Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: Clujenii lui Moş Crăciun
La fel cum industria de consum se înstăpâneşte peste sărbătoarea Crăciunului şi actele de caritate de sfârşit de an se profesionalizează în România. Iar în mai proaspătul evidenţiat domeniu al carităţii, nu întâmplător, la Cluj, în avangardă se află cea mai prosperă industrie a oraşului, cea de IT.
Firmele din industria IT sunt printre cei mai generoşi contributori ai organizaţiilor şi fundaţiilor de caritate clujene, spun reprezentanţii acestora. Donaţiile firmelor de înaltă tehnologie, chiar dacă sunt consistente, sunt mai rar mediatizate pentru că cel mai adesea ele cer confidenţialitate. Tinereţea, bunăstarea şi o abordare pozitivă a vieţii încurajează comportamentul altruist al managerilor şi lucrătorilor din IT şi fac din ei, în general, actori sociali mai implicaţi.
IT-ul nu are desigur monopol pe altruism. Atmosfera de sărbătoare a Crăciunului, spun sociologii, contribuie la amplificarea comportamentului caritabil şi, cel puţin la Cluj, acest lucru se vede. Cu fiecare an, oraşul se deschide tot mai mult şi inventiv spre nevoile celor defavorizaţi. În acest număr, Transilvania Reporter face o incursiune în lumea relativ nouă a carităţii, inventariind acţiunile de binefacere din preajma sărbătorilor. Acţiuni care îi aduc câteva clipe în luminile rampei pe cei care nu au parte de aşa ceva decât arareori şi care, potrivit specialiştilor, sunt benefice nu doar celor care primesc, ci şi celor care dăruiesc. Dăruind, avem sentimentul că suntem mai buni, devenind astfel mai buni, spune sociologul Dan Chiribucă.
Sumarul ediţiei:
ACTUALITATE. Ce aduce Clujului noul buget de stat. Proiectele de lege privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2016, adoptate de Guvern au fost transmise Parlamentului, cu solicitarea să fie dezbătute și adoptate în procedură de urgență. Veniturile bugetului general consolidat sunt estimate la 231, 1 miliarde lei, reprezentând 31% din PIB, cheltuielile bugetului general consolidat sunt estimate la 252 de miliarde lei (33, 8% din PIB), iar deficitul bugetar (cash) pe anul 2016 este estimat la 2, 8% din PIB, ceea ce corespunde unui deficit ESA de 2, 95% din PIB și unui deficit structural de 2, 73% din PIB.
AFACERI PUBLICE. Vasile Dîncu: Vor veni şi măsuri mai puţin populare. Oamenii politici nu au făcut reforme pentru că le-a fost frică de electorat. Aşa că au găsit Guvernul care să facă ce ei nu-şi permit. Vor veni probabil şi măsuri mai puţin populare, în care se vor introduce şi unele restricţii, afirma vicepremierul Vasile Dîncu.
DOSAR. Clujenii lui Moş Crăciun
- IT-iștii se implică: „Dăruiește din suflet!”. Membrii echipelor MB Dental și Freshbyte au organizat miercuri seară Gala de caritate „Dăruiește din Suflet”, pentru a ajuta o parte din copilașii mai puțin norocoși să simtă căldura Crăciunului. Mini recitalul acustic de colinde a avut loc la Cinema Mărăști și i-a avut drept protagoniști pe Sorina Puiac, Cecilia Papoi, Liviu Ichim și Tony Jay. (Maria Man)
- Moș AROBS face cadouri de Crăciun. Anii trecuţi au susţinut cauze care aveau o componentă educaţională, însă de data aceasta au decis să le dea speranţă unor copii care au mare nevoie de ajutor. (Radu Hângănuţ)
- Camionul de Crăciun şi omul bun. În fiecare an de doisprezece ani încoace, Asociaţia Tăsuleasa Social, duce cadouri de Crăciun copiilor din familiile nevoiaşe din Transilvania. Remarcabil este faptul că această acţiune durează şi se dezvoltă an de an. Campania ajunge în acest an în 168 de localităţi. (Ruxandra Hurezean)
- Firmele de IT, cele mai darnice. Vali Sabău, manager zonal pentru fundația World Vision Romania: „Avem mai multe parteneriate cu firme locale de IT și nu numai și împreună cu unii dintre angajații lor mergem la copiii din comunitățile sărace din județ cu haine, rechizite și alte cadouri pentru a le face mai frumoase sărbătorile. (Cristina Beligăr)
- Pata Cluj. Proiectul Pata Cluj și-a propus ca de sărbători întreaga comunitate de la Pata Rât să fie implicată într-o campanie. Pe de altă parte, Centrul de Resurse pentru Comunitate în parteneriat cu Centrul pentru Educație Vizuală și Antropologică va organiza anul acesta o expoziție inedită pentru copiii de la Pata Rât. (Maria Man)
- „Nepoți de Crăciun”, un cadou pentru cei uitați de timp. În urmă cu cinci ani, un magician și un bucătar puneau pe picioare un proiect care să aducă bucuria Crăciunului și bătrâneilor uitați de timp și familii în azile. Pare începutul unei povești fantastice de Crăciun, însă la Cluj ea este realitate. „Nepoți de Crăciun” se numește proiectul care, an de an, aduce zâmbete pentru câteva sute de bătrânei. (Radu Hângănuţ)
- Rețeaua îngerilor. Organizaţia Prison Fellowship România va oferi cadouri copiilor deținuților din județul Cluj cu ocazia sărbătorilor de iarnă, prin intermediul programului „Rețeaua îngerilor”. (Maria Man)
- Designeri pentru copii. Fundația Română pentru Comunitate și Familie (FRCCF) organizează în 18 decembrie de la ora 19.00, Christmas Tree Charity Auction, în incinta Muzeuluui de Artă Cluj-Napoca. Evenimentul are la bază un concept de fundraising dinamic şi va lua forma unei licitaţii a opt creaţii (opt brazi de Crăciun din materiale alternative) care au semnătura a opt designeri/autori invitați, care își donează propunerile de brad-concept. (Maria Man)
- Bal de caritate pentru Institutul Inimii. Acţiunile caritabile care au loc mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă vizează nu numai oameni, ci şi instituţii. În ţările mai civilizate, aceasta e o practică frecventă, dar în ultima vreme au început să apară şi în România astfel de demersuri. Unul dintre beneficiarii acţiunilor caritabile este Institutul Inimii Niculae Săncioiu, care, la iniţiativa managerului Adrian Molnar, a organizat zilele trecute un bal caritabil, cu scopul de a aduna fonduri pentru renovarea şi amenajarea unei săli de operaţii pe cord pentru copiii cu malformaţii congenitale. (Marius Avram)
- Activităţi sociale şi caritabile de sărbători. În perioada sărbătorilor numeroase acţiuni sociale şi caritabile sunt organizate şi de Biserică şi asociaţiile de caritate ce funcţionează în strânsă legătură cu aceasta. (Claudia Romitan)
- „Vis de iarnă”, incursiune în lumea tinerilor cu sindrom down. Tinerii de la Asociația Down – Centrul Educațional Raluca din Cluj Napoca, îndrumați de artistele plastice Alina Staicu și Ada Muntean au deschis în aceste zile expoziţia „Vis de iarnă”, care are loc în perioada 7 – 16 decembrie 2015, la Bastionul Croitorilor. (Maria Man)
- Cupa Volei2Give a strâns peste 6.000 de lei. Turneu mixt de volei, Cupa „Volei 2 Give” a susținut în acest an două proiecte sociale ale comunității clujene: centrul de zi EveryChild al Fundației Române pentru Copii, Comunitate și Familie (FRCCF) și O Masă Caldă. (Maria Man)
- Psihiatrul Doina Cosman: Pentru cei singuri, Crăciunul este cel mai greu de trecut. Perioada sărbătorilor de iarnă este una care aduce şi bucurie, şi multă tristeţe în sufletele unor oameni. În acele momente în care persoanele depresive simt că ceilalţi se bucură, ele se simt mai izolate, mai disperate, mai neputincioase şi mai nesemnificative. (Marius Avram)
- Dan Chiribucă, sociolog: Comportamentul altruist aduce beneficii celui care dăruieşte. Sociologul Dan Chiribucă spune că actele caritabile sunt benefice atât celui care le face, cât şi celui căruia îi sunt destinate.„Dăruind avem sentimentul că suntem mai buni şi devenim astfel mai buni. Comportamentul altruist aduce foarte multe beneficii celui care dăruieşte, beneficii de natură economică, chiar dacă nu întotdeauna directe, de natură socială şi psihologică” (Marius Avram).
- Pachete de sărbători. Şi autorităţile locale şi judeţene organizează în acestă perioadă acţiuni de distribuire a pachetelor cu cadouri de sărbători pentru cei nevoiaşi. Ca în fiecare an Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Cluj-Napoca distribuie pachete cu cadouri pentru copiii din familiile aflate în evidenţa acestui serviciu. În acest an de Crăciun vor fi distribuite 200 de astfel de pachete. (Claudia Romitan)
CULTURĂ. Mihail Sandu: „Nu vreau să ajung vedetă. Vreau să rămân artist”. Mihail Sandu este un artist basarabean pe care vedetismul „îl lasă rece”. Nu este preocupat de numărul de vizualizări ale pieselor sale pe Youtube, deși unul dintre videoclipuri depășește două milioane de accesări, sau de numărul de like-uri pe pagina de Facebook. Este interesat să transmită prin muzică ceea ce simte și trăiește, iar fanii să îl cunoască așa cum e: plin de idei și în permanentă căutare de sine. (Cristina Beligăr)
TINERII CLUJULUI. Tinerii Clujului. Viorel Micu: Clujul este total inaccesibil persoanelor cu dizanilităţi. Viorel Micu, în vârstă de 27 de ani, este mâna dreaptă a profesorului Vasile Adamescu, singurul român orb și surd care a fost demutizat și totodată cel mai important sprijin al celui care a fost numit pe bună dreptate, „supraomul” Vasile Adamescu. Pentru a-l cunoaște mai bine pe profesorul Adamescu, în urmă cu 20 de ani, Viorel și-a rupt abecedarul, știind că astfel va avea un motiv plauzibil să se prezinte în atelierul dascălului și să intre în vorbă cu acesta. De atunci între cei doi s-a legat o frumoasă prietenie. (Maria Man)
CĂLĂTORII. Vacanțele de săbători în România, mai scumpe ca în Austria. Proprietarii de pensiuni și hoteluri din zonele căutate pentru vacanțele de iarnă au mărit prețurile spectaculos pe perioada sărbătorilor de Crăciun și Revelion. „De Crăciun și Revelion, prețurile cresc foarte tare. În special pensiunile și hotelurile din țară practică niște prețuri mult mărite, nejustificat de multe ori. Sejururile de Revelion ajuns să coste și câteva mii de euro de persoană pe Valea Prahovei”, spune Traian Almășan, co-manager la agenția de turims City Tours&Events. (Bogdan Stanciu)
DOCUMENTAR. UNICEF: în sprijinul copiilor lumii. UNICEF, cea mai cunoscută organizaţie din lume care sprijină toţi copiii Pământului, se apropie de aniversarea a şapte decenii de activitate. Denumirea este un acronim, care provine de la United Nations International Children’s Emergency Fund, ceea ce se traduce prin Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite. Instituţia a fost creată de către Ansamblul General al Naţiunilor Unite în 1946, pe 11 decembrie. În 1953, numele a fost scurtat, devenind Fondul pentru Copii al Naţiunilor Unite – dar acronimul original a rămas în conştiinţa publicului. (Mădălina Kadar)
SPORT. Gloria și decăderea lui Conceicao înseamnă CFR. Antonio Conceicao a revenit la Cluj pentru a prelua formaţia CFR după 6 ani. În vârstă de 54 de ani, portughezul intră astfel, în istoria clubului feroviar fiind primul antrenor străin care se întoarce la CFR. Toni, cum îl alintă apropiații, şi-a dat acordul pentru a pregăti fosta campioană a României până la finalul sezonului în curs. (Patrice Podină)