Reforma fiscală împarte Clujul politic în două
Legile privind modificările fiscale propuse de Guvernul Tudose împart şi la Cluj politicienii în două tabere: unii care le susţin şi alţii care nu le susţin şi care chiar vor protesta public împotriva lor. Pentru a încerca să ne lămurim dacă măsurile care ar urma să fie votate de parlament sunt bune sau nu, dacă vor afecta sau nu Clujul, am cerut punctele de vedere de la trei parlamentari clujeni, reprezentanţi ai principalelor partide: PSD, PNL şi UDMR.
Horia Nasra (PSD):
Cele mai multe propuneri au fost cuprinse, inclusiv în materialele prezentate în campania electorală, în programul de guvernare. Eu cred că sunt nişte măsuri fiscale rezonabile, în special scăderea impozitului, dar şi alte măsuri care asigură o mai bună plată a contribuţiilor salariaţilor şi asigură cumva posibile goluri care erau în trecut. Cu siguranţă, fiecare amendament pe care o să-l depună şi cei din opoziţie, dar probabil că vor fi şi colegi social-democraţi, este binevenit şi trebuie analizat cu maximă atenţie şi cu celeritate, la fel şi cu discuţia referitoate la IT-işti. Eu cred că în continuare acolo trebuie să rămână situaţia actuală, adică impozit zero, pentru că în acest fel poate să se dezvolte şi mai mult industria IT şi să apară din ce în ce mai multe locuri de muncă bine plătite şi cu binefaceri economice pe orizontală.
Bineînţelesc că susţin măsurile guvernamentale şi voi vota pachetul legislativ, dar eu îmi cântăresc întotdeauna cu atenţie votul. Într-adevăr, mă consult cu colegii de partid, dar bineînţeles că un parlamentar nu este un tonomat. În principiu, şi eu şi colegii mei din Cluj o să analizăm tot ceea ce primim de la colegii noştri de la Comisia de buget-finanţe, Comisia economică şi Comisia de administraţie.
Am urmărit cu atenţie declaraţiile primarului Emil Boc şi vă zic sincer că acum vine iarna şi e sezonul acesta de gripă şi de răceală şi cred că nu sunt tocmai serioase, ci mai degrabă în moda aceasta a gripei, a virozelor. Sunt, aşa, nişte murături de toamnă declaraţiile dlui Emil Boc. Pachetul legislativ nu afectează cu nimic Clujul. Toate guvernele PSD din 2012 până acum au susţinut judeţul Cluj, indiferent de propaganda liberală, şi aici mă refer la investiţii în proiecte de infrastructură, de la autostrada Turda-Sebeş la pista aeroportului; acum sunt în jur de 700 de milioane alocate prin Programul naţional de dezvoltare locală, sunt poduri, sunt drumuri judeţene, sunt creşe finanţate, canalizare, introducerea de apă curentă. Judeţul Cluj a primit şi va primi şi economic n-are cum să încurce, mai ales că la IT nu se schimbă nimic. Dar nu exclud să existe şi amendamente bune ale opoziţiei şi atunci le studiem cu atenţie, le analizăm şi, dacă sunt bune, le votăm.
Adrian Oros (PNL):
Cu siguranţă nu vom vota acest pachet legislativ şi o spunem de câteva luni, de când au apărut discuţiile cu această aşa-zisă reformă fiscală, pentru că, în opinia noastră, sunt nişte măsuri pe care nu le-a cerut nimeni, nici sindicatele, nici patronatele, nici mediul privat, nici bugetarii. Şi, pe lângă faptul că va răvăşi sistemul fiscal, noi considerăm că va crea un haos în toate domeniile şi pune în pericol dezvoltarea economică a României. Iar efectele deja se simt: a scăzut puterea de cumpărare, preţurile -şi la electricitate, şi la gaze, şi la carburanţi- deja au crescut, deşi n-a început iarna; raportul leu/euro a ajuns la un minim istoric; datoria publică în primele 9 luni a depăşit 40% şi anul acesta aproape că nu au fost investiţii.
Cu alte cuvinte, creşterea aceasta economică pe care o tot trâmbiţează cei de la guvernare este mai mult pe consum, dar, de fapt, în buzunarele românilor nu se observă. Practic, nu poate să existe o creştere economică atunci când cheltui banii generaţiilor viitoare, pentru că noi trăim, România trăieşte din împrumuturi masive, anul acesta s-au făcut cele mai mari şi mai defavorizante împrumuturi, cu nişte dobânzi foarte mari, pe care, sigur, o să le plătească alţii, n-o să le plătească cei de acum. De aceea, noi am anunţat că vom depune o moţiune de cenzură, am şi început negocierile cu toate grupurile parlamentare, dar şi cu cele neconstituite, mai puţin PSD. În paralel, am început un dialog cu societatea civilă –patronate, sindicate, asociaţii profesionale, ONG-uri-, iar în final vom organiza şi acţiuni de protest, pentru a informa şi a conştientiza populaţia cu privire la pericolele care apar după adoptarea acestor măsuri fiscale.
Legat de Cluj, din câte am înţeles, pentru că vor fi afectate şi bugetele autorităţilor publice locale, Clujul, din calculele făcute de către colegii mei de la primărie, va fi afectat negativ cu vreo 30 de milioane de euro, ceea ce este destul de mult. Guvernanţii au anunţat că acolo unde bugetele n-o să fie suficiente o să ajute de la nivelul Guvernului, or, de fapt -şi chiar asta doresc-, vor ajuta cu siguranţăa numite administraţii publice locale, în primul rând cele ale PSD şi ale coaliţiei de guvernare şi, punctual, pe cei pe care vor încerca, eventual, să-i racoleze.
Csoma Botond (UDMR):
N-am discutat poziţia UDMR în grupurile parlamentare, dar personal am o opinie destul de negativă despre acest pachet, mai ales că Clujul ar pierde extrem de mulţi bani din bugetul local. Eu înclin în acest moment să cred că nu voi vota acest pachet de legi privind aşa-numita reformă fiscală. Se reduce impozitul de la 16 la 10 la sută şi, prin acest fapt, Clujul pierde. N-am făcut un calcul exact, dar toate marile oraşe pierd. Am văzut chiar primar PSD, cel de la Iaşi, că intenţionează să dea în judecată guvernul pentru această chestiune. Deci, cred că putem declara faptul că mai ales administraţiile locale cu un buget mai mare vor pierde o importantă sumă de bani în urma acestei aşa-zise reforme.