Premieră mondială la Cluj. Vor fi oficiate opt căsătorii la 50 de metri înălțime
O premieră mondială va avea loc la Cluj, pe 18 iulie, în cadrul Day 15, când opt cupluri vor avea șansa să își unească destinele la o înălțime de 50 de metri în aer.
În fața Centrului de Cultură Urbană Casino va fi amplasată o macara specială care îi va ridica atât pe miri, împreună cu familiile acestora, cât și pe primarul Emil Boc, cel care va oficia căsătoriile, la 50 de metri înălțime.
Cuplurile doritoare se pot înscrie pe adresa day15@cluj2015.ro până la data de 2 iulie. Poveștile perechilor vor fi prezentate sub formă de video, urmând ca la final șapte dintre acestea să fie alese în urma tragerii la la sorți. Cea de-a opta poveste va fi desemnată câștigătoare în urma votului din partea publicului.
Fiecare video va fi urcat pe pagina de Facebook Day 15 până la data de 2 iulie, unde un vot va fi un „Like” pentru video, pe pagina Day 15. Anunțarea celor 8 cupluri se va face pe data de 6 iulie.
În cadrul evenimentului, atmosfera va fi întreținută de violonista Alexandra Violin.
Wow, super tare. O sa si coste.