Proiectul Zoo Turda mai așteaptă

Foto: Dan Bodea

Singura grădină zoologică din județul Cluj este închisă de mai bine de șapte ani. Inaugurată încă din 1953, aceasta a funcționat până în 2010 când, s-a decis închiderea temporară, pentru refacerea ei din temelii. Proiectul, pentru care s-a obținut o finanțare guvernamentală este unic în România și urma să fie totodată unul dintre cele mai atractive obiective de acest gen din Europa. Între timp companiile care au câștigat licitația de reconstrucție a grădinii zoologică din Turda, au intrat în insolvență, iar ulterior în faliment. De aproape cinci ani Primăria Turda se judecă în instanțe cu reprezentanții societăților obligate contractual să finalizeze lucrările.

Bat pasul pe loc

Societatea Benzot Har, care a câștigat inițial licitația de reconstrucție a grădinii zoologice din Turda, a dat faliment. O altă companie, Romabelt, asociată cu cea amintită anterior, era obligată contractual să preia lucrările începute, dar, din 2013 se judecă cu primăria Turda pentru lipsa din gestiune a unor materiale, pe care Zoo Turda și primăria le-au solicitat celor două societăți în momentul sistării lucrărilor. Astfel, singura grădină zoologică în care urma să fie amenajată o savană, în care antilope, zebre, sau girafe urmau să coabiteze laolaltă, exact ca în habitatul lor natural, există doar pe hârtie, iar turiștii atrași de astfel de obiective sunt nevoiți să-și îndrepte atenția către grădinile zoologice din Oradea, sau Târgu Mureș. Conform proiectului aprobat spre finanțare printr-o hotărâre de guvern care datează încă din 2007, grădina zoologică din Turda ar fi trebuit să fie o grădină absolut nouă. Aceasta a fost extinsă, atâta vreme cât s-au efectuat lucrări, de la 3 hectare, la 5, 3 hectare, cu posibilități de extindere în continuare. ”Noi nu am abandonat această idee, ba chiar s-a semnat prelungirea contractului de finanțare cu Ministerul Mediului, doar că este un proces lung. În plus, acum trebuie actualizate niște studii. Mai apoi, când se va finaliza procesul dintre Primărie și societatea constructoare vom merge mai departe și sper ca într-o zi să și finalizăm ceea ce am început”, povestește Mate Csaba, directorul Zoo Turda.

Și totuși optimiști

Investiția în valoare de aproximativ 9 milioane de lei, merită fiecare ban cheltuit. La finalul lucrărilor, oricând se va întâmpla acest lucru, Zoo Turda va reprezenta un proiect unic în România, dar și unul dintre cele mai atractive obiective din această parte a Europei. ” Animalele pe care vrem să le aducem și proiectul așa cum l-am gândit este ceva ce nu se mai găsește în România. Vrem să amenajăm o mini savană în care să ținem laolaltă girafe, antilope, struți, zebre. Vom avea și rinoceri, dar asta este doar o parte a colecției de animale pe care vrem să o aducem la Turda. Cealaltă parte a colecției va fi din speciile autohtone, tot ce ține de speciile autohtone. O să avem o casă exotică unde oamenii vor admira diverse specii de păsări, maimuțe mici etc, și o să mai avem și un acvariu”, explică Mate Csaba. Directorul Zoo Turda nu a ignorant nici scopul educațional pe care îl reprezintă o grădină zoologică. ”În fapt o grădină zoologică are ca și scop declarat conservarea și educația. Dacă vrem să facem pentru zona noastră educație, nu o să ne apucăm să le vorbim copiilor cum să salvăm specii în Sahara. Ne interesează în primul rând să cunoască fauna locală și de aceea aducem animale din speciile autohtone, despre care oamenii să afle cât mai multe lucruri. Spre exemplu, elevii trebuie să știe ce mănâncă, sau cum se comportă animalele pe care le pot întâlni într-o excursie. Noi am inclus și partea educațională în proiectul noii grădini zoologice din Turda”, a adăugat Mate. O altă noutate pentru România ar trebui să fie plimbările pe cămile și cai. ”Dacă tot s-au blocat lucrările de construcție și amenajare am zis că putem folosi acest timp mort pentru a dresa caii, dar și pentru a ne face propria noastră colecție de cai. Avem deja doi mânji și ne vom îngriji ca până la ora deschiderii să avem 10 cai, pe care să se poată face plimbări. Vom avea de asemenea, cursuri de echitație și vom face chiar terapie prin echitație”, a mai spus Mate Csaba. Directorul grădinii zoologice nu și-a pierdut speranța. Încă mai crede că într-o zi proiectul Zoo Turda va fi finalizat. Pe hârtie lucrurile arată foarte bine. În realitate însă, grădina zoologică pare un obiectiv abandonat.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Cheta Maria says:

    In ritmul in care se desfasoara lucrarile domnule director nu o sa aveti 10 cai pana la deschidere, o sa aveti cateva herghelii …peste ani si ani .Pana atunci in calitatea de gospodar salvati gardurile cele noi care se injumatatesc, pacat de ea geadina zoo si de cei care o administreaza

  2. Oprea Oltita says:

    Cu perseverenta cred ca se poate. Numai ceea ce nu vrem nu se realizeaza. Va doresc succes.

Postaţi un comentariu