Noul an găseşte Clujul tot în şantier
Clujul a stat în acest an din plin sub semnul şantierelor. Deşi reprezentanţii primăriei şi chiar primarul Emil Boc, bombardaţi de nemulţumirile oamenilor sătui de praf, mizerie şi zgomot, au promis în repetate rânduri că acest calvar pentru şoferi şi pietoni deopotrivă se va încheia până în 30 noiembrie, se vede cu ochiul liber prin tot oraşul că, lucrurile stau cu totul altfel.
A fost un an cu termene ambiţioase sau nerealiste? În vară unele şantiere au zăcut părăsite cu săptămânile, tocmai când vremea era cea mai prielnică pentru lucrări. Acum se lucrează pe repede înainte. Săptămâna trecută a venit şi prima zăpadă, care deşi nu a rezistat decât de pe o zi pe alta a ridicat tot mai apăsat o întrebare. Rămânem cu şantierele „căscate” până în primăvara viitoare? Pe scurt: da!
La început de decembrie, cel puţin câteva zile vremea pare să mai ţină cu constructorii, aşa că se încă se lucrează pe câteva artere importante. Nu trebuie să ne aşteptăm la minuni, pentru că este deja evident că unele şantiere nu vor fi închise în acest an.
Șantier pe Moților
Dar să începem cu câteva bile albe, cam puţine. După câteva săptămâni de lucru şi trafic infernal prin centru, la jumătatea lui iunie se finaliza strada Memorandumului, o arteră super aglomerată din oraş. Gura de oxigen însă a fost de scurtă durată, deoarece şantierul s-a mutat pe Moţilor, iar aici lucrările, care includ şi trotuare, stâlpi de iluminat, evident şi marcaje rutiere sunt departe a fi finalizate. În iunie primarul Emil Boc spunea că Moţilor va fi gata în noiembrie. Muncitorii care la această oră taie de zor granitul pentru trotuarele de pe această stradă îl cam contrazic.
Alături de Memorandumului, Avram Iancu şi I.C. Brătianu (toate finalizate), strada Moţilor este inclusă în programul finanţat din bani europeni „Refacerea şi modernizarea infrastructurii în Oraşul Comoară”. Conform datelor primite de la primărie, lucrările au început în octombrie 2014 şi „data actuală a finalizării contractului de lucrări” este 7 decembrie 2015. Aceleaşi date arată însă că lucrările efectuate de Viarom Construct, în valoare totală de aproape 17 milioane de lei sunt abia la 87%, aşa că nu are rost să ne mai punem întrebarea dacă restul de 13% va fi gata până după Moş Nicolae.
Piața Gării, „valea plângerii”
O altă adevărată „vale a plângerii” este în acest moment Piaţa Gării. Lucrările, ca şi cele de pe Splaiul Independenţei, fac parte tot dintr-un proiect pe bani europeni, şi anume Modernizarea tramei stradale de acces în zona industrială. Aici termenul anunţat de primar în vară era octombrie, în scriptele primăriei apare ca 7 noiembrie, şi care a fost prelungit până la 29 decembrie. Însă la partea de drumuri execuţia a ajuns abia la 77%, Asocierea Diferit şi Kiat neavând cum să respecte noul termen. „Obiectivele Splaiul Independenţei şi Piaţa Gării nu vor fi finalizate în integralitate în anul curent”, se precizează în aceeaşi situaţie cu stadiul proiectelor europene comunicată de primărie către Transilvania Reporter.
Nici pe strada Primăverii nu stăm foarte bine. Pe timpul verii aici au fost săptămâni întregi în care nici ţipenie de muncitor sau utilaj nu se zărea pe şantier. În lunile de toamnă, cu chiu, cu vai, în ritm de melc, lucrările au avansat până în sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Izlazului. În 2 decembrie muncitorii asfaltau de zor tronsonul de la această intersecţie, aici existând şanse reale ca şantierul să fie închis cât de curând. Şi asta după ce, lucrările începute în iunie trebuiau să fie gata la 31 octombrie, adică de mai bine de o lună.
Aşa că trăgând linie, sigur rămânem şi peste iarnă cu câteva şantiere. „În prezent se lucrează pe strada Orăştiei și Viile Nădăşel – lucrări de modernizare din fondurile Primăriei. Şantierele cu lucrări netereminate vor intra în conservare până când, condiţiile meteo vor permite reluarea lucrărilor”, se mai arată în răspunsul primit de la Primărie.
Pe de altă parte, alte două proiecte de modernizare a străzilor, tot pe bani europeni sunt la 28%, respectiv 8%. Modernizarea străzii Făgetului executată de ARL Cluj avansează se pare în ritm normal, lucrarea fiind în valoare de 10, 5 milioane de lei.
Întârzieri și la drumul care duce spre cartierul Lombului
În schimb la drumul de acces din strada Oaşului către cartierul Lomb sunt deja probleme şi întârzieri. Kiat a executat 8% din lucrări şi „execuţia lucrărilor este întârziată datorită alunecărilor de teren din zona amplasamentului investiţiei”. În aceste condiţii cel mai probabil că bugetul de aproape 18 milioane de lei nu va fi suficient, dat fiind că va fi nevoie şi de lucrări de consolidare.
CREIC şi TEAM nu sunt gata
Probleme sunt nu numai la proiectele privind străzile. Proiectul mult amânat al reţelei de staţii self-service de închiriere de biciclete, care a fost totuşi inaugurat recent de primar, este doar la 75% stadiu de execuţie. Asta şi pentru că Apahida şi Floreştiul, comune şi ele asociate la proiect nu au finalizat partea lor de lucrări. „A fost necesară revizia proiectului tehnic. Lucrările la pista de biciclete pe zona localităţii Apahida sunt în întârziere deoarece străzile aferente comunei Apahida sunt incluse într-un proiect al Companiei de Apă Someş”, au comunicat reprezentanţii primăriei clujene. Nici la Floreşti nu s-a făcut încă nimic în direcţia amenajării pistelor de biciclete.
Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative (CREIC) a rămas la 67, 5% din lucrări, deşi termenul asumat de constructorul Valve International SA pentru contractul de 42 de milioane de lei era mai 2015. „Datorită intrării în insolvenţă a constructorului, contractul de execuţie nu a fost prelungit, iar procedura de achiziţie publică în vederea finalizării lucrărilor a fost reluată”, spun cei de la Primărie. Dar în ultimele luni nu s-a mai aflat nimic nou despre cum avansează această procedură.
Şi celălalt centru inovativ, TEAM (Tehnologie, evoluţie, antreprenoriat, microîntreprindere) este cu probleme. Trebuia finalizat de TCI Contractor General la 30 noiembrie pentru suma de aproape 28 de milioane de lei. A ajuns la 90% din lucrare. „Apariţia unor izvoare de apă pe amplasamentul obiectivului de investiţii a determinat inclusiv apariţia unor alunecări de teren, fapt ce a condus la prelungirea contractului de execuţie”, susţin reprezentanţii municipalităţii. Cam ciudat, am spune, deoarece un proiect de asemenea anvergură trebuie să aibă la bază şi un studiu de fezabilitate, care normal include măsurători asupra stabilităţii terenului. E puţin probabil ca acele izvoare să fi apărut peste noapte tocmai pe acel teren, determinându-l să o ia la vale. Cert e că nici TEAM-ul nici CREIC-ul nu vor fi gata la timp.
Toate aceste proiecte sunt finanţate din bani europeni, termenul final de implementare fiind decembrie 2015. Rămâne de văzut cum se vor traduce toate aceste poticniri şi întârzieri la capitolul posibile pierderi a banilor UE atraşi cu atâta dificultate.
Într-o notă ceva mai optimistă, municipalitatea a reuşit să finalizeze la timp cea mai mare parte a proiectelor de izolare termică a blocurilor, finanţate tot din bani europeni, dar şi mai multe centre de servicii sociale pentru diferite categorii de persoane defavorizate.
[stextbox id=”custom”]
Ce proiecte mari nu sunt gata la termen
-Piaţa Gării
-Splaiul Independenţei
– Moţilor
-CREIC
-TEAM
-Lucrări la liceele Mihai Eminescu, Avram Iancu, Ion Agârbiceanu.
[/stextbox]