Povestea vinului de Cluj: „Prost, prost, da-i al nost”

 

Deși vinul clujean nu a excelat niciodată în calitate, sute de ani pe teritoriul orașului nu s-a putut vinde alt vin. Cine a încercat a plătit chiar și cu capul.

Mult, dar prost

„În orașul Cluj nu s-a făcut niciodată vin bun, dar în tot Evul Mediu au existat suprafețe întinse de vii, în jurul orașului, și asta până în anii 1890-1896, când filoxera le-a distrus, iar după aceea nu au mai fost replantate”, rezumă istoricul Lukács Jozsef o istorie care poate fi urmărită cu certitudine înapoi în timp până în momentul colonizării sașilor – cândva între 1265 și 1270. „Despre sași se știe că au adus cu ei tehnicile de cultivare a viței-de-vie din vestul continentului. Primii «oaspeți» sași, cei din zona Cricău și Ighiu, lângă Alba Iulia, au fost și primii producători de vin din Transilvania atestați în Evul Mediu”, explică istoricul clujean.

Probabil ceea ce s-a întâmplat în zona Cricău-Ighiu s-a petrecut și în zona Clujului, astfel că primele plantații de viță-de-vie pot fi legate de așezarea sașilor în părțile actualului oraș. Se știe că viile clujenilor se întindeau pe dealurile din jur cu versanții orientați spre sud, versanți care primesc mai mult soare, „ingredient” de bază pentru dezvoltarea strugurilor. Este vorba de toate dealurile care se întind de-a lungul Someșului, de la Gilău, mergând spre Florești, apoi zona Hoia-Baciu și Dealul Cetățuia; de asemenea, de-a lungul Nadășului, pe dealurile din zona Baciu, pe Dâmbul Rotund și pe dealul Sf. Gheorghe, de deasupra cartierului Iris.

Au existat însă vii și în zonele mai puțin favorabile pentru coacerea strugurilor, respectiv pe pantele nordice ale Feleacului, în zona fostei colonii Becaș – actuala zonă dintre Gheorgheni și Bună Ziua – și a Hajongardului – actualul Cimitir Central.

În total, viile clujenilor se întindeau pe o suprafață de 470 de iugăre, adică 260 de hectare, potrivit istoricului Lukács Jozsef. Asta înseamnă cam un sfert din totalul viilor pe care le dețin în acest moment Cramele Recaș, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața națională de profil.

Pe această suprafață, clujenii cultivau intensiv vița-de-vie, viticultura fiind o ocupație de bază sau secundară pentru jumătate din oraș. „Există registre care demonstrează că mai bine de jumătate din familiile din Cluj aveau vii pe dealurile din jurul orașului. Via era considerată în Evul Mediu un bun imobil, ca și casa și anexele gospodărești”, explică Lukács.

Vin în loc de apă

Se pune întrebarea de ce cultivau clujenii pe suprafețe așa de mari struguri când se știa că vinul scos din ei era unul de slabă calitate, din cauza condițiilor de climă și sol. Istoricul Lukács Jozsef are pe această temă o teorie bine fundamentată: din cauza lipsei apei potabile. „Apa potabilă de bună calitate era o problemă în oraș. Existau doar câteva fântâni cu apă potrivită și alte câteva cu apă nepotrivită pentru consumul zilnic. De altfel, din această cauză, până în zorii epocii moderne în oraș existau oameni care luau apă din Someș și o vindeau apoi pe străzile orașului”, spune istoricul. În acest context, al unei populații mari – Clujul număra deja în jur de 5.000 de locuitori la mijlocul anilor 1400 – cu acces insuficient la apă, vinul era băut frecvent în loc de apă. „Cine avea vin, consuma vin în loc de apă. De aceea, vinul în Cluj însemna bani mulți: o dată pentru cei care produceau vinul, a doua oară, pentru oraș, care impozita comercializarea acestuia”, spune Lukács.

Dată fiind această valoare ridicată a vinului pe piața locală, magistrații orașului au impus, la presiunea producătorilor clujeni, un embargo total pentru vinul care nu era produs în Cluj. „Încă din secolul al XV-lea știm că modul de vânzare a vinului în oraș era foarte strict reglementat. Mustul adus în oraș, chiar de clujeni, pentru vinificare era măsurat de un angajat al primăriei, pentru a se ști cât vin putea să facă producătorul. Dacă erau aduși struguri, aceștia erau cântăriți la intrarea în oraș, apoi, se măsura și mustul făcut din ei, tot pentru a se cunoaște în detaliu cantitatea produsă”, povestește istoricul.

Vinul se făcea pentru consum propriu și pentru comercizalizare. Cei care aveau surplus primeau ceea ce azi am numi o licență temporară, pentru a vinde vin o anumită perioadă. Cei care aveau suficient vin pentru a vinde tot anul, primeau dreptul de a deschide cârciumă.

Legi draconice

Am putea vorbi chiar de o anumită isterie legată de comercializarea vinului provenit din altă parte, crede istoricul Lukács Jozsef. Grăitor în acest sens este cazul judelui (primarul) Ambrosiu Szabo, care, la sfârșitul anilor 1400, a fost condamnat la moarte și executat pentru că a introdus și vândut în oraș vin din afară! La fel de grăitor, o sută de ani mai târziu, puternicul ordin monahal iezuit, care fondase și întreținea la Cluj prima instituție de învățământ superior, a trebuit să obțină o excepție de la principele Transilvaniei, pentru a-și putea aduce în oraș propriul vin, produs nu mai departe de Florești.

Aceste reglementări draconice au rămas în vigoare, cel puțin teoretic, până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Totuși, se presupune că marii aristocrați care s-au stabilit în oraș cu începere de pe la 1700 – din familiile Teleki, Bánffy, Bethlen, Mikes, Wass etc – reușeau să păcălească embargo-ul, sau cel puțin încercau (fără riscul să fie decapitați).

Cum se vindea vinul la Cluj

Conrad Iacob Hildebrandt a fost un jurist german din Stettin, astăzi în Polonia, care a vizitat de mai multe ori Transilvania între anii 1656 și 1658, ca însoțitor al unei solii suedeze ce căuta alianța cu principatul ardelean. El a lăsat o primă descriere detaliată făcută Clujului de un călător occidental, în care arată și cum se vedea vinul la acea dată, direct de pe rafturi, fără mijlocirea unui vânzător. Cumpărătorul lua vinul și lăsa banii, fără să se teamă că cineva îi va fura:

Toate alimentele, vinul, carnea, peștele, păsările și vânatul sunt foarte ieftine acolo (..). În acest oraș, la ușa caselor în care se vinde vin stau niște dulapuri mari de lemn, chiar înaintea ușii, iar deasupra lor, vasul de măsurat vinul; în aceste dulapuri pun oamenii banii pentru vinul cumpărat

Vinul de azi: o piață în plină dezvoltare

Scăpați de constrângerile medievale și de mediocritatea vinului comunist, clujenii de azi definesc cea mai dinamică piață a vinului de calitate din România. Casian Popa, un împătimit „connaisseur” și autor al blogului de specialitate Snoblesse Oblige, spune că piața de evenimente legate de cultura vinului este în acest moment cea mai efervescentă din țară. „Avem cele mai frecvente evenimente din țară – degustări, demonstrații, workshopuri etc. La consum stăm mult mai bine decât majoritatea orașelor, dar sub București. În schimb, consumăm, clar, un vin mai bun, deși puterea de cumpărare este mai mică aici decât în capitală”, spune Popa.

În Cluj funcționează la ora actuală între 12 și 15 magazine, cluburi, baruri și restaurante care se concentrează exclusiv pe vin sau acordă o atenție însemnată acestuia, estimează Casian Popa. Unele dintre aceste localuri au și magazine de profil, altele sunt ele însele magazine, unde se organizează și degustări sau oferă posibilitatea consumului pe loc. Există, astfel, o diversitate satisfăcătoare de concepte în acest domeniu, crede bloggerul.

Potrivit mai multor surse din industria vinului, aceasta este cea mai puternică piață de profil din țară, raportată la numărul de locuitori. Bineînțeles, în cifre absolute, Bucureștiul este net superior. „Am observat însă o altă poziționare a pieței clujene, una de middle-upper end”, spune Popa.

În lipsa unor studii de specialitate, observațiile bloggerului sunt empirice, dar se bazează pe o foarte bună cunoaștere a pieței locale: „Primele wine-baruri și magazine de vin au apărut cam acum 5-7 ani, și au făcut adevărată muncă de pionierat prin evenimentele pe care le-au organizat la acea vreme. Apoi, cam acum trei ani, s-a produs o „explozie», atât a numărului de concepte axate pe cultura vinului cât și a numărului de consumatori”, mai spune Casian Popa.

Trei factori au concurat la această „explozie”, crede acesta: pe de o parte, evenimentele organizate care au ajutat la educarea consumatorului, în principal degustările, unde cu 25-45 de lei poți testa 4-7 vinuri; pe de alta parte, ascensiunea sectorului de IT și a segmentului antreprenorial, premisă care a oferit confortul financiar pentru „ridicarea ștachetei”; al treilea factor, dar nu neapărat ultimul ca importanță, este snobimsul. „Trebuie să ai bani să-ți permiți să fii suficient de snob ca să încerci un vin bun, la un preț pe măsură”, rezumă Casian Popa.

Prin concurența celor trei factori amintiți s-a format o masă critică de consumatori educați și relativ prosperi, fenomen care s-a suprapus în mod fericit cu un alt fenomen, de data aceasta național. Este vorba despre creșterea investițiilor în crame noi, moderne, care produc vin de calitate. „Aceste crame noi, cu tehnologie modernă și oenologi înalt calificați au format o piață foarte competitivă, care produce vinuri bune. E un fenomen paralel, dar strâns legat de cel de maturizare a pieței consumatorilor”, încheie Casian Popa.