Psihosociologul Petru Iluţ: Cei care fac acte caritabile merită felicitaţi şi încurajaţi

Eşti eroul oraşului, îi spune copilului vocea încapsulată în tableta „Om păianjen”. E răsplata verbală pentru răspunsul corect la trei întrebări succesive de aritmetică simplă. De câte ori copilul repetă performanţa, Omul păianjen îl gratulează. Copilul e fericit.

Titlul de erou al oraşului nu este unul  excepţional în universul copilăriei, populat cu nenumăraţi eroi şi super-eroi. Dar pe măsură ce creşte, gravitaţia îl aduce spre pământ. Cu anii, constată că îi e tot mai dificil să rămînă erou al oraşului.

Dar nu imposibil. La fel ca în toate timpurile, societatea are nevoie de eroi. Are nevoie de oameni care să modeleze valorile comunităţii. Are nevoie să cultive repere pentru copilul care se încăpăţânează să rămână erou al oraşului şi la vârsta adultă.

Transilvania Reporter iniţiază o vânătoare de eroi. Luaţi legătura cu noi dacă îi cunoaşteţi. În opinia noastră, erou al acestui timp lipsit de primejdii concrete este acel bărbat sau acea femeie care are curajul să trăiască potrivit unor valori astăzi desuete. Eroi sunt acei oameni care şi-au construit o carieră în manieră clasică, prin studiu, hărnicie şi perseverenţă, şi care, mai mult decât atât, sunt modele ale implicării sociale. Comportamentul prosocial, cum îl denumesc sociologii, poate însemna filantropie, voluntariat, campanii de ajutorare sau de denunţ al abuzurilor. Eroii timpului nostru sunt  oamenii care acţionează altruist, care se desprind de sine pentru a-i ajuta pe celălalt. E timpul să-i cunoaştem. (Redacția)

[do_widget “Easy Related Posts” ]

Rep: Domnule profesor, există în oraşul nostru, dar şi în multe alte părţi, un fel de eroi, să le zicem, persoane cu un statut social bun, cu timp puţin, dar care îşi fac vreme să-i ajute constant, periodic, şi pe alţii, în diverse moduri. Ce determină asemenea gesturi?

Petru Iluţ: Din punct de vedere al psihosociologiei, problema aceasta intră sub cupola temei „comportament prosocial”. Comportament prosocial înseamnă şi filantropie, înseamnă şi voluntariat, înseamnă şi acte de caritate.

Rep: Studiile zic că până la urmă nimic nu este dezinteresat.

PI: Da, explicaţia e, să spunem de la început, că nimic nu e dezinteresat. Ce căutăm noi: căutăm recompense. Iar acest lucru merge în filtre. Nici oamenilor care fac acte de caritate nu le strică o notă de popularitate în plus. Pentru că şi dacă nu se ştie la un moment dat de acţiunile lor, până la urmă tot se află, chiar dacă actele acestea nu sunt făcute cu public şi cu tam-tam, cum fac alţii. La aceştia din urmă acţiunile respective chiar se întorc împotriva lor, pentru că lasă impresia că fac asemenea gesturi din interese aproape meschine. Dar şi la cei care o fac din inimă, cu căldură, există, chiar şi mai puţin conştient, ideea că gestul lor le va amplifica popularitatea, notorietatea, preţuirea în societate.

Rep: Sau o pot face chiar şi pentru satisfacţia lor personală.

PI: Mulţi o fac pentru Dumnezeu, pentru credinţa că făcând bine aici, pe pământ, vor fi mai bine trataţi în cer. Nici cei care sunt sceptici cu acest lucru n-o fac dezinteresat; o fac pentru bucuria propriului eu. Eu chiar am lansat termenul de „egoism altruist”. E şi acesta un egoism, dar una e să fii egoist în acest fel şi să faci acte de altruism, care sunt benefice… Sunt benefice pentru tine, pentru bucuria ta, sunt benefice pentru ceilalţi şi sunt benefice pentru comunitate şi chiar societal.

Pe de altă parte, studiile arată că există şi un potenţial înnăscut pentru acest altruism, fiindcă noi suntem animale sociale, animale gregare, şi acolo există o genă care ne împinge în a ajuta semenii. De altfel, din punct de vedere biologic, am putea spune că omul este o fiinţă duală, că nu e aşa de tare gata de sacrificiu, cum sunt, de exemplu, albinele. Dar ele o fac inconştient. Biologic, omul este o fiinţă duală, în sensul că este înclinată şi spre egoism, şi spre altruism. Dar deasupra acestor lucruri primează explicaţia socioculturală: suntem îndemnaţi să fim altruişti, prin familie, prin şcoală, ne sunt cultivate valorile general umane.

Rep: Ce rol joacă în societate aceste persoane care fac acte caritabile? E în schimbare şi societatea românească?

PI: Au importanţă teribilă. Pe plan sociologic propriu-zis, e un fenomen vizibil, care tinde spre o masă critică, spre masificare, inclusiv în România. Adică, tot mai mulţi oameni ies dintr-un egoism, dintr-un individualism care exista. Multe studii arată că în ţările est europene, nu numai la noi, individualismul era mai accentuat decât în ţările occidentale. Acum, începe să existe şi la noi o cultură a binefacerii, o cultură a ajutorării celuilalt, fără interese directe sau ascunse.

Rep: Faptul că au loc asemenea schimbări în societatea românească vine din interiorul nostru sau e un fenomen de contagiune, urmând un model pe care occidentalii îl practică de mai multă vreme?

PI: Nu e numai contagiune, nu e o simplă imitare. Există un potenţial uman, un potenţial genetic. Contează şi imitarea, ceea ce oamenii au văzut în exterior, şi contează şi faptul că la noi există din ce în ce mai mult o clasă de mijloc, oameni cu dare de  mână. E un complex de factori care explică acest fenomen. A contat şi faptul că au venit mulţi voluntari din afară care au ajutat în România.

Rep: Deci, această transformare e benefică pentru societate?

PI: Absolut benefică! Şi eu aşa văd, că va creşte acest fenomen, se va masifica. Şi e interesant faptul că nu dau numai bani, ci fac aceste acte umane concrete la care te-ai aştepta mai puţin, dau o masă caldă, îi ajută în diverse feluri pe cei în nevoie. Ar fi mai simplu într-un fel să dai o sumă de bani, dar dacă faci lucruri concrete, specifice şi le faci şi constant… Sigur că într-un fel aici e vorba şi de factorii emoţionali, pentru că mulţumirea e mai mare intrând în contact cu cei pe care îi ajuţi, e interacţiunea faţă în faţă şi stimulii recompensanţi sunt mai mulţi.

Una peste alta, aceşti oameni merită felicitaţi, încurajaţi şi prestigiul lor -dacă va creşte- creşte pe motive întemeiate sociouman.