Pâine cu suflet

Este ora 5:00 dimineața. Maria și Vasile se trezesc fără alarmă. Știu că pâine bună se face de dimineață sau cel puțin se începe de dimineață pentru că întreg procesul durează aproximativ șapte ore. Maria aduce în bucătărie toate ingredientele necesare: făină albă, sare, zahăr, ulei, drojdie. Fiind o femeie credincioasă folosește și puțin undelemn sființit. Se dizolvă drojdia, după care se adaugă atent celelalte ingrediente. Sarea se pune la final. În timp ce ingredintele se amestecă în vas, Vasile pregătește malaxorul de pâine automat pe care l-a gândit și l-a făcut singur pentru a-i ușura munca soției. „Inițial am conceput unul manual, dar era cam greu de utilizat. Celui de-al doilea i-am pus un motoraș. Merge foarte bine. Am văzut prima dată la cineva. Avea un astfel de malaxor adus din Olanda. Automat am zis că trebuie să fac și eu unul. Apoi am făcut mai multe. Am și vândut din ele”, spune Vasile.

Maria face pâine de casă de mai bine de 60 de ani, fapt pentru care măsoară din ochi ingredientele. A moștenit pasiunea pentru gătit de la bunica sa care a fost, în tinerețe, bucătăreasca unei familii de nobili din București. Odată obținut aluatul, acesta este frământat aproximativ o jumătate de oră, timp în care cei doi soți au grijă că procesul să se desfășoare ca la carte. Vasile, vesel din fire are un obicei amuzant: interpretează în variantă proprie melodia „Morărița”: „Roata morii se-nvârtește/ Țac, țac, țac/ Inima se chinuiește/ Țac, țac, țac” de câteva ori. Malaxorul face zgomot, acompanind perfect cuvintele. Apoi, aluatul e așezat în vasele de tablă, cinci mari și două mici, după care pâinea e lăsată la dospit. Vasele, acoperite cu planșete sunt lăsate să se odihnească în pat, sub căldura mai multor pături, astfel încât pâinea să aibă condiții ideale de „creștere”.

În acest timp, Vasile aprinde focul în cuptorul din curte, după care se oprește puțin la atelierul său de lucru. Are o nouă idee de pus în practică. Tâmplar de profesie, acesta nu s-a limitat niciodată la meseria lui. A făcut triciclete, malxoare de pâine, aparate de fitness, hinți, piese de mobilier, trotinete și multe altele. Își petrece o bună parte din timp în atelier născocind noi și noi idei de pus în practică. Astăzi însă știe că nu poate zăbovi mult aici, fiind ziua în care se face pâinea.

În jurul orei 9:00, temperatura din cuptor este optimă. Astfel, cele șapte vase sunt duse în cuptor. Vor petrece aici aproximativ trei ore. În tot acest timp cuptorul trebuie supravegheat. În casă, Maria face plăcinte din aluatul rămas. Nu din cauză că a greșit cantitățile. Uneori toarnă intenționat mai multă făină. Vrea să își răsfețe nepoții sau, cum îi place acesteia să spună „are de astupat găuri de șoareci”, iar păcintele sunt cele mai bune pentru asta. „Ținea gluma când erau copiii mici, acum a rămas expresia”, spune aceasta. Plăcintele din pâine pot fi mult mai delicioase decât cele din aluatul clasic, iar servite calde, cu puțină dulceață făcută în casă, sunt delicioase. Mariei îi amintesc de copilărie și a dorit să le transmită și nepoților acest sentiment.

În timp ce aluatul se transformă în pâine, cei doi soți își găsesc una alta de făcut în casă. Niciunul nu e învățat să stea degeaba, pe principiul că mereu e ceva de făcut în gospodărie. Plăcintele sunt aproape gata. Maria observă că făina albă este pe terminate. „Trebuie mers la moară, altfel, data viitoare facem pâine neagră”, spune acesta. „Voi face o programare”, spune Vasile. În Câmpia Turzii există o singură moară care deservește întregul oraș, dar și zonele din jur.

„Noi suntem înscriși la asociație. Primim grâul de acolo. Atât cât să ajungă pentru pâine. Mergem în fiecare an după grâu, apoi urmează mersul la moară”, spune Vasile. Le e mai comod așa, deși mersul după grâu se transformă tot mai mult într-o comedie tragică. Imaginați-vă o remorcă plină cu grâu care se oprește în mijlocul oamenilor înscriși în asociația respectivă, care muncește în locul lor pământul. În jurul remorcii se adună tot felul de oameni.

Aici, funcțiile, uneori și caracterele, se topesc în grâul proaspăt. Un domn stă lângă un cântar, un alt domn face liste. Poți lua grâul pe bază de semnătură. Cum se procedează? Fiecare se prezintă la „sursă” cu sacii de acasă și cu o găleată sau două, pentru a putea coborî grâul din remorca respectivă. De obicei, este muncă de echipă: o persoană se urcă în remorcă și încarcă găleată, iar persoana care stă jos o toarnă în sac. Procesul continuă până când sunt plini sacii care îți revin de drept. Grâul din remorcă e amestecat. Depinde de norocul fiecăruia ce calitate va avea grâul pe care îl va duce acasă, fapt pentru care „împărțeala” se poate lăsa cu certuri. „Noi nu mai putem lucra pământul, iar copiii sunt ocupați cu serviciul. Așa e cel mai bine”, sunt de părere cei doi soți.

O bună parte din plăcinte au dispărut deja din farfurie. Aproape că e gata și pâinea. La ora 12:00 sună alarma, cuptorul se deschide, iar pâinea aburindă își împrăștie aroma în toată gospodăria. Coaja neagră din partea de sus este bătută cu o spatulă de lemn, astfel încât să rămână doar coaja crocantă, pentru care se bat nepoții. Nici nu apucă bine să se răcească: deja există doritori. Maria este cea care taie pâinea, dar nu înainte de a face cu cuțitul semnul crucii pe coaja aurie.

Care este seretul pentru ca pâinea să fie bună? „Sunt importante ingredintele, e bine să fie de calitate, dar mai presus de toate, e important să pui suflet și să lași pâinea să se coacă pe îndelete. Nu trebuie sărită nicio etapă. Și … mai am eu un secret. De fiecare dată când fac pâine păstrez puțin aluat pentru următoarea dată. Îl pun la congelat și îl folosesc. Întotdeauna iese mult mai bună pâinea, întrucât aluatul se leagă mai bine. Chiar și vecinele vin uneori să îmi ceară o parte din acel aluat. Le dau cu drag”, povestește aceasta.

Maria și Vasile se așează la masă. În astfel de zile nu mănâncă până la amiază. Pâinea aburindă le face cu ochiul. Pe masă sunt și două roșii din propria grădină, roșii cu gust de roșii. Poftă bună!

 „Noi nu am cumpărat niciodată pâine de la magazin. Când eram tineri, munceam pământul, acum îl muncesc alții pentru noi, dar plăcerea de a face pâine ne-a rămas nouă”, Maria.