„Nepoți de Crăciun”, un cadou pentru cei uitați de timp
La fel cum industria de consum se înstăpâneşte peste sărbătoarea Crăciunului şi actele de caritate de sfârşit de an se profesionalizează în România. Iar în mai proaspătul evidenţiat domeniu al carităţii, nu întâmplător, la Cluj, în avangardă se află cea mai prosperă industrie a oraşului, cea de IT.
Firmele din industria IT sunt printre cei mai generoşi contributori ai organizaţiilor şi fundaţiilor de caritate clujene, spun reprezentanţii acestora. Donaţiile firmelor de înaltă tehnologie, chiar dacă sunt consistente, sunt mai rar mediatizate pentru că cel mai adesea ele cer confidenţialitate. Tinereţea, bunăstarea şi o abordare pozitivă a vieţii încurajează comportamentul altruist al managerilor şi lucrătorilor din IT şi fac din ei, în general, actori sociali mai implicaţi.
IT-ul nu are desigur monopol pe altruism. Atmosfera de sărbătoare a Crăciunului, spun sociologii, contribuie la amplificarea comportamentului caritabil şi, cel puţin la Cluj, acest lucru se vede. Cu fiecare an, oraşul se deschide tot mai mult şi inventiv spre nevoile celor defavorizaţi. În acest număr, Transilvania Reporter face o incursiune în lumea relativ nouă a carităţii, inventariind acţiunile de binefacere din preajma sărbătorilor. Acţiuni care îi aduc câteva clipe în luminile rampei pe cei care nu au parte de aşa ceva decât arareori şi care, potrivit specialiştilor, sunt benefice nu doar celor care primesc, ci şi celor care dăruiesc. Dăruind, avem sentimentul că suntem mai buni, devenind astfel mai buni, spune sociologul Dan Chiribucă.
[do_widget “Easy Related Posts” ]
În urmă cu cinci ani, un magician și un bucătar puneau pe picioare un proiect care să aducă bucuria Crăciunului și bătrâneilor uitați de timp și familii în azile. Pare începutul unei povești fantastice de Crăciun, însă la Cluj ea este realitate. „Nepoți de Crăciun” se numește proiectul care, an de an, aduce zâmbete pentru câteva sute de bătrânei, dar mai ales pentru voluntarii care descoperă de la un magician și prietenii săi magia reală a cadourilor de Crăciun.
Înainte să fie cunoscut ca mentalistul ce a câștigat prima ediție a concursului „Românii au talent”, Cristian Gog a simțit, la fel ca mulți dintre noi, nevoia de a fi mai bun în perioada sărbătorilor de iarnă. Spre deosebire de noi însă, magicianul a pus la cale, prin Asociația Magic People, un proiect caritabil mult mai complex: „Nepoți de Crăciun”.
„Am ales vârstnicii. „Celălalt capăt”. Toată lumea, în preajma sărăbătorilor face acțiuni pentru copii, în timp ce persoanele vârstnice sunt neglijate și li se acordă mai puțină atenție. Sărbători fiind, e bine să ne gândim la toți și acesta a fost unul dintre lucrurile de la care, în 2010, am pornit proiectul alături de Adi Hădean. Eu nu sunt din Cluj și în acea perioadă mi-aș fi dorit să fiu mai apropiat de bunica mea, pentru că am fost foarte atașat de ea. Am vrut să facem ceva, eu aveam ideea, dar știam că singur nu pot. A acceptat și neavând bani am decis să facem fiecare ce știa mai bine: el mâncare și eu magie”, explică Cristian Gog.
Implicare, implicare, implicare
„Nepoți de Crăciun” presupune ca cei care vor să doneze să realizeze un pachet de alimente atunci când merg la cumpărăturile de Crăciun. Pachetul ajunge la voluntarii campaniei care merg la diverse centre pentru bătrâni și cluburi de pensionari unde împart pachetele.
„Ideea campaniei e că, fiind într-un centru comercial, când mergi la cumpărărturi, pe lângă alimentele pe care le cumperi pentru familie, în punguța de la noi pui un litru de ulei, un kilogram de făină, unul de zahăr, o pungă de paste, achiți la casă și unul dintre voluntari le preia. Și noi le mulțumim oamenilor. Ne dorim să fie o acțiune socială și din acest motiv ținem la componenta de adunare de alimente într-un centru comercial, pentru că interacționăm direct cu oamenii care donează. Ar fi mai ușor cu parteneri și sponsori, nouă ne-ar fi mai ușor, dar ar lipsi interacțiunea cu oamenii”, explică mentalistul.
Pentru că banii complică lucrurile când vine vorba de campanii caritabile, oamenii din spatele proiectului „Nepoți de Crăciun” au stabilit de la bun început că nu vor accepta altceva decât alimente. „Banii nu complică lucrurile. Cei care complică lucrurile sunt oamenii de la asociații. Lumea nu mai are încredere în asociații și nici eu nu am. Nu fac ceea ce spun că fac și nu sunt transparenți”, spune Dan Ciulea, vice-președintele Asociației Magic People.
„De la început nu am acceptat donații în bani, ci am zis că vrem alimente ca să nu fie interpretabil. Atunci aveam ca target 50 de colete pentru 50 de vârstnici. Lumea a reacționat bine și am ajuns la 120 de colete. Anul acesta sperăm la peste 1600 de pachete pe care să le realizăm alături de voluntari”
Pentru a nu exista discuții și nemulțumiri, voluntarii își dau silința ca pachetele să fie echilibrate. Tocmai de aceea, cei care doresc să doneze primesc „liste de cumpărături”.
„Bunicuții sunt niște simpatici și sunt precum niște niște copii, așa că se uită unul la celălalt în plase și apar întrebări dacă unul are portocale și celălalt are mere. De aceea noi facem pachetele echilibrate și încercăm să conțină același lucru. Anul trecut am încercat să le egalizăm măcar pe centre și acum le spunem oamenilor ce să cumpere. E o muncă titanică la sortare, mai ales. Anul trecut ne-a luat vreo trei zile și asta pentru că am fost organizați. Am reușit să facem și anul acesta rost de un depozit, de la primărie. Ca să fie pachetele identice, trebuie să înșirăm 2000 de pungi, deci e nevoie de spațiu. La început nu aveam nici voluntari, avem doar sprijinul comunității online și în special al blogerilor. Anul trecut au fost vreo 30 de voluntari”, explică Dan Ciulea, vice-președinte al Asociației Magic People.
„Nu sunt neapărat vârstnici nevoiași. Mă rog, în România cam orice vârstnic e nevoiaș, prin definiție”, Cristian Gog.
Circuitul cadourilor în societate
O componentă importantă a campaniei „Nepoți de Crăciun” este implicarea fizică în proiect. Cei care fac cadourile nu doar scot niște bani din buzunar, iar pachetele nu sunt lăsate autorităților, care să le redistribuie ulterior, cum se întâmplă în cele mai multe cazuri.
„Ținem neapărat să le dăm lor coletele, în mână. Nu să le lăsăm centrelor să le distribuie, nu să le împartă alții. Nu e doar o măsură de siguranță, chiar dacă ne gândim și la asta. În primul rând e vorba despre contactul cu acea persoană, ocazia de a simți aproape persoana pe care o ajuți și de a fi lângă ei”, explică Cristi.
Sentimentele, de fiecare parte, sunt în primul rând sincere. La fiecare acțiune se lasă cu lacrimi de bucurie, povești care ajung la suflet și emoții de tot felul. Voluntarii își amintesc de familiile lor, în timp ce bunicii se bucură de atenția după care tânjesc atât de mult.
„Când mergem, suntem așteptați cu colinzi. Deja ne cunoașteau, că doar ne vedem în fiecare an. Povestim cu ei, ei ne spun ce au mai făcut și aflăm foarte multe povești. Pentru noi doi e foarte emoționant. Voluntarii sunt impresionați și văd asta ca pe o exeperiență aparte. Faptul că te așteaptă, te îmbrățișează, îi vezi cu ochii în lacrimi și sunt atât de primitori te încarcă cu energie pentru mult timp. E atât de emoționant, încât în fiecare an plângem. Asta ne motivează an de an să o luăm de la 0 și să ajungem anual la cât mai mulți vârstnici. Vrem să fie o stare de spirit și să fim lângă acești bunici pe tot parcursul anului. Am mai ieșit cu ei la picnic, am fost la spectacole cu ei, dar și dacă nu au fost acțiuni publice, am încercat să fim lângă ei cu asociația. Aproape în fiecare lună am sărbătorit Ziua Vârstnicului și i-am dus la pensiuni unde le-am dat câte o masă”, spune Cristian Gog.
Interacțiunea voluntari-bunici are și ea roade. Cum au foarte mult timp la dispoziție, vârstnicii înțeleg că Moș Crăciun are multe adrese la care trebuie să ajungă. Astfel, în ultimii ani, „Nepoți de Crăciun” s-a transformat într-o ocazie pentru bunicuțele din centre de a face cadouri copiilor la care Asociația merge în preajma sărăbătorilor. Fie că sunt jucării, ornamente de Crăciun sau șosete tricotate de bunicuțele din centre, toate intră într-un soi de circuit al cadourilor.
„Acum, când știu că mergem în fiecare an, bunicuții sunt pregătiți. Sunt centre cu bunicuțe care croșetează, de exemplu. Noi le dăm pungile cu alimente și ei, pentru că știu că mai mergem la copii, ne croșetează ciorapi și tot felul de hăinuțe”, spune mentalistul Cristian Gog.
Dincolo de a fi o simplă acțiune caritabilă, „Nepoți de Crăciun” se vrea a fi un proiect care să le schimbe oamenilor percepția asupra actelor de caritate.
„Firmele se implică, dar trebuie să se implice și oamenii. Să facă chestii mărunte care pe viitor se simt în societate. Dacă nu simțim când ceilalți au o problemă, societatea nu este în regulă. Oamenii trebuie să știe că pot face ceva, chiar dacă nu sunt o companie mare. Putem ajuta o doamnă să treacă strada, putem strânge mizeria din fața blocului și multe altele. Ne dorim să ieșim cu el din Cluj, dar e foarte greu să faci asta pentru că are o structură aparte. Are o componentă socială puternică, e greu de transmis mesajul, e multă logistică la mijloc și e mult de muncă. Nu e ca la strângeri de fonduri, unde doar bagi mâna în buzunar. Trebuie să înveți să fii om”, crede Cristian Gog.
În 2015, evenimentul de strângere a pachetelor va avea loc la Polus Center, în data de 13 decembrie.
[stextbox id=”custom” caption=”„Nepoți de Crăciun”, ediția 2015″]
Evenimentul se află în acest an la a șasea ediție și va avea lor în data de 13 decembrie în incinta centrului comercial Polus Center.
„Anul acesta nepoții de Crăciun iși doresc să strângă alimente pentru 2000 de pachete care vor ajunge la vârstnicii a căror familii nu le sunt aproape de sărbători, dar care merită multă iubire și atenție din partea tuturor. La evenimentul de duminică, 13 decembrie, voluntarii vă vor întâmpina cu zâmbetul pe buze și vă vor spune cine sunt Nepoții de Crăciun și mai ales ce alimente puteți dona. Tot la eveniment îi puteți vedea pe bunicii care vă pregătesc un spectacol de colinde, pe tineri artiști care vor interpreta piese pe gustul tuturor și pe cei de la Fantasmagia care vor susține un spectacol de pantomima și unul de magie, care vă vor încânta atât pe dvs cât și pe cei mici. La fel ca în fiecare an, puteți să vă faceți poze cu familia, prietenii, apropiații sau chiar cu Nepoții de Crăciun, într-un cadru de sărbătoare – poze pe care cei de la Ciorchin le vor printa pe loc”, spun organizatorii. Pe lista de cumpărături pentru anul acesta se află cozonacii, pastele făinoase, făina de mălai, făina albă și fructele. O altă modalitate prin care se pot face donații este în contul Asociației Magic People, (iban: RO43BTRL06601205I50549XX Banca Transilvania Cluj-Napoca), iar banii donați vor fi folosiți pentru a achiziționa toate cele de mai sus.
[/stextbox]