Sângele artificial – un proiect clujean pentru viitor

Radu Silaghi-Dumitrecu / Foto: Dan Bodea

Minunea de la Cluj. Cam aşa era şi mai este privit proiectul sângelui artificial, pe care îl derulează o echipă de cercetători condusă de Radu Silaghi-Dumitrescu. Preşedintele Traian Băsescu defila cu proiectul prin Europa, iar mulţi vorbeau de un iminent Premiu Nobel pentru cercetători. Între timp, proiectul a primit şi fonduri guvernamentale, 400.000 de lei pentru anul 2014, cum anunţa în urmă cu câteva luni ministrul delegat Mihnea Costoiu.

Pentru a afla amănunte, l-am întrebat pe cercetătorul Radu Silaghi Dumitrescu în ce stadiu este proiectul şi care ar fi noutăţile în ce priveşte sângele artificial: „Lucrăm, asta este noutatea. Uneori în România e o noutate şi asta. Lucrăm în continuare, nu am să spun lucruri deosebit de noi comparativ cu ce am spus până acum. Experimentele se desfăşoară pe toate planurile, există finanţare. E vorba de cea de la minister în primul rând, cea anunţată de dl ministru. Doar timp ne lipseşte. Totdeauna se poate mai bine, sigur că nu suntem în Rai, ar fi grav dacă am fi, n-am mai sta de vorbă la telefon. Nu am nici un motiv să mă plâng. Sunt banii despre care am spus că avem nevoie. Depinde de noi ritmul în care merge proiectul”. El a mai spus că cercetările se derulează în colaborare cu mai multe instituţii din Cluj (Institutul de oncologie, Institutul de cercetări biologice, Institutul de fizică, Facultatea de chimie, Facultatea de biologie, Facultatea de fizică, USAMV, UMF, cu Politehnica), dar că există de ani buni colaborări şi cu străinătatea.

O prognoză, când şi dacă sângele artificial ar putea să ajungă şi în spitale, la pacienţii care au nevoie de transfuzii sanguine? „Am mai răspuns acum un an. Noi am mai avea nevoie cu animalele probabil încă doi ani, un an de aici, după care ar urma testele clinice, despre care ştiu că acolo unde ele durează foarte puţin, durează cel puţin trei ani. Deci, de acum încolo, un minim de patru ani”, a mai spus Radu Silaghi Dumitrescu.

O echipă de cercetători de la Facultatea de Chimie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, condusă de conf. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, face, de şase ani, cercetări de laborator pentru a produce sânge artificial, util în cazul unor intervenţii chirurgicale în care se pierde mult sânge sau în cazul accidentelor.

Radu Silaghi-Dumitrescu declara în octombrie 2013 că specialiştii clujeni au reuşit să creeze o reţetă de sânge artificial -care nu are culoarea roşie, ci poate deveni chiar incolor -, iar testele preliminare pe şoareci au rezultate încurajatoare. Soluţia conţine apă, săruri şi o proteină – hemeritrină, extrasă din viermii marini, iar în unele preparate se adaugă albumină, o altă proteină, ca agent de protecţie faţă de agenţii de stres.

IMG_0703

Foto: Dan Bodea

„Din 2007, lucrăm la aceste experimente şi avem şi o finanţare specială din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Ideea este un deziderat la care s-au gândit mulţi în lume, sângele artificial, care trebuie să aibă o caracteristică pe care o consider importantă, şi anume rezistenţa la stres. Unicitatea vine din proteina unor viermi marini, care se numeşte hemeritrină, tot pe bază de fier, ca hemoglobina din sângele nostru, dar care este mult mai rezistentă la factorii de stres. Noi credem că acesta este secretul succesului şi motivul pentru care toţi cei care au încercat să producă sânge artificial au eşuat în testele clinice din cauza reacţiilor secundare ce implică factorii de stres din sânge, cum ar fi apa oxigenată, al cărei nivel din sânge depinde mult de boli, stres, efort fizic”, explica cercetătorul clujean la acea vreme.

Potrivit acestuia, la testele de laborator reţetele se dovedesc rezistente la factorii de stres mecanic şi chimic, iar în testele preliminare pe animale par să nu dezvolte toxicitatea care apare în alte produse.

„Rezultatele preliminare pe şoareci sunt încurajatoare. Şoarecii trataţi cu sângele artificial «Made in Cluj» au rămas indiferenţi, şi asta e tot ce ne dorim, nu dorim să fie mai bine ca înainte, ci, pur şi simplu, să nu prezinte semne de inflamaţie, de boală. Scopul final este să nu existe reacţii de respingere a sângelui artificial de către organismul uman, care există acum la anumite produse”, spunea Radu Silaghi-Dumitrescu.

Potrivit acestuia, după finalizarea testelor pe animale, când specialiştii vor fi convinşi sută la sută că nu există nicio dovadă de toxicitate, se va putea încerca testarea pe oameni.

Sângele artificial are aplicaţii în chirurgie, pentru că în timpul operaţiilor se pierde foarte mult sânge, dar şi în cazul unor accidente, când este nevoie de o cantitate mare de sânge pentru un timp scurt.

După finalizarea cercetărilor pe animale, studiile echipei lui Radu Silaghi-Dumitrescu vor fi publicate în reviste de specialitate, iar, ulterior, acestea vor fi brevetate.

Radu Silaghi-Dumitrescu are 40 de ani, a absolvit cursurile Facultăţii de Chimie a UBB din Cluj-Napoca şi are două doctorate, unul în chimie anorganică, iar celălalt în chimie bio-anorganică, obţinut în 2004 la Universitatea Georgia din SUA. El a lucrat timp de doi ani în Marea Britanie într-un colectiv integrat într-o reţea europeană numită “Euro Blood Substitutes”. Din 2011 este conferenţiar la Facultatea de Chimie a UBB şi are peste o sută de articole publicate în reviste de specialitate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu