Nu ratați noul număr al săptămânalului Transilvania Reporter: „Lăsați virusurile să vină la mine!”

Joi, 5 martie 2015, a apărut noul număr al săptămânalului Transilvania Reporter care are ca principal subiect controversa din jurul vaccinurilor pentru copii.

Clujul se afirmă ca o capitală a curentelor anti sistem, fie că ele contestă tehnologii daunătoare mediului (Roşia Montană), obiceiuri nesănătoase (fumatul) sau controverse medicale (vaccinarea copiilor). În acest ultim domeniu, cartea de căpătâi a mişcării anti-vaccin este lucrarea unui medic clujean, Christa Todea-Gross :„Vaccinurile: prevenție sau boală. O nouă patologie pediatrică”. Apărută în 2012, sub egida unei fundaţii ortodoxe clujene patronată spirtual de  Preasfinţitul Vasile Someșanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, ea a fost rapid asimilată de adepţii conspiraţionismului marilor corporaţii farmeceutice, de propovăduitorii reîntoarcerii la natură şi natural, de cei care resping medicamentaţia intrerpretând texte religioase sau de cei care se tem de medicamente pur şi simplu. Cartea a generat o mişcare anti-vaccin atât de consistentă, încât contrareacţia mediului medical a fost  deosebit de vehementă. Astăzi, creatorea curentului antivaccin este de negăsit. Christa Todea-Gross a întrerupt de doi ani colaborarea cu cele două clinici clujene unde activa ca voluntar şi, potrivit unor surse din aceste clinici, a plecat în străinătate. Au rămas în urma sa numeroşi adepţi care consideră că organismul luptă mai bine singur împotriva bolilor decât ajutat de chimicalele farmaceutice, care, în plus, au efecte necunoscute încă asupra bebeluşilor şi copiilor.  Specialiştii, susţinuţi cum se va vedea şi de ierarhii ortodocşi, avertizează că înmulţirea cazurilor de refuz de vaccinare riscă să readucă la viaţă boli dispărute sau pe cale de eradicare şi că este mult mai uşor şi mai ieftin să previi decât să tratezi. În timp ce partizanii luptei cinstite cu boala acuză manevrele făcute de marile companii farmaceutice pentru impunerea vaccinurilor, doctorii argumentează invers: studiile contra-vaccinuri pornesc tocmai de la competiţia între companiile farmaceutice. Iniţiată la Cluj, controversa vaccinurilor cuprinde azi întreaga ţară.

SUMARUL EDIȚIEI:

AFACERI PUBLICE: Capitala Tineretului, şantier până în toamnă. Venirea primăverii a pornit şi şantierele din oraş, municipalitatea anunţând începerea sau reluarea lucrărilor pe aproape 40 de străzi. Cel mai afectat va fi centrul unde se va lucra pe străzile cuprinse în programul „Oraşul comoară”. (Claudia Romitan)

DOSAR:

Primii cruciați antivaccin sunt ortodocși din Cluj. „Biblia anti-vaccin” s-a născut la Cluj și se numește „Vaccinurile: prevenție sau boală. O nouă patologie pediatrică”. Autorul cărții este medicul clujean Christa Todea-Gross. Cartea a fost publicată în 2012 și a devenit rapid „suportul de curs” sau setul de argumente cu care combatanții vaccinurilor se înarmează în lupta cu cei care sunt în favoarea acestora. (Maria Man)

Medicul Emiliana Costiug: Informații false sau trunchiate determină refuzul vaccinării . Părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte rostul vaccinării copiilor şi în multe cazuri, părerile sunt diametral opuse. De partea celor care se pronunţă categoric pentru vaccinare sunt în special medicii. Printre ei se numără şi medicul de familie Emiliana Costiug, vicepreşedintele Asociaţiei de medicină de familie Cluj şi secretar la Asociaţia română pentru educaţie pediatrică. (Marius Avram)

Argumente literare, pro-vaccinare, pe Facebook. Unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori în domeniul internetului, co-fondator și președinte al rețelei de socializare Facebook, Mark Zuckerberg, a lansat la începutul acestui an proiectul A year of books (Un an al cărților) prin care anunța că provocarea sa pentru 2015 este să citească o carte nouă la fiecare două săptămâni. El îi invită pe cei care au citit sau citesc cărţile respective să participe la discuţii pe această pagină de Facebook, intermediind și întâlniri online cu autorii pentru sesiuni de întrebări și răspunsuri. „Sunt interesat să învăț lucruri noi despre diferite culturi, credinţe, istorii şi tehnologii”,   spunea Mark Zuckerberg la momentul lansării proiectului. Cărțile pe care le propune Zuckerberg, o dată la fiecare două săptămâni, reușesc să strângă zeci de mii de aprecieri și mii de comentarii, provocând dezbateri aprinse pe marginea lor. (Cristina Beligăr)

Medic pediatru, Daniela Văideanu: Vom organiza cursuri la grădinițele din Cluj pentru informarea părinților. La Grădinița Țăndărică de pe strada Donath, din cartierul Grigorescu, din peste 60 de copii, doar trei sunt nevaccinați, restul conformându-se schemei naționale de vaccinare. Medicul specialist pediatru Daniela Văideanu, care îi are în grijă pe micuți recomandă vaccinarea copiilor, însă nu excesiv. (Cristina Beligăr)

Vaccinarea împotriva cancerului de col uterin, un eșec. Eram în clasa a IV a când a început o campanie în şcoli de vaccinare împotriva cancerului de col uterin la fetele din ultimii doi ani de şcoală primară. La doamna învăţătoare era o listă deschisă pentru cine dorea să se înscrie. Era o noutate şi a fost şi prima şi singura dată când mămicile şi tăticii au fost întrebaţi dacă doresc să fie vaccinaţi copii lor. (Sofia Olaru)

„Şincai”, un scandal din prea multă dragoste de școală

”Să aveţi curajul să mergeţi împotriva curentului! Să aveţi curajul adevăratei fericiri! Spuneţi nu culturii provizoriului, a superficialităţii şi a rebutului, care nu vă consideră în măsură să vă asumaţi responsabilităţi şi să înfruntaţi marile provocări ale vieţii!” Papa Francisc – mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului. Afişat în autobuzul numărul 35.

Dacă îndemnul Papei Francisc, reprodus pe ferestrele autobuzelor cu numărul 35, care aşteaptă zilnic la stop chiar în apropierea clădirii lui „Gheorghe Şincai”, ar fi fost citit şi însuşit de elevii şi profesorii liceului, probabil că scandalul de aici nu s-ar mai fi iscat. Liceenii ar fi ezitat poate să se înscrie în „cultura superficialităţii”, batjocorindu-şi dascălii într-un registru frivol, chiar pornografic. Profesorii, la rândul lor, în loc să urzească represiunea, ar fi putut conştientiza că liceenii au chiar obligaţia de a fi provocatori, iar atunci când aceştia îşi îndeplinesc obligaţia în exces, rolul pedagogului este de a corecta, nu a persecuta. (Caius Chiorean)

REPORTAJ. Magda Coman, o frumusețe atipică. Magda Coman, singurul model în scaun rulant care a reprezentat România la New York Fashion Week: „Visam de când eram manechin pe picioare să prezint în America”. Magda Coman, președinta Asociației Open Your Heart și totodată organizatoarea evenimentului „Atipic Beauty”, a fost singurul model cu dizabilități care a reprezentat România la FTL MODA, un eveniment asociat din 2014 Mercedes Benz Fashion Week din New York, cel mai prestigios eveniment din domeniul modei la nivel internaţional. Magda a povestit pentru Transilvania Reporter cum s-a simțit pe catwalk-ul american, cu ce impresii s-a întors din călătorie, dar și care sunt planurile sale în ceea ce privește cel mai atipic eveniment din lumea modei autohtone. (Maria Man)

FESTIVAL. Electric City, un nou concept de festival pentru clujeni. Un maraton muzical care va avea loc în aceeași zi, pe trei scene din Cluj-Napoca, este propunerea pe care o aduce publicului din Cluj, în această primăvară, festivalul Electric City. Evenimentul va avea loc în data de 28 martie şi se va desfăşura pe Cluj Arena, la Sala Polivalentă şi în parcarea subterană a Cluj Arena. Organizat de echipa Electric Castle Festival, evenimentul îi va aduce la Cluj pe Chase and Status, Morcheeba, AkuaNaru, David August, Kolecttiv Turmstrasse, dar și pe alți artiști și DJ ai momentului. Teodor Negrea, director artistic al festivalului Electric City a explicat pentru Transilvania Reporter conceptul care stă în spatele evenimentului organizat la sfârșitul lunii martie și de ce era nevoie de un festival indoor în Cluj. (Cristina Beligăr)

CULTURĂ. Opera clujeană are cel mai tânăr concert maestru din țară. La cei 24 de ani ai săi, Radu Dunca se află într-un moment de vârf al carierei sale. De la începutul lunii martie ocupă oficial postul de concert maestru al orchestrei Operei Naționale din Cluj, fiind cel mai tânăr component al orchestrei de 60 de muzicieni și cel mai tânăr din țară care ocupă această funcție într-o instituție artistică. „Nu am mai avut niciodată de gestionat atât de multe lucruri” mărturisește cu sinceritate tânărul violonist, care în ultima perioadă se vede nevoit să refuze anumite proiecte din lipsă de timp. Recunoaște că unul dintre viciile sale este cel al comodității, dar și că atunci când este scos din confortul său dă un foarte mare randament. Am îndrăznit să îl scoatem pe Radu Dunca din cercul său de comoditate și să îl provocăm la o discuție despre prima sa vioară, despre aspirațiile sale și cum este să ai atribuții de „om mare” la doar 24 de ani.  (Cristina Beligăr)

DIN ORAȘ: Clujul devine capitala liderului feminin. 16 speakeri, femei de carieră care au atins succesul în diferite domenii de activitate, printre care şi unele specific bărbăteşti, vor vorbi despre parcursul lor, dar şi despre ce înseamnă să fii lider femeie, la cea de-a treia ediţie a The Woman care se va desfăşura, vineri, la Cluj Napoca.

DOCUMENTAR: 4 martie 1977: Ziua când s-a zguduit România. În urmă cu 38 de ani, pe data de 4 martie 1977, la ora 21.22, un cutremur devastator lovea România. În timp ce oamenii se aflau în casele lor, simţindu-se în siguranţă, pământul s-a cutremurat, doborând clădiri şi oraşe întregi. Mii de oameni au fost prinşi sub dărâmături, au fost ucişi sau răniţi, după ce s-au prăbuşit zeci de clădiri, alte câteva sute fiind afectate.

Pentru mulţi dintre noi, acest scenariu poate părea desprins din filme. Am văzut aşa ceva numai la ştiri, după câte un cutremur sau un tsunami, departe de noi, în Japonia, Indonezia ori Thailanda. Şi totuşi, s-a întâmplat în ţara noastră, iar specialiştii spun că se mai poate întâmpla. (Mădălina Kadar)

SPORT: Un clujean, la Cupa Mondial ă din AmericA. La sfârșitul acestei luni va avea loc prima ediție a Campionatului Mondial de minifotbal. La competiție va participa și echipa națională de minifotbal a Româ, cea mai titrată selecționată din lume. De cinci ori campioni europeni, „minitricolorii” fac parte din grupa B, alături de Mexic, India şi Germania. Turneul final al Campionatului Mondial de minifotbal se va derula în perioada 21-29 martie, iar la startul ei se vor alinia 12 echipe, împărţite în trei grupe. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu