Oradea: cum se poate face refațadizarea

Unul dintre foarte puținele orașe în care zonele cu clădiri istorice reprezintă o atracție pentru turiști și nu un continuu izvor de teamă pentru autorități și locatari este Oradea. Aici, în 2012 a început derularea unui proiect pilot prin care monumentele istorice din centrul orașului au fost reabilitate. A fost necesară intervenția Primăriei, măsuri prin care locatarii să fie motivați să accepte, multă muncă de convingere sau amenințarea cu anumite sancțiuni. Totul însă în baza legilor deja existente, așa cum explică Adriana Lipoveanu, architect șef al orașului Oradea.

Marea reabilitare din Oradea a început în anul 2012, cu un program pilot care a vizat principalele clădiri cu statut de monument istoric. La mijloc nu a existat nicio amplă filozofie și nici nu s-a făcut uz de magie, spune arhitectul șef al municipiului Oradea, Adriana Lipoveanu. Cu două legi în mână- 153/2001 și 422/2001- Primăria a început discuțiile cu proprietarii care locuiau în clădirile din centrul orașului, iar în unele cazuri discuțiile nu au fost tocmai prietenoase.

„Nu se poate altfel, decât cu o mână forte. Pe noi ca oraș ne interesează reabilitarea în primul rând a acelor clădiri care au o valoare arhitecturală. Sigur, ne interesează să nu avem ruine, dar am prioritizat zonele și am stabilit un calendar de acțiuni. La acea vreme, în legea 153 nu erau incluse zonele construite protejate, fiind excluse din lege, dar am făcut lobby și le-am inclus. Până atunci am făcut un program pilot pe legea 422 care prevedea că există posibilitatea ca autoritatea publică să acorde proprietarilor sprijin financiar sau de altă natură. Proprietarii sunt obligați prin toate legile să își întrețină și să repare clădirile și responsabilitatea este clar a lor, dar pe zonele istorice exista inclusiv această posibilitate”, explică Adriana Lipoveanu.

Pentru ca proprietarii să fie încurajați să accepte necesitatea lucrărilor de renovare, Primăria a pus pe masă un set de măsuri prin care povara financiară să fie luată parțial de pe umerii oamenilor. În cazul monumentelor istorice clasate, programul-pilot includea granturi și finanțări rambursabile.

„Am creat acest program și l-am supus votului în Consiliul Local și exista o procedură prin care Primăria furniza gratuit proiectele tehnice. Ei practic nu plăteau direct, pentru că Primăria lucrează tot din banii contribuabililor. Tot Primăria se ocupa de actele necesare, Primăria dădea autorizația și apoi 20% era grant, iar pe restul de 80% se acordă o rambursare finanțabilă în rate pe 5 ani. Cu asta am pornit și acum terminăm patru palate din Oradea”, mai spune arhitectul-șef din Oradea.

Au urmat apoi clădirile vechi din proximitatea monumentelor, clădiri care aveau și ele clasicele probleme la fațade. „Am cuprins zonele fierbinți  din oraș, zonele din centru, pentru că nu este suficient să ai clădirea monument istoric reabilitată și pe lângă ea să fie dezastru. Acest program prevede cam aceleași facilități, cu excepția granturilor. Dacă proprietarii accesează aceste facilități, obligatoriu licitația se face de către Primărie. Totul este transparent, se lucrează cu reprezentantul proprietarilor, dirigintele de șantier este plătit din bani publici pentru că există o practică prin care el mai pactizează cu constructorul și în esență dăm suficiente facilități pentru ca în final să îi constrângem să facă”, spune Adriana Lipoveanu.

Unde nu a existat cooperare, Primăria a revenit la legi, cu precădere la acele prevederi care vorbesc despre sancțiuni. „Noi îi notificăm și, conform legii, dacă ei nu vor nimic, Primăria își poate asuma cota lor. Primăria poate face lucrarea în numele lor. Dacă Primăria consideră că este prioritară acea clădire, instituția poate să o facă. Chiar am uzat de acest articol. În cazul în care se întâmplă acest lucru, se pune ipotecă în Cartea Funciară. Ea este stinsă doar când se plătesc datoriile. Această măsură este și ea în lege. Codul fiscal din 2015 ne permite să supraimpozităm, respectiv să scutim de impozit. Am supraimpozitat cu 400% pe proprietarii de clădiri neîngrijite, iar cei care au terminat reabilitarea în condiții bune sunt scutiți de impozite pe o perioadă de cinci ani. Să nu vă închipuiți că la Oradea nu au fost contestații, dar măsura a fost până la urmă adoptată de Consiliul Local”, mai spune Adriana Lipoveanu.

Procesul a reprezentat însă în primul rând multă muncă de convingere cu proprietarii, care în cele mai multe cazuri sunt persoane în vârstă și au probleme de tot felul, în special de ordin financiar.

„Motivele țin în primul rând de indolență. Țin de faptul că în atâția ani nu le-a zis nimeni nimic. Sigur că țin și de ordin financiar. Cel puțin la Oradea, în multe dintre aceste clădiri locuiesc oameni în vârstă, cu pensii așa cum sunt, dar sunt oameni care dețin proprietăți mari. Sigur că e greu să întreții un apartament de 150 de metri pătrați și să mai plătești și reabilitarea clădirii. De multe ori, proprietarii nu înțeleg că dacă stai în centru ai și cheltuieli. Dar datorită pârghiilor fiscale, decât să plătească supraimpozitarea, oamenii își fac niște calcule și cer ei reabilitarea. Și mai este și puterea exemplului. E foarte greu să o aplici. În Oradea, cei care ne ocupăm de acest program facem un fel de voluntariat. Lucrăm mult peste program și poate că nu mulți ar face asta. Oamenii au fel de fel de situații de viață, trebuie să ții legătura cu ei, trebuie să ții legătura cu constructorul și este vorba despre foarte multă muncă de convingere. Am avut foarte multe întâlniri cu proprietarii și toate după program, pentru că oamenii sunt la serviciu. Trebuie ca o echipă să își asume această greutate”, crede arhitectul.

În Oradea, aproximativ 100 de clădiri cu importanță istorică sunt vizate în următoarea perioadă de programe care au în vedere lucrări de renovare.