Normalitate, într-o locație „exotică”. Jazz in the Park a ajuns la Pata Rât: „Văd și domnii că și noi suntem oameni”

Marți, 27 iunie, Piața Cipariu. Autobuzul – cursă specială – e punctual. Și plin până la refuz. La 19:30 se închid ușile. Destinația? Pata Rât! Atmosfera e sufocantă. Sunt poate 100 de suflete în autobuzul alb, pus la dispoziție în mod gratuit de către organizatori. Șoferul deschide ușile la semafor, să ne răcorească puțin în lipsa aerului condiționat. În jurul meu se vorbește germană, engleză și română. În fața mea, un japonez își soarbe iubita româncă din priviri și o sărută cu foc, când prinde momentul. „Facem o oră până acolo, deci în jur de 20:30 vom ajunge”, îi spune o tânără colegei sale. E clar că nu a fost niciodată la Pata Rât. Călătoria durează undeva la 20 de minute.

Ne apropiem de comunitate. O familie de romi se întoarce acasă. Toți membrii familiei poartă sacoșe în spate. Copiii merg în față, adulții în spate. Ajungem pe strada Pata Rât, unde a fost amplastă scena Jazz în the Park. Festivalul e în toi. Vin tot mai mulți oameni, atât din oraș, cât și din comunitate. Copiii sunt cei mai fericiți. Se joacă în voie. Aleargă, sar, se cuibăresc în sacii aceia branduiți cu numele festivalului, al căror nume îl uit mereu. Copiii negri se joacă cu cei albi, fără nicio prejudecată. Joaca e joacă și e sfântă. Adulții par să înțeleagă asta și nu se amestecă în treaba lor.  

În partea stângă cum stai cu fața spre scenă, pe un deal, se vede o parte din casele celor peste 1.500 de suflete care locuiesc aici. În partea stânga sunt doar câteva locuințe. În rest e câmp. Câțiva porci evadează, spre amuzamentul copiilor și disperarea stăpânilor.

Cum mergi pe dum în față, e groapa de gunoi a orașului. Impropriu spus groapă, pentru că nu mai e demult o groapă. Sunt munți întregi de gunoaie care fermentează și miros sau put, dacă vreți un termen mai dur. Mai ales pe timpul verii. În același timp, groapa reprezintă o sursă de venit pentru mulți romi din comunitate. O alternativă mai bună nu este. Cel puțin pentru mulți dintre aceștia. Cel puțin deocamdată.

Astăzi însă e o zi fericită. Pata Rât-ul a fost pus pe harta orașului. Și nu, nu este  campanie electorală. Cei nouă „înfăptuitori”care țin an de an cârmele festivalului Jazz in the Park s-au gândit și la această zonă a orașului, întrucât și clujenii de aici au dreptul să asculte muzică bună. Pornind de la muzica ce unește suflete, aceștia au dus ideea mai departe, spre zona socială: banii strânși în urma vânzării biletelor neobligatorii, un alt concept inedit dezvoltat de aceștia, cei din comunitate vor fi ajutați să aibă o viață puțin mai bună. 

Mai multe detalii despre fondul de Jazz in the Park puteți citi AICI, iar biletele neobligatorii pot fi achiziționate AICI.

Până atunci însă, joaca e în toi. Muzica răsună de pe scenă, horele se încing, iar berea se cumpără ca pâinea caldă. 3 lei doza de bere, 2 lei apa plată. Cei mai mulți cer bere. Copiii își lipesc fețele de tejghea și se uită lung la portofelul celui care cumpără. „Nu îmi dați un leu, domnul? Sau nu mai bine îmi luați un porumb?” Cum să îi refuzi? Berea curge, banii la fel, iar porumbul provenit de la o doamnă din comunitate, ajunge în mare parte tot la comunitate.

O fetiță cu ochi verzi e purtată în spate de o tânără cu poftă de joacă. Fetița e lipicioasă și tânjește după atenție. O primește din plin. Ea și mulți alți copii. Vor să se joace, să fie în centrul atenției. Îi fascinează aparatele foto și le place să pozeze, dar doar dacă le areți apoi rezultatul. Un domn se ascunde de soare după o umbrelă verde, imensă. Copii îl urmează și se ascund și ei pentru o vreme. Se plictisesc rapid, iar joaca îi așteaptă. Locul debordează de bucurie, muzică, voie bună și râsete de copii.

Gheața se sparge ușor când vrei să intri în vorbă cu adulții din comunitate. Dacă le zâmbești, îți zâmbesc înapoi, apoi dialogul decurge firesc. „Vă place ce se întâmplă astăzi aici?” „Da, e foarte frumos. Ne-ar plăcea să fie mai des. E frumos”, spune o doamnă.

„Îmi place, dar nu e ca și când noi nu am mai văzut un concert. Mulți dintre noi suntem plecați în afară. Eu, de exemplu, am muncit în Spania, Italia, iar acum locuiesc în Anglia. E bine pentru comunitate ce se întâmplă acum. Eu am casă în Apahida, dar am aici rude. Împreună cu soțul mergem în Cluj, la diverse spectacole, când suntem acasă, dar avem doar o lună de concediu pe an și venim doar atunci. Eu lucrez la un restaurant, soțul la o firmă și nu putem să lipsim prea mult. Ce îi lipsește comunității? Pai, cred că în primul rând puțină organizare. Cred că cei mici ar trebui să meargă toți la școală și la grădiniță. Copiii asta trebuie să facă: să învețe. Apoi, adulții să își găsească un loc de muncă, să muncească, să aibă un scop în viață. Problema e că unora nu le prea place munca sau alții se rezumă în a merge sus (n.r. arată spre groapă). Nu e suficient. Dar, aici e greu. Și noi de asta am plecat, pentru că aici e foarte grea viața. Depinde de fiecare ce își dorește de la viață și ce e dispus să facă pentru a obține”, îmi spune o doamnă, în timp ce își supraveghează copilul care încerca să escaladeze gardul din jurul scenei.

„Îmi place mult muzica și faptul că a venit Clujul în vizită. Văd și domnii că și noi suntem oameni și că nu le facem nimic”, spune un alt domn.

Momente speciale 

Dario Rossi a interacțioant cu comunitatea în stilul său caracteristic. A cântat cu ajutorul unor obiecte reciclate: tigăi, țevi, farfurii. Hot Club de Cluj și-a încheiat concertul, iar Taraful de Caliu cântă și dansează cu foc. Lăutarii din Clejani sunt probabil printre cei mai inspiraţi şi înflăcăraţi lăutari din România. Taraf de Caliu aduce împreună legende ale muzicii lăutărești, fondatoare ale binecunoscutului Taraf de Haïdouks: Gheorghe „Caliu” Anghel (vioară), Viorica Rudăreasa (voce), Marius Manole (acordeon), Viorel Vlad (contrabas), Ninel Băsaru (țambal).

Cei care alcătuiesc Barcelona Gipsy Balkan Orchestra iau și ei parte la spectacol. Sandra Sangiao, solista trupei, își alăptează bebele în public, cu o naturalețe ce o caracterizează. După ce și-a luat cina, copilul se joacă alături de cei din comunitate: un alt gest de normalitate. Clejanii și-au încheiat prestația, dar surpriză! Organizatorii anunță că cel mai așteptat concert al serii va începe cu o mică întârziere. Am aflat „pe surse” ce s-a întâmplat. S-a pierdut contrabass-ul în drum spre Pata Rât sau mai bine spus, cel responsabil de acest aspect, s-a rătăcit. 🙂

Așteptarea însă, a meritat din plin. O nouă serie de spectatori și-a făcut apariția în fața scenei, veniți atât din Cluj, cât și din comunitate. După acordarea instrumentelor sub privirile atente ale frumoasei Sandra, concertul a început. 

Soarele a apus, lăsând în urmă culori trandafirii pe cerul senin. Cei șapte balcanici, proveniți din toate colțurile Europei: Spania, Italia, Franța, Grecia, Serbia și Ucraina, au făcut un adevărat  show pe micuța scenă din cel mai vitregit cartier al orașului.

„Este prima dată când ne aflăm în România, iar ceea ce am văzut până acum ne-a plăcut foarte mult și ne-ar plăcea să repetăm această experiență pentru a vă cunoaște țara mult mai bine. Am fost primiți cu multă căldură de către public. De ce am acceptat să cântăm astăzi, la Pata Rât? Cei din cadrul festivalului ne-au propus să cântăm în cartierul de romi și cum era să spunem nu, dacă muzica pe care o cântâm a plecat de aici? Este o plăcere imensă pentru noi să cântăm aici, să cunoaștem alți interpreți și de ce nu, să păstrăm legătura cu ei pe viitor”, a spus Sandra, pentru Transilvania Reporter.

Artiștii Barcelona Gipsy Balkan Orchestra au interpretat piese precum: „Djelem, djelem”, „Lulle, lulle”, „Cigani Ljubiat Pesnji”, „Od Ebra do Dunava”, dar și o piesă culeasă de pe meleaguri transilvane. Locul din fața scenei s-a transformat rapid în ring de dans pentru artiștii care au concertat anterior, fiind acompaniați și de Sandra în momentele în care prezența ei nu era necesară pe scenă.

Concertul, varianta scurtă a celui susținut cu o seară anterioară pe scena Operei Maghiare din Cluj-Napoca s-a încheiat în jurul orei 22:40, când organizatorii presați de forțele de ordine care o țineau una și bună cu „tulburarea liniștii publice”, au anunțat că, din păcate, concertul trebuie să se încheie fără tradiționalul bis.

Citiți și: Barcelona Gipsy balKan Orchestra a deschis festivalul Jazz in the Park cu un show de excepție: „Pe muzica noastră se dansează”. Iar clujenii s-au conformat!

Spectatorii nu au fost însă de acord, cerându-și drepturile, strigând în cor: „Bis, Bis!” Vâzând că mulțimea nu se lasă cu una, cu două, Alin Vaida, președintele Jazz in The Park, a cedat: „Bine, dar numai o piesă! Luăm amendă pentru că programul s-a prelungit cu 40 de minute!” Spectatorii au fost de acord, iar după ultima reprezentație a orchestrei, cele câteva sute de persoane s-au rispit în câteva minute, plecând fie spre casele lor, fie spre mijloacele de transport care urmau să îi aducă în Cluj.   

„Nu ar fi rău dacă ar exista un concert din ăsta măcar la trei luni”, a spus o doamnă care s-a oprit în fața porții la o poveste cu alte două femei. Așa e. Nu ar fi rău să se întâmple multe.

Mâine e o nouă zi. O zi  normală (pentru unii) și una care se vrea a fi (pentru alții).