Nu rata în Transilvania Reporter: Visul lui Emil Boc se năruie

Un nou număr al săptămânalului Transilvania Reporter a apărut joi la tarabe. Principalul subiect este legat de Sala Polivalentă a Clujului.

Sala Polivalentă, care va fi  inaugurată  în octombrie, s-a născut din ambiţia politică a lui Emil Boc de a ridica la Cluj o construcţie mai mare decât oricare alta de acest fel din ţară. Aşa afirmă arhitectul care a proiectat noua sală într-un interviu acordat unei publicaţii online. Şerban Ţigănaş a declarat pentru voceatransilvaniei.ro că el a socotit de la început  inutilă o astfel de construcţie, dar că nu a fost ascultat. Aducându-şi aminte de un dialog avut cu Emil Boc în 2008, arhitectul clujean relatează că primarul a insistat ca sala să aibă 10.000 de locuri şi că nu a putut fi convins să-şi mai reducă din pretenţii decât atunci când i s-a dovedit că o clădire atât de mare pur şi simplu nu încape în spaţiul disponibil.

Ulterior, primarul Clujului a negat autenticitatea dialogului. Dacă, totuşi, Emil Boc a trăit visul de a avea în oraş cea mai mare sală din ţară, atunci el se va nărui la scurt timp după inaugurarea Polivalentei. Primarul Bucureştiului confirmă că în 2016 va fi dată în folosinţă, în Capitală, o sală de 12.000 de locuri, cu 5.000 mai multe decât cele care s-au concretizat, în cele din urmă, la Cluj.

Chiar dacă nu va fi decât pentru scurt timp cea mai mare din ţară, Polivalenta e aproape gata şi, potrivit formulei consacrate, se pune întrebarea ce facem cu ea. Edificiul, mai ales pentru amplasarea într-un spaţiu urban înghesuit, a fost deja criticat de arhitecţi. Cel puţin pentru moment, folosinţa aproape exclusivă care i se întrezăreşte este organizarea de concerte. Deocamdată, o singură echipă sportivă din oraş a anunţat că îşi va muta jocurile la Polivalentă. Celelalte n-au perfomanţe care să aducă spectatori şi, implicit, bani de chirie, aşa că vor continua la Sala Sporturilor.

Primăria a anunţat că va înfi inţa o societate care să administreze Polivalenta,  după schema utilizată cu rezultate interpretabile
la Cluj Arena. Privindu-i cu bunăvoinţă, să spunem că administratorii reuşesc să acopere cheltuielile curente cu stadionul, ba chiar anul trecut au fost pe plus. Banii nu au venit în principal din activităţi sportive, ci din chirii, petreceri,  nunţi, concerte, festivităţi de absolvire. În asta excelează construcţia în care s-au investit 35 de milioane de euro cu scopul de a-i mobiliza electoral pe suporteri la
alegerile din 2012. Şi, cum la conducerea Polivalentei este vehiculat numele unui administrator dovedit ca eficient, e puţin
probabil că acesta se va descurca mai prost decât cei de la Cluj Arena.

Din sumarul ediției:

DOSAR. Polivalenta edificiul perfect pentru evenimente. Sportul mai așteaptă. 

Clujenii şi-au dorit un stadion modern,  şi l-au primit. Ulterior s-a pus problema construcţiei unei săli de sport care să întrunească cele mai înalte standarde de calitate şi să poată găzdui întreceri şi partide internaţionale. Peste ceva mai mult de o lună o vor avea şi pe aceasta. Tradiţia sportivă a Clujului cerea, parţial, astfel de edifi cii, fi e şi numai dacă ne gândim la prezenţele europene ale echipelor de baschet masculin „U” Mobitelco, transformată între timp în U-Banca Transilvania, şi ale handbalistelor de la „U” Jolidon, re-branduite şi ele în „U” Alexandrion. Că au luat decizii înţelepte sau nu, autorităţile locale,  judeţene şi municipale au făcut eforturi şi au dus la îndeplinire aceste două mari proiecte. Dacă sportivii şi cluburile de care ei aparţin se bucură, contestatarii au găsit noi motive să-şi verse năduful pe modul în care banii publici au fost cheltuiţi. E drept că nici contextul economic nu este deloc încurajator. Cum sportul clujean este subfi nanţat este foarte posibil ca până la redresarea lui,  de noua construcţie somptuoasă (Sala Polivalentă), să benefi cieze alte categorii sociale, cum ar fi artiştii, reprezentanţii cultelor religioase sau politicienii. (Patrice Podină)

OPINII. Genocidul din Irak – datoria de intervenție (Ioan Stanomir)

OPINII. Politicienii fermierilor (Traian Vedinaș)

SECOLUL XX. Primul Război Mondial în conștiința ardelenilor. Vara anului 1914 a marcat începutul unei conflagrații de mari proporții, care a pus față în față două mari coaliții de țări și interese, Puterile Centrale, din care au făcut parte Germania și Austro-Ungaria și Antanta, care a grupat la un loc Rusia, Franța, Italia și Anglia. Cei dintâi români trimiși pe front au fost cei din Transilvania, cei mai mulți dintre ei fiind trimiși să lupte în Galiția împotriva Rusiei. (Mircea Popa)

LOCUL SECRET. Colțul maur al orașului. Colţul maur are unicitate şi farmec, el a fost proiectat la începutul secolului XX şi era constituit din Sinagoga Neologă de pe strada Horea şi gădiniţa care mult timp a funcţionat pe lângă sinagogă şi care acum este de stat. (Elena Gădălean)

RELIGIE. Comoara Sfintelor Taine. Ostensorul este locul din altar, de obicei o cutiuţă în care se ţine Sfânta Ostie. Sfânta ostie este pâinea nedospită care se dă la împărtăşanie în cultul catolic şi în cel luteran (evanghelic). Ostensorul din Biserica Piaristă este unul de formă ovală încercuit cu pietre preţioase. El este împodobit cu fascicule de raze, iar pe raze sunt aşezaţi 11 îngeraşi care ţin snopi de grâu aurit. (Elena Gădălean)

DESTINAȚII. Bazna – stațiunea sării studiate de medicii austrieci. Una dintre cele mai căutate remedii naturale de către bolnavii din judeţul Sibiu care suferă de afecţiuni reumatismale este, conform medicilor, precum şi specialiştilor în turism, sarea din staţiunea Bazna, situată în apropierea municipiului Mediaş.

CĂLĂTORII. Sătui de Hajdú? Haideți la Sóstó! Situată la aceeași distanță de Cluj, stațiunea Sóstógyógyfürdő este o alternativă excelentă pentru cei care s-au plictisit de mers la Hajdúszoboszló (Bogdan Stanciu)

DOSAR. Războaie civile și boală – lumea în pragul colapsului. 

Anul 2014. Lumea și omenirea se bucură de o dezvoltare fără precedent, de progrese remarcabile ale științei, care au ca rezultat faptul că locuitorii planetei – sau măcar marea lor majoritate – au parte de o calitate a vieții mai bună decât strămoșii lor, de alte condiții de trai, moderne și sigure. Occidentalii au la dispoziție școli pentru toți copiii, spitale dotate, case care altădată ar fi părut de domeniul științifico-fantastic. Informația este peste tot, iar educația, accesibilă tuturor.

Anul 2014. Aproape 12% din populaţia lumii, mai exact 11, 7%, se află în război, potrivit unui bilanț înspăimântător, publicat de presa internațională. Orientul Mijlociu este un butoi de pulbere, Africa este sfâșiată între sângeroase războaie civile și o epidemie cumplită, iar Europa este tensionată de conflictul din Ucraina. În toate aceste locuri mor civili în fiecare zi, femei și copii. Liniștea și securitatea lumii întregi este amenințată de aceste focare de violență, iar tot ceea ce omenirea a câștigat până acum poate să dispară rapid. (Mădălina Kadar)

SPORT. Cum se vede Liga I. De la Cluj Au trecut deja patru etape din campionatul României de fotbal, Liga I. Trei echipe par să se fi desprins de pluton, deocamdată nu la puncte, ci ca valoare a loturilor şi din punct de vedere al jocului. Se conturează destul de clar şi primele formaţii care par să nu poată face faţă acestui sezon, la capătul căruia nu mai puţin de şase echipe vor lua drumul diviziei secunde. Ioan Ovidiu Sabău este tehnicianul alături de care facem o trecere în revistă a primelor impresii despre sezonul 2014/2015. L-am ales pe antrenorul clujean ca partener de analiză pentru că numele său este sinonim cu valoarea, cu fair-play-ul şi cu bunul simţ, atât în sport, cât şi în viaţa personală. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu