Update. Percheziții la Depoul CFR Cluj-Napoca. Șeful Biroului de Aprovizionare de la CFR Călători a fost arestat preventiv

Foto: Dan Bodea

Update. Daniel Ninel Cosmineanu, şeful Biroului Aprovizionare de la CFR Călători Cluj a fost arestat preventiv

Cele cinci persoane reţinute în dosarul preşedintelui CJ Timiş, printre care consilierul judeţean Marcel Mihoc, Teodor Gavriş, fost director în CFR Călători şi omul de afaceri George Didilă, au fost arestate preventiv, de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit anchetatorilor, depourile CFR Călători din Bucureşti şi nouă judeţe, percheziţionate în acest dosar, ar fi dat preferenţial contracte de furnizare de produse în valoare de peste 191.000 de lei.

Daniel Ninel Cosmineanu, şeful Biroului Aprovizionare de la CFR Călători Cluj a fost arestat preventiv pentru luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi de abuz în serviciu, în urma audierilor începute miercuri de procurorii DNA.

Alături de acesta au fost reținuți preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, care va fi cercetat sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 11 decembrie până în 8 februarie 2015 inclusiv, omului de afaceri George Didilă, suspectat de instigare la abuz în serviciu, abuz în serviciu, dare de mită, instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, Marcel Mihoc, consilier judeţean în CJ Timiş, cercetat pentru instigare la abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, precum şi Alexandru Teodor Gavriş, director în cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători. Arestat la domiciliu într-un alt dosar, Gavriş este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi abuz în serviciu.

În acelaşi dosar au fost reţinuţi Gabriel Telu Protopopu, consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului de la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători, pentru abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii

 

Procurorii DNA au descins astăzi, 10 decembrie,   în București, dar și în 11 județe din țară, printre care se află și Clujul, pentru cercetarea unor fapte de corupție. De această dată, la Cluj a intrat în vizorul procurorilor, Depoul CFR Cluj, informația fiind confirmată de Nicoleta Mălăescu,  şeful Serviciului Mers Tren din cadrul Regionalei de Transport Feroviar de Călători Cluj: „Da, într-adevăr au avut loc percheziții la Depoul de Locomotive. Directorul Regionalei, precum și ceilalți directori din alte orașe au fost convocați la București pentru a discuta schimbările despre mersul trenurilor și alte detalii tehnice. Nu se cunosc mai multe detalii. Cei de la Depoul de Locomotive nu răspund la telefon”, a spus Mălăescu pentru Transilvania Reporter.

La Cluj sunt cercetate și faptele de corupție efectuate de conducerea SNCFR CFR Călători SA.

„În cursul zilei de 10 decembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 48 locații situate în mun. București și județele: Timiș, Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova, Arad, Suceava, Galaţi, Iași și Constanța, din care 20 sunt instituţii publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA.

În cauză,  procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu