Nu poți visa la Nobel, cu buzunarul gol

Bani cu țârâita

Cercetarea din România primește în momentul de față 0, 2 % din P.I.B. Acest procent reprezintă principala problemă cu care se confruntă cercetătorii, lipsa banilor îndepărtându-i tot mai mult de ceea ce înseamnă creativitatea științifică.

„A fost o perioadă foarte bună, până în 2008, când s-a dat atenția cuvenită cercetării științifice. După aceea a venit criza economică, au venit tot felul de probleme și acum suntem la un nivel de finanțare inacceptabil. Un procent important din acel 0, 2% din P.I.B. merge pentru infrastructura de la Măgurele, Extrem Light Infrastructure, unde, majoritatea banilor vin de la Uniunea Europeană. Salariile sunt asigurate de statul român, din fondurile de cercetare. Salariile celor care lucrează acolo sunt foarte mari, peste 1.000 de euro. Guvernanții au modificat inclusiv Ordonanța de Urgență care limitează câștigurile din cercetare la 460 de euro brut. Nu contest importanța acestui complex, care, în viziunea celor care l-au conceput, va aduce o imagine bună cercetării din România.Vom vedea ce se întâmplă cu această infrastructură”, este de părere academicianul Octavian Popescu.

Extreme Light Infrastructure (ELI) este un proiect al Uniunii Europene care are ca scop construirea unui laser de 1.000 de ori mai puternic decât cel mai mare laser existent în prezent în lume. Proiectul va fi amplasat la Măgurele, lângă Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară (IFIN) și urmează să fie construit până la sfârșitul lui 2015. Este considerat cel mai important proiect științific pe care România a avut ocazia să-l găzduiască vreodată.

Dacă nu ai bani, nu ești vizibil

În general, proiectele de cercetare se finanțează din granturi de cercetare, dar după 2009 aceste granturi s-au împuținat considerabil, iar competițiile sunt practic inexistente. Cu toate acestea, cercetătorii români încearcă să se mențină în vârf și să publice în reviste de specialitate.

„Nu există o politică coerentă în privința cercetării în România. Viitorul, în domeniul bio, pe care îl cunosc, este foarte sumbru, din lipsă de finanțare. Politicienii noștri nu au o viziune. Nici pe un an nu sunt clare lucrurile, deși stabilesc bugetul respectiv. Nu se poate lucra în felul acesta și politicienii noștri nu înțeleg că banii alocați sănătății, educației, cercetării sunt investiții în viitor. Dacă nu ai bani să faci cercetare, nu ești vizibil, nu publici și atunci nu ești nici interesant pentru cei din Uniunea Europeană, Statele Unite, Japonia, asta dacă ar fi să menționăm numai câteva din centrele puternice de cercetare. Dacă nu se alocă bani pentru menținerea tinerilor formați în România, consecințele le vom vedea când va fi prea târziu pentru ca să recuperăm ceva. Ne tranformăm într-o colonie, într-o piață de desfacere care nu poate oferi nimic, pentru că nu există o coerență și o stabilitate din punct de vedere politic. Îmi pare rău că sunt așa de pesimist în privința viitorului, dar așa se prezintă situația în momentul de față. Un centru de cercetare, un institut de cercetare nu este ca o crâșmă, care atunci când nu mai ai materie primă să o închizi și o deschizi atunci când vei avea bani. A întrerupe activitatea de cercetare cu speranța că o vei relua mai târziu este ca și cum ai desființa tot și s-a terminat definitiv cu acea unitate de cercetare. De aceea fac un apel către oamenii politici să se aplece și asupra acestor probleme în special cu resursa umană implicată în cercetare. Și așa, resursa umană e un procent nesemnificativ raportat la întreaga populație și cu toate acestea sumele alocate sunt mizerabile. Nu putem să pretindem cercetătorilor să mai aibă și rezultate din moment ce ei nu își pot asigura existența zilnică. Cu toată această lipsă cronică de finanțare, am reușit să publicăm lucrări în reviste prestigioase. Dacă în statele dezvoltate,  ai nevoie de 50.000, 100.000 de euro, să publici o lucrare bună, noi am reușit să publicăm cu mai puțini bani.  Dar asta nu înseamnă că putem să facem acest lucru tot timpul”, este de părere academicianul Octavian Popescu.

Salariu de cercetător

Doctoranzii sunt angajați în cadrul institutelor de cercetare pe o perioadă de trei ani. Bursele naționale sunt mici: în primul an 700 de lei, în al doilea 850 de lei, iar în ultimul an 1.100 de lei. Aceștia pot opta, o singură dată, pentru proiecte finanțate de Uniunea Europeană, în cadrul cărora bursele sunt generoase, dar pe o perioadă determinată. Cadrele didactice care își desfășoară activitatea în cadrul institutelor de cercetare, sunt plătite de universitate, pentru activitatea didactică. „Este o discrepanță între grilele de salarizare dintre institutele naționale de cercetare sau institutele Academiei Române și institutele sau centrele din cadrul universităților. De exemplu, deși în Legea Educației se spune că un cercetător științific gradul I este echivalent cu un profesor universitar, în universitate profesorul universitar are un salariu rezonabil, peste 1.000 de euro, în timp ce un cercetător, are 2.000 de lei net. Un cercetător de la un institut național sau de la un institut al academiei are salariul unui profesor universitar, aproximativ 6.000 de lei pe lună. Am discutat acest aspect cu actualul ministru delegat pentru învățământ superior și cercetare, Mihnea Costoiu, care a spus că depinde de universități această salarizare. Nu depinde! Este o grilă dată de Minister. Funcționarii universității nu pot să iasă din această grilă și să acorde salarii cum se acordă profesorilor, pentru că la un control al Curții de Conturi vor fi luați la întrebări. Aceasta este o anomalie! Sigur, cadrele didactice, 25% din programul normal ar trebuie să îl dedice cercetării științifice, dar asta nu înseamnă că efortul făcut de un cercetător științific gradul I este mai mic decât efortul făcut de un profesor universitar. De ce această diferență? Nu am înteles-o. Am discutat cu domul Costoiu, nu am găsit înțelegere, am adus-o la cunoștință și domnului profesor universitar Tudor Prisecaru, care e secretar de stat pe cercetare. Impresia mea a fost că dânsul nici nu știa de această grilă și cred că nici domnul Costoiu. Cred că va trebui să le trimit o copie, să vadă că există acea grilă, dată de Ministerul Educației acum câțiva ani și pe aceea se merge. Nu poți să ții un cercetător foarte bun sau excepțional cu un salariu de 2.000 de lei pe lună” mai explică academicianul Octavian Popescu.

O altă problemă extrem de gravă este faptul că, bugetul cercetării este tăiat frecvent în timpul desfășurării proiectelor. „Anul acesta ni s-au tăiat 50% din suma prevăzută, fără nicio explicație. La fiecare proiect 50% au fost tăiați. Să mai lucrăm? Ne trebuie o mulțime de bani pentru consumabile. Lucrăm experimental și fără bani, fără consumabile nu se poate face. Am tăiat din salariul meu, am tăiat și din salariile doctoranzilor, dar pentru anul viitor nu știu dacă voi mai primi bani. Activitățile sunt planificate astfel încât să fie raportabile la nivel internațional. Dacă experiementul planificat pentru anul acesta nu se face, va fi publicat de altcineva. Și atunci e muncă în zadar”, explică Annette Damert, din cadrul Centrului de Biologie Moleculară din Cluj-Napoca.

Pentru a publica în reviste prestigioase, cu factor mare de impact, precum „Nature” sau „Science”, cercetătorii trebuie să scoată din buzunar bani serioși. „Pentru «Molecular Biology and Evolution» taxa pentru un articol, în cazul nostru a ajuns la 900 de euro. Se plătește fiecare pagină, iar fotografiile, graficele se taxează în plus. Apoi, pentru a avea acces la aceste reviste, plătim din nou. Este un acces limitat la bazele de date internaționale, unde poți vedea ce au publicat alții. Dacă vrei să deschizi un articol, plătești”, a precizat cercetătoarea din Cluj.

Există infracstructură, dar oamenii pleacă

Principala caracteristică a cercetării din România este faptul că s-au făcut achiziții de echipamente foarte costisitoare. „Clujul a reușit să se reîmprospăteze din acest punct de vedere. Arată altfel laboratoarele din Cluj, sunt pline de dotări de excepție. Este păcat să nu rămână niște oameni care știu și pot să producă cu aceste echipamente. O să ne trezim la un moment dat că au fost investiții inutile”, este de părere Simion Șimon, directorul Centrului de Materiale Nanostructurate şi Bio–Nano-Interfeţe.

Acesta consideră că în cercetare ziua de mâine a ajuns să fie incertă. „Dacă ziua de poimâine este incertă zici că mai este mâine și te apuci de treabă. Noi am ajuns la situația în care, ziua de mâine este incertă. Ceea ce e catastrofal. În loc să își vadă de ceea ce au de făcut, cercetătorii se uită după joburi. E clar că nu îți stă mintea la creația științifică dacă te gândești la ziua de mâine. E inacceptabil pentru o țară care a dovedit că are resurse umane și în a căror pregătire se investește. Nu mai sunt studenți care ar putea să facă ceva, ci sunt cercători care au demonstrat că pot să facă ceva. Bătălia pentru creiere în lume s-a întețit și mai ales pentru vârfuri. Șansele pentru a progresa pentru noi ca nație sunt minime dacă nu investim pentru menținerea lor în țară”, crede Șimon.

Doctoranda lui Hell nu are loc în cercetare

Teodora Scheul, o tânără cercetătoare care a lucrat alături de Stephan Hell în cadrul studiilor de doctorat și-a exprimat dorința, înainte ca profesorul său să obțină premiul Nobel, să revină la Cluj, în cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe. „După ce și-a terminat doctoratul în străinătate, ca și alți studenți, care doresc să se întoarcă în țară, s-a interesat și ea. Dar, din păcate, perioada aceasta este una foarte slabă în ceea ce privește susținerea cercetării și pentru asemenea situații excepționale. Profesorul Așchilean la care a dorit să lucreze nu a putut să îi ofere o soluție pentru salar, nici măcar modică, așteptând niște rezultate de la competiții. Teodora s-a angajat între timp la o companie din Cluj unde nu mai face cercetare, dar folosește experiența din cercetare. E realmente păcat. Am dori, dacă reușim să achiziționăm acea parte a microscopului care ne lipsește pentru a avea echipamentul folosit de Stephan Hell, să revină în colectiv”, a precizat Șimon.

Contribuțiile lui Stephan W. Hell la cunoașterea lumii vii la nivel nanometric au fost evocate în cadrul Simpozionului organizat în cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe care a avut loc luna aceasta.  „Simpozionul a ajuns la a cincea ediție. Are participări foarte seriose și semnificative și care au fost onorate chiar de laureați Nobel. Nu suntem la prima încercare de interacțiune cu un laureat Nobel. Stephan Hell, dacă vom reuși să îl aducem la Cluj, ar fi al șaselea laureat Nobel cu care am interacționat, la nivelul în care ei au acceptat să fie președinți de onoare ai conferințelor internaționale pe care le-am organizat și au acceptat titlul de Doctor Honoris Causa în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj”, a spus Șimon.

În ceea ce privește venirea lui Stephan Hell la Cluj, pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, Simon Șimon crede că acest lucru se va întâmpla în 2015. „La nivelul universității există decizia și a fost transmisă invitația în cursul săptămânii. Dacă se acceptă, el va decide când poate veni în România. De regulă acest lucru nu se întâmplă foarte repede, va fi anul viitor cândva. Eu aș vrea să fie când inaugurăm laboratorul cu microscopul lui. Sunt convins că va fi încântat de acest lucru. După ce ai primit Premiul Nobel, nu mai au nevoie de altă recunoaștere. Dacă acceptă să fie onorat acest titlu, înseamnă că are un oarecare respect pentru instituția care i-l acordă”, consideră acesta.

Directorul centrului de cercetare crede că Hell a fost unul dintre fericiții sorții care au fost validați repede.  „A avut un parcurs interesant. Bazele acelui fenomen pe care își bazează construcția interioară au fost puse pe vremea când era în Finlanda. În Germania nu a fost repede recunoscut. A fost un om tenace, luptător. E un exemplu extraordinar pentru cercetare și pentru români în general. Nu aș zice că a avut dificultățile pe care le avem noi în cercetare, dar nu a fost foarte fericit în perioada de început. De asemenea, este extrem de prietenos, după cum spunea Teodora. Deși a plecat demult din România și e de înțeles că nu a mai vorbit mult românește, părea să îi facă plăcere să schimbe cu ea câteva vorbe în română. Are în continuare respect față de țara în care s-a născut și unde a făcut primele clase. Academia Română, prin persoana actualului președinte Vlad Valentin, care a promovat ideea și s-a luptat pentru ea, l-a făcut membru de onoare al Academiei Române. A prevăzut succesul său”, spune Șimon.

Premiul Nobel la Cluj?

Acesta este de părere că la Cluj-Napoca există mulți cercetători care se apropie de obținerea unui premiu Nobel, dar, din păcate, resursele financiare nu sunt de partea acestora. „Până nu se manifestă cercetarea în reviste prestigioase, «Nature», «Science», șansele sunt minime. Până nu îi vom sprijini pe cei care sunt aproape și care, în lumea științifică sunt cunoscuți, șansele sunt minime. Dacă te lupți pentru supraviețuire, poți să uiți de performanță și implicit de Nobel. Așa, nu avem nicio șansă. Nu poți lupta cu buzunarul gol”, este convins Șimon.

Cercetătorul consideră că nu valoarea acordată cercetării este cea mai importantă, ci ponderea care i se alocă din Produsul Intern Brut. „Dacă ne comparăm cu țări în care procentul este de 5, 6%, suntem ridicoli. E inimaginabil cât de mult s-a făcut în aceste condiții. Unii politicieni vor spune că se poate și cu bani mai puțini, aproape cu nimic. Dar să nu uite de bancul cu calul țiganului pe care l-a întrebat cineva ce-i mai face animalul. «Pe când era să-l învăț fără mâncare, a murit». Și aici, dacă te gândești că se poate și așa, vor consta în câțiva ani că se moare. Și atunci vom fi undeva acolo, ca țările subdezvoltate. Dacă nu susții sănătatea, educația și cercetarea, domenii care devin Cenușărese de fiecare dată, nu ai făcut nimic”, mai consideră acesta.

Citiși și:

Cercetarea, sărăcită de abundența promisiunilor