Onor la tricolor/Rugbystele de la “U” Cluj sărbătoresc 1 Decembrie cu gândul la titlul de campioane
Echipa de rugby fete a Universităţii Cluj a intrat deja în atmosfera de sărbătoare prilejuită de 1 Decembrie. Şapte dintre tinerele jucătoare ale formaţiei clujene au avut ideea inedită de a marca Ziua Naţională vopsindu-se în culorile drapelului României. Protagonistele iniţiativei au fost: Maria Forostov, Roxana Ilieş, Foris Csenge, Ionela Savu, Geta Budălăcean, Nagy Adel şi Georgiana Vizitiu.
Pentru Maria Forostov sfârşitul de săptămână are şi o altă semnificaţie. Originară din Republica Moldova, Maria va vota duminică la Cluj pentru reînnoiea Legislativului din ţara sa. „Vom vota la secţia de votare de la Casa de Cultură a Studenţilor. În mare parte cunosc situaţia politică de la mine din ţară şi din câte ştiu sunt peste 20 de partide şi coaliţii candidate. Trebuie încă să mă documentez şi împreună cu prietenii mei voi merge cu siguranţă la vot”, a declarat sportiva, în prezent studentă în anul trei la Administraţie Publică, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Tânăra a mai precizat ca intenţionează să urmeze un masterat după terminarea facultăţii, dar nu ştie dacă se va stabili definitiv la Cluj. Cert este că rugby-ul va rămâne „pe poziţii” şi nu va renunţa la acest sport.
De 1 Decembrie Maria va merge cu fetele din echipă la concertele din Piaţa Unirii, la paradă şi cu siguranţă va sta şi la focurile de artificii. În ceea ce priveşte ideea de a-şi vopsi faţa în culorile drapelului românesc, Maria a precizat. „Nu am mai avut ocazia să mă pictez pe faţă cu drapelul României şi am acceptat imediat. Eu singură m-am vopsit şi cred că a durat aproximativ o oră”.
“La mine mai mult decât pictura în sine a durat modul în care am conceput să fac ceva inedit, inclusiv fundiţele. E prima dată când fac asta şi chiar am zis că acum se va vedea cel mai tare că sunt româncă. M-am gândit că dacă tot 1 Decembrie uneşte românii, le-am sunat pe fostele mele colege de facultate şi le-am propus să ne întâlnim de 1 Decembrie să sărbătorim româneşte. Vom merge prima dată la paradă, apoi la focul de artificii şi la un vin fiert să ne încălzim”, a precizat Ionela Savu, în prezent masterandă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport la specializarea Kinetoterapie în Afecţiunile Aparatului Locomotor.
Referitor la marea ei pasiune, rugby-ul, Ionela a declarat că nu se gândeşte să renunţe la acest sport. “Rugby-ul m-a propulsat pe toate planurile. Întotodeauna mi-am dorit să fac parte dintr-un grup organizat care să lupte pentru acest scop”, a mai precizat sportiva.
Georgiana Vizitiu, mezina echipei, este astăzi studentă în primul an la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi practică rugby-ul de la vârsta de 10 ani. “Am făcut rugby la Paşcani, apoi la Iaşi şi acum am ales Clujul pentru că vreau să mă dezvolt. Pe fete le cunoşteam de la lot şi m-am integrat foarte bine în echipă”, a declarat Georgiana care a îmbrăţişat şi ea ideea de a-şi picat faţa în culorile drapelului românesc, alături de colegele ei.
[stextbox id=”custom”]
Trei trofee în 4 ani de activitate
Înfiinţată acum patru ani, echipa de rugby fete a Universităţii Cluj, antrenată de profesorul Sergiu Pop, este una dintre cele mai eficiente dintre formaţiile clubului studenţesc. Dublă vicecampioană naţională (2011-2012, 2013-2014) şi medaliată cu bronz (sezonul 2012-2013), rugbystele de la “U” au jucat de două ori şi finala Cupei României. Mai mult, în vara acestui an, câteva dintre componentele echipei au făcut parte din naţionala României, medaliată cu bronz la Campionatul European de Ruby în 7, grupa a doua valorică. Chiar în aceste zile, şapte dintre rugbystele de la “U”, Irina Hîrjete, Anca Iulia Hău, Linda Matei, Bianca Crişan, Alina Dincă, Georgiana Terteci, Gabriela Lepciuc, sunt în cantonament cu naţionala României, aflată în pregătiri pentru CE din 2015. (Text casetă Dan Bodea)
[/stextbox]
Mai jos puteţi vedea o galerie foto realizată de Dan Bodea: