„Problema autonomiei e ca filmul Singur Acasă”

De îndată ce a apărut în presă problema Cataloniei, o parte din atenția a revenit asupra „Cataloniei Românești”- Ținutul Secuiesc. Mirela Cara lucrează pentru covasnamedia.ro și de doi ani locuiește în Covasna, unde s-a mutat din București. Jurnalista are o fetiță care, spune ea, va învăța și română dar și maghiară, ea explicând faptul că problema autonomiei este de foarte multe ori exagerată, iar o comparație între situația Cataloniei și cea a Ținutului Secuiesc este „o prostie”.

După doi ani în care a trăit în Ținutul Secuiesc, Mirela Cara se declară impresionată în mod plăcut de mediul în care se află. Ea explică faptul că românii și maghiarii de aici se înțeleg bine, au proiecte comune și, dincolo de incidentele minore „umflate” în presa centrală și în social media, situația din comunitate nu este nici pe departe atât de complicată precum pare.

„Eu cred că nimeni nu știe ce se întâmplă aici pentru că nimeni nu vrea asta. Pot să vă spun că în tot timpul în care am stat aici și am lucrat la ziar, am scris extraordinar de multe lucruri interesante despre  proiectele de colaborare dintre români și maghiari, despre lucrurile frumoase care se  întâmplă în această comunitate, dar ele niciodată nu au fost preluate în presa centrală. În schimb, în momentul în care a apărut ceva negativ, s-a preluat și s-a umflat mult în unele cazuri. Cred că din cauza presei, această zonă este percepută negativ și spun asta chiar dacă fac parte din presă. Singura explicație pe care pot să o am în acest sens este că sunt interese de natură politică. Nu pot să vă spun ce scrie presa maghiară. Unii spun că e normală și prezintă lucrurile obiectiv în măsura în care poți fi obiectiv în situații de acest fel, iar alții spun că sunt organe de presă care deservesc interese de partid. Dar dacă stăm să ne gândim logic, explicația ar fi legată de interesele de ordin politic, pentru că dacă toată lumea s-ar înțelege bine cu toată lumea, ar lipsi obiectul promisiunilor din campania electorală”, spune ea.

Jurnalista subliniază că niciodată nu a avut probleme cu etnicii maghiari și că, dincolo de zvonuri, nu a asistat la conflicte relevante în comunitatea din care face parte. „Nu am avut nici un fel de conflict de nici un fel pe teme de apartenență etnică. Și nici eu nu sunt ceva îngeraș, pentru că sunt un om căruia îi sare țandăra ușor, sunt corectă și dacă cineva mă leza pe criteriul acesta cu siguranță aș fi reacționat. Dar nu a fost cazul niciodată. Mi-am luat și mici din Kaufland și din păcate nimeni nu te oprește să spargi bani, ba din contră. Am auzit că românii care au trăit aici în alte vremuri au mai avut probleme, dar cred că depinde de perspectivă și de cum te raportezi la situație. Multe mămici mi s-au plâns că merg în parc și copiii le sunt marginalizați, dar deocamdată mie nu mi s-a întâmplat așa ceva. Nu m-am simțit respinsă nici eu, nici fiica mea, așa că tot ce am auzit sunt povești și zvonuri, pentru că din perspectivă personală am numai exemple pozitive și chiar episoade frumoase în care, de exemplu, colegi maghiari m-au ajutat fără să fie în vreun fel obligați să o facă”, își amintește Mirela Cara.

„Oamenii nici măcar nu prea vorbesc despre autonomie”

Cât despre problema autonomiei, oamenii din Ținutul Secuiesc sunt interesați de temă cel mult în campanii electorale sau când „laptele dă în foc”. În esență însă, ca orice alt cetăţean român, etnicii maghiari din Ținutul Secuiesc au alte griji. „Oamenii nici măcar nu prea vorbesc despre autonomie. Oamenii de rând sunt preocupați de viața de zi cu zi, cum să facă să o ducă mai bine și cum să aibă un trai cât mai decent. Probabil că atunci când apare valul de discuții se mai trezește și în maghiari naționalismul. Când la Brașov, la meciul cu Steaua, unii au ridicat un banner pe care scria „România, pentru voi, nu e acasă. Plecați”, evident că au fost reacții. Când îmi dai o palmă poate că nu sunt suficient de creștin încât să întorc obrazul și reacționez cel puțin la fel. Cine începe primul nu știu, dar sunt discuții și probleme care apar în fiecare an. De 1 Decembrie apare discuția cu steagurile, de 15 martie se spun poezii și românii mocnesc de supărare, dar toate sunt episoade, și în rest mergem toți la masă și la spectacole de teatru și ne vedem de ale noastre. Episoadele astea sunt ca „Singur acasă” la Pro TV. Altfel, colaborăm, ne distrăm și totul este ok”, explică Mirela Cara.

Întrebată dacă ar pleca din Ținutul Secuiesc, Mirela spune că s-a integrat excelent acolo și dacă ar fi să plece, ar pleca cu totul din România. Cât despre paralela făcut de mulți între situația din Catalonia și cea din secuime, Mirela spune că totul este „o prostie”. „Am venit din București și am fost șocată să văd că aici totul poate funcționa în baza cuvântului dat dincolo de contracte și acte. La București am luat țeapă și cu contract, dar aici dacă cineva îți promite, se ține de promisiune și o încalcă doar dacă moare. Eu dacă plec, nu plec din Ținutul Secuiesc, ci plec din țară cu totul. Mie îmi place aici și dacă va trebui să rămân în țară, aici aș rămâne. Mi-ar plăcea să învăț și limba maghiară și cred că e normal să știi ambele limbi dacă lucrezi la stat. Fetița mea de exemplu va merge la o grădiniță unde să învețe ambele limbi. Paralela între Catalonia și Ținutul Secuiesc mi se pare o prostie. Vorbim despre lucruri total diferite. Catalonia este aproape un stat funcțional de care deja știe toată lumea, în timp ce la noi vorbim despre o regiune în care trăiește o minoritate. Dacă mergi în Catalonia și le spui că sunt minoritari în Spania, probabil că o să îți dea foc în stradă. În Barcelona nu scrie nimic în spaniolă”, povestește ea.

[stextbox id=’custom’]

Duel și la fotbal

În tribunele Stadionului Tineretului din Brașov, unde ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe își joacă meciurile de acasă, au venit, în mod organizat, și aproximativ 2.000 de fani ai roș-albaștrilor, care au format galeria echipei lui Nicolae Dică. Dotați cu steaguri tricolore, susținătorii vicecampioanei au cântat de cum au intrat în Brașov, în drumul spre stadion, dar și în tribune, potrivit digisport.ro

Înaintea startului de meci a avut loc un moment care ar fi putut degenera, numai că toți cei prezenți au reacționat rațional, astfel că nu s-au înregistrat incidente.

Organizatorii au anunțat, la stația de amplificare, numele jucătorilor gazdă în limba maghiară. Fanii roș-albaștrilor au reacționat imediat și au scandat minute în șir ”România! România”, fără a uzita însă de trivialități. După startul partidei, pe parcursul primei reprize, suporterii vicecampioanei au arborat un banner pe care era postat mesajul: ”Pentru voi acasă / Nu e în România / Plecați!”. Imediat au reacționat și gazdele: ”Ria, Ria, Ungaria”. 

După ce Florin Tănase a deschis scorul din penalty, în minutul 26, din sectorul ocupat de fanii bucureșteni a fost aruncată și o torță, care a căzut aproape de gard, fără a pune pe cineva în pericol. 

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu