categorii profesionale care se uită urât unii la ceilalți că de ce la ei da și la noi ba”, spune Ștefan Roman.

Fără cumul de sporuri
Noul regulament de aplicare a sporurilor nu mai permite angajaților să cumuleze două sau mai multe sporuri, chiar dacă îndeplinesc criteriile legale de acordare a unor sporuri diferite. De aici pierderile, deloc de neglijat, la salarii. ”Regulamentul care a fost elaborat de către Ministerul Sănătății și aprobat de Guvern limitează procentul sporurilor undeva la maxim 30% din fondul de salarii. Până acum toate spitalele depășeau aceste procent cu sporurile acordate pentru diferite condiții de muncă. Dacă ne raportăm la salariul până în luna martie se situau undeva între 20 și 40%. Și pe legislația anterioară trebuiau să se încadreze în acest procent de 30%, dar cu excepția unităților sanitare. Aceasta pentru că se știa foarte bine că există persoane care lucrează în niște condiții de muncă ce îndeplinesc cu brio posibilitatea acordării a cel puțin două sporuri. Ori prin noua lege este interdicție totală de a cumula două sau mai multe sporuri”, explică liderul de sindicat.
Astfel că, de acum angajații din spitale pot lua un singur spor chiar dacă, de fapt, condițiile lor de muncă nu s-au schimbat cu nimic și nu sunt cu nimic mai puțin periculoase. ”Să vă dau un exemplu. La Clinica de Pneumoftiziologie sau TBC cum o cunoaște lumea, să luăm personalul care lucrează în Radiologie. Ei îndeplineau două condiții pentru sporuri, și condiția de contagiune și infecție generată de pacienții cu care veneau în contact și care erau purtători a bacilului Koch, cât și condiția de radiații și atmosferă ionizantă în care lucrau din cauza aparatelor de diagnosticare. Până acum se puteau cumula aceste sporuri, dacă se îndeplineau criteriile și condițiile legii. Pe TBC cel care lucra cu pacienți cu TBC avea un spor de 100%, iar sporul de radiologie ajungea până la 30%, deci putea un angajat aflat în aceste condiții de muncă să cumuleze aceste sporuri. Alt exemplu, la Contagioase era un spor de 25% de la muncă realizată cu pacienți contagioși, spor pe care îl lua tot personalul, iar pe radiologie mai era un spor specific, care mergea până la 30%. Ele se aplicau la salariul de bază. Regulamentul nou a intrat în vigoare din 30 martie, de când a fost publicat în monitorul oficial și nu mai există nici o excepție de acordare a sporurilor”, adaugă Ștefan Roman.

Proteste și grevă generală
Reprezentanții sindicali au trimis Ministerului Sănătății mai multe propuneri de soluționare a nemulțumirilor, dar deocamdată nu au primit decât promisiuni. ”Noi am trimis niște solicitări, propuneri concrete de rezolvare a situației. Rezolvarea stă în pixul lor, a ministrului Sănătății, a ministrului Muncii și a ministrului Finanțelor. Avem, trei puncte mari și late: modificarea legii salarizării în sensul eliminării plafonului de 30% pe ordonator principal de credite care limitează acordarea sporurilor prin noul regulament, creșteri salariale pentru tot personalul din sănătate, nu numai pentru două categorii și negociarea și semnarea contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate, care a fost tergiversat de ministrul anterior nepermis de mult. Contractul colectiv a expirat de peste un an, în mod normal se semnează pe minim un an și pe maxim 2 ani, noi îl aveam semnat pe doi ani.
Noi nu am refuzat dialogul niciodată în 28 de ani, chiar dacă am declanșat conflicte de muncă. Dar, vizavi de promisiunile făcute de cele două doamne ministru, ministrul Muncii și cel al Sănătății, în 13 aprilie, că au să elaboreze și să trimită către unitățile sanitare o circulară prin care vor face specificațiile necesare și legale în a compensa sub o formă sau alta pierderile de natură salarială pe care le-ar avea unii angajați din unitățile salariale, până la această oră nu am cunoștință să se fi întâmplat acest lucru”, spune liderul Sanitas Cluj.
Până atunci oamenii vor ieși în stradă la București, iar dacă guvernul nu va răspunde solicitărilor lor sunt deciși să intre în grevă. ”Dacă situația nu se va rezolva după mitingul de protest de la București, ar urma declanșarea grevei: în data de 7 mai grevă de avertisment de două ore și în data de 11 mai declanșarea grevei generale. Mitingul de la București e organizat de Federația Sanitas, dar sunt binevenite și celelalte sindicate care doresc să participe”, a declarat acesta pentru Transilvania Reporter.
”Sunt nemulțumit nu de azi, de ieri, ci de când a apărut proiectul legii salarizării. Nemulțumit că toate amendamentele noastre, cât și multe din amendamentele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților au fost respinse în totalitate de către Comisia de Muncă din Camera Deputaților și a ieșit legea cum o vedem acum, o varză de Bruxelles așa, de mare clasă”, a adăugat acesta.

Distribuie:

Postaţi un comentariu