Regele vămilor nu-şi poate justifica averea. DNA l-a luat în vizor pentru o nouă mită

Radu Traian Mărginean nu poate justifica 100.000 de euro. Sursa foto: realitatea.net

Fostul șef al Vămilor, orădeanul Radu Traian Mărginean, are din nou probleme. Dibuit recent de Agenția Națională de Integritate că ar avea o diferență nejustificată de aproape 100.000 euro între averea dobândită și veniturile pe care le-a realizat în perioada în care a deținut funcții publice în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, Radu Mărginean s-a pricopsit și cu o acuzație de luare de mită.

Acuzația a fost formulată în cadrul unui dosar de contrabandă înternațională de țigări prin Punctul de trecere a frontierei Halmeu, instrumentat de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Surse din anchetă au dezvăluit pentru Transilvania Reporter că cercetările în acest nou caz legat de fostul șef al Vămilor au pornit în urma unui denunț formulat de Nicoleta Dobrescu, fosta șefă a Vămii Halmeu, aceeași care, în urmă cu doi ani, a dezvăluit că pentru a fi promovată în funcție, în 2009, i s-au cerut 130.000 euro, bani care urmau să ajungă tot la Mărginean, atunci şeful Agenţiei Naţionale a Vămilor şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Șpagă pentru șefie
În respectivul caz, Mărginean a fost pus sub urmărire penală, alături de intermediarii șpăgii, doi oameni de afaceri din Cluj, Liviu Florian, Ion Savu și sătmărenii Ioan Romeo Niţu respectiv Dănuț Florin Feher, cel din urmă fiind persoana care a colectat bani de la 11 persoane, cămătari sau traficanţi de ţigări, vămeşa promiţându-le în schimb că le va restitui banii inclusiv prin facilitarea actelor de contrabandă.

Ulterior, în 2012, Mărginean a fost scos de sub urmărire penală, spre deosebire de fosta șefă a Vămii Halmeu și intermediarii mitei, care încă așteaptă verdictul judecătorilor. Procesul se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce Curtea de Apel Oradea i-a condamnat pe Dobrescu, Nițu și Feher la câte 3 ani și 6 luni de închisoare, pe Liviu Florian la 5 ani de închisoare iar pe Ion Savu la 3 ani de închisoare.

Căutat la avere
Deși procurorii Anticorupție nu au reușit să dovedească atunci acuzațile de corupție aduse fostului șef al Vămilor, inspectorii Agenției Naționale de Integritate au stabilit acum că acesta are o diferență de aproape 100.000 euro între averea pe care a strâns-o în perioada în care a deținut funcții publice cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor și veniturile pe care le-a avut în respectiva perioadă.

Potrivit ANI, în perioada 2007- 2010, Radu Mărginean a realizat, împreună cu soţia, venituri salariale în cuantum de 597.806 lei, în timp ce averea lor a crescut cu 950.135, 4 lei lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 352.328 lei, motiv pentru care ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Din inginer, șef peste vămi
Mărginean a intrat în sistemul vamal în 1992, ca simplu lucrător vamal în Borş, după ce înainte fusese inginer la Înfrăţirea. Doi ani mai târziu, a avansat şef Serviciu Proceduri Vamale la Direcţia Regională Vamală Oradea, apoi, din 2001, şef al Biroului vamal Oradea iar din 2005 a plecat la Bucureşti.

Aici, în perioada 2007-2010, a exercitat următoarele funcţii în cadrul ANV şi al structurilor teritoriale ale acesteia: director adjunct la Direcţia Antifraudă Vamală a ANV (începând cu data de 11 aprilie 2007); director adjunct la Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale – ANV (începând cu data de 1 ianuarie 2008); vicepreşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor (în perioada 3 februarie 2009 – 9 februarie 2011). 


În perioada exercitării mandatului de vicepreşedinte, Radu Mărginean a fost suspendat de drept din funcţia de conducere în urma acuzațiilor de corupție care au fost formulate la adresa lui iar, începând cu 2 iulie 2013, el deţine funcţia de şef birou în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Ilfov.

Distribuie:

Postaţi un comentariu