Renumitul cardiolog Dumitru Zdrenghea își găsește vindecarea în poezie

de Septimiu Avram / in January 20, 2014, 10:01 la 10:20 am /

După ce, vreme de vreo 44 de ani, a ascultat inimile altora, în calitatea sa de medic cardiolog, acum a venit vremea ca şi alţii să asculte ce are de spus inima sa. Prof. dr. Dumitru Zdrenghea a intrat în aceste zile în lumea literaţilor cu un volum de poezie intitulat „Eu celălalt”, după ce anul trecut a debutat în revista „Steaua”. Un debut editorial la 67 de ani, dar Dumitru Zdrenghea mărturiseşte că preocupările sale literare au câţiva zeci de ani. „Tentaţia poeziei este mai veche şi dintre poeziile de aici sunt o serie scrise la 23 de ani. După aceea, intrat în lumea destul de dură a medicinii şi a cardiologiei am renunţat la poezie, ca s-o regăsesc în ultimul an. (…) Eu nu mă consider poet, mă consider un amator care scrie din când în când poezie”, a spus Dumitru Zdrenghea cu ocazia lansării cărţii sale la sediul Uniunii Scriitorilor Cluj, mărturisind, în acelaşi timp, că acestui prim volum îi vor urma alte patru volume de poezie.

„Această carte ne vorbeşte despre viaţă şi moarte, despre spaima de moarte, dar mai ales despre spaima omului modern în faţa lipsei de transcendenţă pe care a instaurat-o societatea modernă. Este o căutare a lui Dumnezeu extrem de evidentă în cartea poetului Dumitru Zdrenghea, a acelui suport care este ultim pentru cineva care are în mână inima, motorul nostru biologic, căruia noi, oamenii, i-am încredinţat în acelaşi timp şi sarcini mult mai importante, sarcinile sufletului nostru. (…) Dumitru Zdrenghea îl aşteaptă pe Dumnezeu cu lăcomie, el face parte din categoria de poeţi care constată nu că Dumnezeu nu există, ci că Dumnezeu este absent din lume şi vrea să-l vadă. Îl caută pe Dumnezeu cu diavolul de mână. (…) În această căutare, singurul pandant -pe care îl regăsim cu toţii, nu numai profesorul Zdrenghea- este iubirea”. – Horia Bădescu

Criticii şi scriitorii care au vorbit despre poezia sa spun că este vorba de căutări existenţiale, iar aici un rol principal îl joacă moartea. Irina Petraş: „E vorba de un renumit cardiolog, pe care l-am ştiut o viaţă întreagă în această calitate, chiar dacă, fireşte, nu-i ignoram rădăcinile filologice. Deci, un renumit cardiolog, un om obişnuit să înfrunte moartea şi să dovedească de nenumărate ori că inimile oamenilor îl ascultă. (…) Dumitru Zdrenghea a ajuns la vârsta la care nu te mai ajută aproape nimic. (…) Vine momentul în care te găseşti singur, faţă în faţă cu condiţia ta de muritor. Ce faci în acest moment? Cum negociezi această întâlnire brutală cu ceea ce ai ignorat, pentru că o viaţă întreagă ai ştiut să învingi moartea, moartea celorlalţi, să o întârzii? Ce se întâmplă în acest moment? Este momentul în care filosofia şi ştiinţa sunt neputincioase pentru că nu te mai pot ajuta. Este momentul în care recurgi la poezie. Şi am citit poeziile lui Dumitru Zdrenghea ca pe un elogiu extraordinar adus poeziei ca vindecătoare ultimă şi supremă. Vine vârsta la care te întrebi de ce trăieşti şi de ce mori, ce se întâmplă cu viaţa şi cu moartea, unde este rostul, dacă el există undeva? La toate aceste întrebări nu găseşti singur nici un răspuns. Poezia este teritoriul în care toate aceste întrebări se pun într-o formă ritmată şi rimată, într-o formă frumoasă şi, culmea, numai în poezie doar rostirea acestor întrebări este deja un răspuns. (…) Volumul «Eu celălalt» este în principal o carte despre moarte. (…) Demult gândeşte la viaţă şi la moarte, chiar dacă nu se vedea, chiar dacă nu se auzea. Acum se aude. E momentul în care cei din jurul tău, cei foarte apropiaţi încep să dispară. Este momentul în care spaima de moarte creşte. Este momentul în care trebuie să spui ceea ce simţi, apropo de această întâmplare atât de firească şi îngrozitoare, că suntem muritori. Dumitru Zdrenghea reuşeşte să parcurgă în „Eu celălalt” toate formele spaimei de moarte, toate experienţele pe care omenirea le-a făcut de-a lungul secolelor, faţă în faţă cu acest mister de neocolit. Veţi găsi în poemele sale şi ideea că toţi suntem muritori, şi ideea oarecum egoistă, teribil de umană, că suntem toţi muritori, dar este altul cel care moare, nu eu, eu voi mai avea o amânare. Există şi forma romantică, de moarte a celuilalt, care devine frumoasă, pentru că poezia despre moartea celuilalt, cel apropiat, se transformă într-o poezie de iubire. Există apoi spaima de moarte însoţită de dorul de moarte; vina supravieţuitorului în mod normal te face să-ţi doreşti o bucată de vreme să nu mai fii, fiindcă toate rosturile au fost spulberate. Dar dorul de moarte, pentru că suntem oameni, este însoţit imediat de dorul de viaţă”.

Inima celorlalţi

Dumitru Zdrenghea s-a născut pe 29 septembrie 1946, la Cluj. A absolvit UMF în 1970, în 1980 a devenit medic primar interne, iar în 90 medic primar cardiolog. A făcut specializări la universităţile Tours şi Aberdeen, este membru al Societatii Europene de Cardiologie şi membru al „European Association for Cardiovascular Prevention & Rehabilitation”. Din 1972 este cadru didactic şi a primit mai multe premii şi distincţii, printre care „Meritul Academic” al Academiei Romane şi titlul de Profesor Emerit al UMF Cluj.

Dumitru Zdrenghea este în prezent cel mai longeviv cardiolog clujean aflat în activitate. A făcut pionierat în multe componente ale cardiologiei clujene. De exemplu, a făcut primele ecocardiografii în Cluj şi a pus primele stimulatoare cardiace. Câţi pacienţi i-au trecut prin mâini? Nu s-a gândit, dar, dacă ar face o socoteală sumară, ar ieşi câteva zeci de mii. Printre altele, a condus 33 de doctorate. Şi-ar fi dorit oarecum să activeze în special în cercetare, dar pentru că se angrenase în partea practică, a mers pe cea din urmă. Şi a făcut multe şi în multe locuri, deşi se lasă greu convins să vorbească despre realizări: „Am început la Medicală 1, am trecut la actualul Institut al Inimii şi apoi am venit la Recuperare. Am văzut foarte mulţi bolnavi, am făcut medicină practică. Sigur, şi didactică, pentru că am avut o pasiune deosebită, lumea zice că predau destul de bine. Părinţii mei au fost tot profesori, la filologie, bunicii mei au fost învăţători, deci avem o oarecare tradiţie didactică”. A avut şi activitate ştiinţifică, circa 70 de articole în baze de date internaţionale şi a scris o mulţime de cărţi.

Medicina a ales-o oarecum întâmplător. Şi-ar fi dorit să facă fizică nucleară, dar soarta i-a scos în faţă medicina: „În liceu îmi plăcea matematica şi fizica, eram la olimpiade, inclusiv pe ţară. Voiam să fac fizică nucleară, dar la Cluj era proastă, la Bucureşti nu m-am dus. Iar să fac matematica, atunci aveai un statut social foarte jos cu ea. Atunci, la un moment dat – pentru că am avut un unchi care m-a îndrumat şi un văr care făcea medicina – am zis să fac medicină”.

Prin această carte am impresia că încearcă să se vindece pe el însuşi în câteva întrebări sau să le dea un răspuns. Este această frică şi, în acelaşi timp, speranţă, care ne apropie de momentul final, care nu trebuie ocolit. (…) Se întreabă mereu cum va fi ceasul din urmă, ce va găsi acolo, de multe ori are un scepticism care nu te aruncă, totuşi, într-o vâltoare a disperării, are acest dialog cu divinitatea. (…) Presimte, palpează acest necunoscut, are momente de îndoială, dar are şi momente de iluminare; este un scepticism care se vede răsplătit cu o speranţă”. – Adrian Popescu

Port pustiu?

Corăbiile se apropie de port
Încărcate cu daruri bogate şi aur,
Dar totu-i pustiu,
Iar portul e mort.
Pe cheiul încins, cadavre de vise,
Iubiri ucise temeinic,
Şi patimi,
Abandonate.
Pe cheiul încins plâng inimi şi-i vânt,
Şi nimeni n-aşteaptă pe nimeni.
Doar disperarea zâmbeşte
Şăgalnic,
Iar moartea vine spre noi,
Plutind, ispititor, peste ape.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Ana BALC says:

February 7, 2018, 11:02 at 11:18 am

Dacă exista un medic profesionist și un poet remarcabil… acela este prof. dr . ZDRENGHEA… Respecte și considerație d_le profesor!!!

Reply