Domiciliul terorii. Jilava, văzută prin ochi și suflet de student

Erau legați la ochi, puși cu fața la perete și împușcați în cap, cu pistoale cu cuie folosite la abator pentru uciderea vitelor. Erau chinuiți, maltratați, bătuți cu cruzime, unii dintre ei reușeau să-și pună paie sub haine ca să atenueze loviturile. Trăiau și câte 200 în camere de 20 de metri pătrați, dormeau ca sardelele pe un fel de rafturi, întorși pe stânga sau pe dreapta și, când dădea cineva comanda, se întorceau cu toții pe partea cealaltă. Acestea sunt parte din realitățile cutremurătoare întâmplate la Fortul 13 de la închisoarea de la Jilava.

“Imaginați-vă cum putea fi când 200 de oameni transpiră și încăperea fiind cu boltă, condensul ajungea jos unde era tot timpul umed. Cei care dormeau în jurul găleții cu fecale – broscăria- trebuiau să suporte momentele când, găleata se revărsa de plină ce era. Erau cu toții nervoși pe acela dintre ei care determina să se întâmple asta, de ce nu s-a putut abține până gardienii goleau găleata, lucru care se întâmpla o dată pe zi”, spune asistentul universitar Ioan Tarkanyi de la Facultatea de Teatru şi Televiziune, Departamentul Cinematografie Media, din cadrul UBB Cluj.

Miercuri, zi de baie

Un proiect al lui Tarkanyi, în parteneriat cu Administraţia Penitenciarelor din România, va prezenta, într-un film bilingv româno-maghiar, de 30 de minute, un loc pe care mulţi ar vrea să-l dea uitării. Documentarul va începe cu un istoric al fortului care este construit după un model danez care, în 1907, s-a transformat în puşcărie şi, după ce regimul comunist a venit la putere, a fost folosit ca o închisoare de exterminare a cremei intelectualităţii româneşti, adică o puşcărie politică unde se executau cei condamnaţi la moarte, un adevărat abator uman.

“Se spune că bătăile cumplite la care erau supuși deținuții au fost reluate după revoluția din Ungaria din 1956 și erau mulți simpatizanți ai revoluției, care au ajuns la Jilava, condamnați pe viață pentru asta. Mi s-a părut un subiect interesant de dezvoltat şi din alt punct de vedere, o altă abordare decât ce s-a făcut până acum. Documentarul nu este făcut cu scop comercial, o să-l pun la dispoziția celor care vor avea nevoie de el, o să participăm la festivaluri cu acest film, în ideea de a-l vedea cât mai mulți”, spune Tarkanyi.

Este al doilea an când o echipă de şapte studenţi din Cluj merg la Jilava să filmeze un loc despre care mulți nu știu nimic. Timp de opt zile, aceştia au descoperit secrete cutremurătoare.

Marcel Petrișor, fostul deținut intervievat de către studenți, le-a dezvăluit, surprinzător, cu mult umor, chinurile la care erau supuși deținuții de la Fortul 13, atât barbați cât și femei. “Nu-mi imaginam că așa lucruri grave s-au petrecut. Aveam un nod în stomac când povesteam cu fostul deținut. Pentru mine a fost ciudat, groaznic, când am intrat acolo mi s-a ridicat părul în cap, am simțit frig, mizeria aia de acolo, insecte, un miros de pivniță. Am rămas șocată cât de ușor vorbea fostul deținut despre ceea ce a trăit. Dar zice domnul că erau mulți și cei care se sinucideau. Cei care erau duși la execuție treceau printru-un culoar numit “aleea trandafirilor”, povește, vizibil afectată, Ioana, una dintre studente.

Mulți au fost puțini au rămas. Majoritatea celor care au supraviețuit Jilavei au scris, ulterior, cărți. Istoria fortului este ciudată, în sensul că există o istorie a instituției și istoria foștilor deținuți care e alta și, uneori, chiar diferă de la unul al altul. Însă, numitorul comun al acestor oameni este tratamentul de acolo. “În fiecare miercuri îi duceau și îi băteau, erau scoși din camere și li se zicea că merg să facă duș. De aici mi-a venit și titlul filmului – “Miercuri, zi de baie”. Oamenii se dezbrăcau, dar în loc să fie duși la dușuri, erau duși într-o încăpere unde erau bătuți tare”, spune Tarkanyi.

Profesorul este uimit de fostul deținut politic Petrișor care le-a povestit, cu seninătate și cu umor cum a supraviețuit unui adevărat coșmar. “Au discutat mult între ei, încercau să glumească, așa au rezistat”, e de părere studenta Timea. La Fortul 13 erau celule care nu aveau geam, unde era beznă totală, eventual mai ardea un bec foarte slab, pus în aerisitorul de deasupra ușii. Într-o celulă de felul acesta a stat Petrișor, timp de ani de zile. Acesta le-a povestit studenților și o întâmplare hazlie legată de baclava: o parte din deținuți spuneau că se pune scorțișoară în baclava, alții că nu se pune. Se crease o adevărată dispută. Și, la un moment dat, intră în celulă un nou deținut, gol pușcă, împins de gardieri. Bărbatul se prezintă și zice că e cofetar de meserie. Toți au sărit pe el să-i lămurească în chestiunea cu baclavaua. Omul ridică din mâini și spune: “Păi, unii pun, alții nu.”

Multă lume crede că execuțiile se făceau cu pluton de execuție. Dar nu era așa, Deținuții erau spijiniți cu mâinile de perete, cu fața la perete, într-o cameră de detenție oarecare, legați sau nu la ochi și erau executați în cap cu un pistol din aceala cu cuie, cu care erau omorâte vitele în abator. Nu se știa de execuții, deținutul era luat din cameră și, pur și simplu nu se mai întorcea. “Am auzit și că familiile unor deținuți executați au primit acasă factura să plătească gloanțele cu care fusese executat deținutul. Unele execuții erau făcute cu mare tam-tam, acelea care trebuiau să fie exemple pentru societate”, spune Tarkanyi.

Mesajele de pe pereți

“Dacă vrei să trăiești, pune-ți paie sub haine”, “mai am opt zile” sau “fii tare”. Acestea sunt câteva din mesajele găsite de tineri pe pereții celulelor sau ai coridoarelor. Fostul deținut le-a povestit cum unii din intectualii închiși țineau diverse cursuri colegilor de cameră, dar vorbeau în șoaptă, nu era voie să vorbească tare. Uneori deținuții erau obligați să stea în fund, nemișcați, pe marginea scândurei care le ținea drep pat, cu mâinile pe genunchi, timp de 17 ore pe zi. Dacă se mișcau erau bătuți cu 30 de lovituri.

Celule cu pereții absolut negri, celule în formă de tunel. “Într-o celulă cu ecou ne-a venit ideea să realizăm niște efecte sonore, pe care o să le folosesc la coloana sonoră a filmului. Anul viitor o să introduc actorii”, spune Tarkanyi

Pozitiv în mijlocul suferinței

Aron este în al doilea an când a mers la filmări pentru acest proiect. A rămas marcat și totuși încântat. A simțit, de ambele dăți, că fortul are o energie foarte negativă. Când a închis ochii în fort a avut senzația că aude țipetele foștilor deținuți, țipete lipsite de speranță. În camera de ecou unde au realizat coloana sonoră a filmului gândurile sale au fost materializate. “Cu ajutorul domnului profesor Katona echipa a ajuns într-o stare de vibrație foarte negativă. Noi am materializat țipetele foștilor deținuți. Era o experiență fantastică dar, în același timp, îngrozitoare. Punctul culminant a fost la sfârșit când fetele au țipat cât de tare au putut, fără speranță. Simțeam că vocea lor scoate sufletul din mine. Deși fortul este un loc trist eu am fost foarte fericit fiindcă am avut o echipa excelentă. Am simțit că am fost apreciat și asta mi-a dat puterea ca să mă simt pozitiv în mijlocul suferinței”, mărturisește Aron.

Acolo simți că cineva te bântuie. Aceasta a fost sentimentul pe care l-au resimțit studenții clujeni, din clipa când au intrat în fort și până la plecare.

“M-a șocat faptul că zeci de oameni primeau doar doi litri de apă pe zi. Unii dormeau pe jos, chiar în apa formată din cauza umezelii. Unii de sinucideau, lovindu-se cu capul în cuierul de pe perete. Le creștea barba foarte mare și le intra în mâncare. Odată li s-a dat o lamă de ras, unul dintre ei a zis că nu taie, atunci gardianul i-a răspuns că a tăiat 4.000 de bărbi până acum” – Ingrid Popovici, studentă

“Voi nu o să muriți ca la Auschwitz cu gaz, ci de propria voastră putoare, le spuneau gardienii. Dacă intra vreo muscă, făcea două ture de cameră și cădea moartă. Deținuții jucau șah în minte și se întâmpla ca unul din jucători să fie dus altundeva. Când și dacă se reîntâlneau mai știau unde rămăsese partida. Se nota care cât zgomot făcea, se contoriza, și erau bătuți pentru asta cu 25 de lovituri. Făceau concurs care câte lovituri poate duce. Asta m-a șocat pe mine” – Norbert Bec, student

“Am avut trei persoane în familie care au fost încarcerate la Jilava și care nu au vrut niciodată să povestească despre acea perioadă. Am fost impresionat văzând locul acela. Când făceau baie, o dată pe lună, nu dura niciun minut dușul, jetul de apă era ori rece ori fierbine. Latrinele reau golite de deținuți aleși din “Cavalerii Ordinului Mihai Viteazu”. Jilava îți crează multe senzații unice” – lector dr. Iosif Katona, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Departamentul Cinematografie Media, UBB Cluj

[stextbox id=”custom” caption=”Echipa de studenți care a participat la filmări”]Ioana Sârbu, Raluca Vlad, Timea Dezso, Ingrid Popovici, Aron Palfi Horvath, Norbert Bec Szilard Serestely, alături de profesorii Ioan Tarkanyi și Iosif Katona și Dan Donciu și Licinius Medan, din partea Administrație Naționale a Penitenciarelor[/stextbox]

Mai jos puteți vedea o galerie foto de la Jilava

[nggallery id=57]