Radu Silaghi-Dumitrescu, candidat ALDE Cluj: „Este necesar un efort serios împotriva plagiatelor și a pseudo-științei”

Radu Silaghi Dumitrescu / Foto: Dan Bodea

Radu Silaghi-Dumitrescu, chimist cunoscut în special pentru cercetările sale în domeniul obținerii sângelui artificial, se regăsește pe primul loc al listei de Senat înregistrată de Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) din Cluj. El spune că, în eventualitatea în care va ajunge senator, va susține o lustrație pentru eliminarea din viața publică a celor care au colaborat cu Securitate și va demara o ofensivă împotriva plagiatului și a pseudo-științei, explicând de asemenea că și-ar dori să își continue și cercetările în paralel cu munca din Parlament.

Radu Silaghi-Dumitrescu, mai bine cunoscut prin prisma proiectului de cercetare care își propune să aibă ca rezultate obținerea sângelui artificial, are 42 de ani și este de profesie chimist. Este doctor în chimie la University of Georgia și îndeplinește funcția de conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai. În politică a intrat, spune el, pentru a schimba lucrurile care îl deranjează în special în domeniul lui de activitate.

„Cred că toți cei care văd în jur lucruri care nu le convin în privința modului în care funcționează societatea, au datoria să nu se oprească la a critica de pe margine, ci să se implice direct. Pot face asta înscriindu-se într-o organizație politică sau în alte feluri, dar trebuie să se implice cumva. Asta este opinia mea și am acționat în baza acestei credințe, pentru că e bine să faci ceea ce pretinzi altora. Sunt multe lucruri care m-au nemulțumit și în principiu sunt aceleași ca pentru toată lumea. Putem avea un nivel de trai mai bun și o funcționare mai bună a societății. M-am întors după mai mulți ani petrecuți în străinătate și am avut un șoc când am văzut cât de mare este diferența, dar și cât de ușor ar fi să facem niște schimbări. Este trist că nu le facem”, crede Silaghi-Dumitrescu.

Cercetătorul clujean spune că s-a implicat în proiectul politic al celor din la ALDE datorită echipei cu care a lucrat la organizația din Florești a partidului, dar și pentru că vede în conducerea organizației exemple de bună practică și performanță. „Din câte am urmărit în viața publică românească, în câteva persoane din această organizație am regăsit niște opțiuni verticale și constante. E vorba și de performanță în privința unor criterii cuantificabile. Cea mai mare creștere economică a fost între 2004 și 2008 și în aceea perioadă s-a înregistrat și o creștere a bugetului pentru cercetare. Sunt lucruri simplu de înțeles, foarte bune, și am vrut să lucrez alături de oamenii care au făcut aceste lucruri posibile. De asemenea, am lucrat alături de echipa din Florești, cu oameni curați care sunt cu totul opuși ideii pe care o aveam despre politicieni”, spune cercetătorul.

Plagiatul, poliția politică și pseudo-știința

Proiectul său pentru eventualitatea în care va fi ales senator are în vedere trei teme mari: plagiatul, poliția politică și pseudo-știința. „Proiectele mele se referă la mediul universitar, pentru că la asta mă pricep. Aș susține o lege a lustrației în învățământ. O lustrație pentru colaboratorii poliției politice, dar și pentru plagiatori, pentru cei care au condus lucrări plagiate, pentru cei care au fost în comisii de doctorat care au tolerat acele lucrări, dar și pentru alții care au abuzat de funcțiile lor. Un efort serios ar trebui întreprins împotriva pseudo-științei, prin crearea unei rețele de experți care să pună o frână în calea progresului uimitor pe care îl vedem  din partea pseudo-științei în discursul nostru public. Avem ca exemplu vizibil cazul mișcării anti-vaccinare. Am văzut așa ceva funcționând în Marea Britanie și cred că și la noi se poate. Aș schimba de asemenea sistemul de finanțare a educației, punând mai mult accent pe calitate și mai puțin pe finanțarea pe cap de student sau pe cap de elev. Ar mai fi mai multe”, mai spune Radu Silaghi-Dumitrescu.

În eventualitatea în care PSD câștigă alegerile, ALDE va fi cooptată la guvernare, iar proiectele legate de plagiat pe care Radu Silaghi-Dumitrescu le are s-ar bate cap în cap cu situația în care mulți parlamentari, deci posibili viitori colegi, se află.

„Nu am ambiții de a controla decizii. Vă pot spune că nu voi tolera corupția, minciuna sau plagiatul sau orice formă de impostură. Dacă se va întâmpla să fiu coleg de instituție cu o persoană vinovată de așa ceva, aș întreprinde toate chestiunile legale pentru ca acea stare de lucru să înceteze. Regret că există în viața publică astfel de oameni care au probleme de plagiat și le neagă și atunci când e evident și insistă. E regretabil că în fapt comunitatea academică nu primește respect și nu înțelegem ce înseamnă munca”, explică cercetătorul.

Indiferent de rezultat, înainte

Silaghi-Dumitrescu spune că nu va renunța la cariera poltică chiar dacă nu va ajunge în Parlament, explicând că în campania electorală va vorbi cu oameni și va încerca să le câștige încrederea.

„Presupunând că listele rămân valabile, cred că pot să anticipez că voi obține un număr de voturi diferit de zero. Astfel, fiecare dintre acele voturi mă va obliga să iau acele voturi și să merg mai departe pentru că va fi vorba de oameni care au spus ceva și au susținut proiecte care trebuie duse mai departe. Indiferent de rezultat, voi merge mai departe. Voi vorbi despre ceea ce sunt în campanie de la ușă la ușă. Voi fi ajutat de colegii mei. Uneltele sunt foarte puține. Suntem noi și e răspunderea noastră. Nu suntem moguli, nu avem bani de risipit în campanie, deci e vorba pur și simplu despre oameni și despre cât de capabili suntem noi să îi convingem că suntem de încredere”, mai spune candidatul ALDE Cluj.

El mai spune de asemenea că în măsura în care legislația în vigoare îi permite, va încerca să își continue munca de cercetare chiar și din postura de senator. „Nu știu exact care ar fi statutul parlamentarilor și știu că există presiunea pentru a transforma funcția într-un loc de muncă mult mai serios. Nu știu exact care vor fi limitările și dacă vor fi limitate activitățile de cercetare. Sper să îmi rămână loc pentru ele. În grupul meu sunt multe proiecte, sunt autonome prin colegii mai tineri care și-au construit grupuri independente și care am încredere că vor face lucruri interesante cu sau fără mine. Aș vrea să continui cu ei, dar asta rămâne de văzut”, mai spune Radu Silaghi-Dumitrescu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu