Mayday! Mayday! Mayday! Radioamatorii, salvatori pe calea undelor

După Revoluţia din decembrie 1989, mişcarea de radioamatorism primeşte o nouă perspectivă, fiind eliberată de o serie de restricţii. Apar primele radiocluburi şi asociaţii de drept privat, se importă aparatură modernă şi tot mai multă lume începe să fie interesată de radioamatorism.

„Mişcarea radioamatoricească exista şi înainte de 1990. După 1990 această pasiune s-a liberalizat şi au început să vină către noi tineri, care au creat posibilitatea să dezvoltăm pasiunea şi în alte direcţii. Pe vremea noastră reţelele de comunicare erau de altă natură. Tot un fel de socializare ca şi acum, dar faptul că foloseam un limbaj şi o comunicare verbală, ne oferea siguranţa de a ne baza pe celălalt partener, lucru pe care Facebook-ul acum şi alte reţele sociale nu ni-l garantează, ci din contră ne permite să avem două entităţi, cel mai probabil una mascată”, precizează radioamatorul Ioan Purcelean, spunând că radioamatorii comunică prin sistem audio, morse, sau digital iar personalitatea lor este una singură, ceea ce creează o relaţionare mult mai sinceră între membrii unei comunităţi.

Legături la distanţă

Înainte de 1990 aparatele trebuiau confecţionate manual şi asta nu din cauză că radioamatorii nu aveau de unde să le cumpere, ci pentru că achiziţia acestora ridica semne de întrebare. „Undele nu au graniţe şi nu poţi să le controlezi. Indiferent de eforturi ajungeai în faţa Securităţii care dădea un verdict: da sau nu. Când dădeai examen, dacă nu erai un cadru respectabil nu primeai autorizaţia sau aveai acces limitat. Multora dintre noi ni s-a restrâns tehnic capacităţile încât să nu putem emite decât în anumite benzi. Ca urmare, se stimula foarte mult creaţia tehnică ceea ce rivaliza cu aparatura industrială”, povesteşte Ioan Purcelean, explicând că radioamatorismul înseamnă legături punct la punct la distanţă cât mai mare. „Noi lucrăm cu frecvenţe nu cu numere de telefon. Toţi radioamatorii care la un moment dat au timp şi dorinţa să vorbească cu alţii vin în asemenea frecvenţe şi povestim şi astfel se creează legături permanente. Aceste comunicaţii nu sunt secretizate şi cine trebuie să ne audă ne aude. Comunicăm şi lucruri personale dar într-un jargon semicodat”, spune inginerul.

În România, autorizaţi de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) sunt în jur de 4000 de radioamatori, dar activi aproximativ 3000, pe diverse benzi de frecvenţe. Radioamatorismul a devenit în ultimii 20 de ani o activitate cu un mare impact social, iar lumea radioamatorilor este deosebit de eterogenă: de la cercetători şi specialişti în electronică, până la studenţi, oameni politici, medici sau muncitori, cu toţii sunt uniţi de dorinţa de perfecţionare, de autodepăşire, de interconectare umană şi nu în ultimul rând de fascinaţia noului.

Priviţi cu suspiciune

Încheierea, la data de 28 octombrie a Protocolului de Colaborare între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) și Federația Română de Radioamatorism (FRR), federație națională reprezentată în Ministerul Tineretului și Sportului, a adus o nouă speranţă pentru radioamatorii români. Pe lângă celelalte responsabilități ce revin ambelor părți semnatare, protocolul rezolvă o problemă mai veche a radioamatorilor, acest parteneriat dând posibilitatea rezolvării punctuale a diferitelor divergenţe pe care le mai întâmpină unii radioamatori cu vecinii sau autoritățile locale. Chiar dacă instalarea şi folosirea antenelor sunt pentru un interes public naţional, foarte puţini oameni înţeleg avantajul de a avea un dispozitiv de comunicaţii în apropiere. „Deşi există o lege, aceşti voluntari care fac parte din reţeaua de radioamatori şi asigură anumite comunicaţii, în ziua de astăzi sunt priviţi cu suspiciune. Din punct de vedere tehnic, să pui o antenă sau un dispozitiv ai nevoie de maxim un metru pătrat, însă întotdeauna o astfel de instalare ridică semne de întrebare. Au existat mici divergenţe, însă în acest cadru legislativ care ne-a fost creat, lumea va accepta. Până la urmă este un avantaj să ai un punct de comunicaţii apropiat”, precizează Ioan Purcelean, reprezentant al clubului “Transilvania Connection”, adăugând că deşi suntem în secolul al XXI-lea, salvarea în cazul dezastrelor nu vine întotdeuna prin intermediul telefonului mobil.

Apel către TARES

În Ardeal, radioamatorii sunt grupaţi într-un ONG denumit Transilvania Connection a cărui ramură Transilvania Amator Radio Emergency Services (TARES) se ocupă cu intervenţiile în caz de urgenţă, acolo unde sunt solicitaţi. Peste 400 de membri sunt înscrişi în Transilvania Connection şi în diferite zone din Transilvania există 30-40 de membri care la orice oră sunt dispuşi să-şi ia staţia în mână şi să se implice în acţiuni de salvare.„Încep şi cei din România să înţeleagă că nu ne dublăm, că nu concurăm cu niciun alt serviciu, sau că nu venim să le luăm staţiile. Noi ne face treaba în plan social unde ei sunt depăşiţi”, afirmă Ioan Purcelean, fondatorul Clubului Transilvania Connection. „În 2001 a fost înfiinţată Asociaţia şi în 2003 am optimizat regulamentele din străinătate şi astfel am creat TARES. Când a apărut Federaţia, aceasta s-a înfiinţat în formă sportivă şi legislaţia nu îi permitea să creeze un parteneriat foarte strâns cu ONG-ul. Atunci au apărut şi neclarităţi cum că ne-am fi dublat cu Federaţia, ceea ce nu era adevărat. Diferenţa dintre noi constă în faptul că noi adunăm tineri pasionaţi de radioamatorism care nu au neapărat dorinţa de a fi sportivi”, afirmă inginerul clujean.

Radioamatorii, în acţiune

Nu de puţine ori radioamatorii din cadrul reţelei de urgenţă TARES participă alături de Crucea Roşie şi Salvamont la misiuni de salvare, fie că este vorba de cutremure, de persoane pierdute în munţi, sau de incendii de pădure. „De exemplu, dacă la Bucureşti are loc un cutremur, foarte multă lume din Ardeal este interesată să afle ce s-a întâmplat cu rudele şi apropiaţii lor de acolo. În momentul de criză de 24-48 de ore, de obicei telefoanele sunt folosite în scopurile reţelei de urgenţă naţionale. Astfel, în reţeaua de urgenţă pe care o avem şi noi Transilvania Amator Radio Emergency Services, facem apel la Prefectură şi adunăm date din plan social. Oamenii din Bucureşti şi voluntarii care rămân activi cercetează spitalele sau locurile unde a avut loc dezastrul şi se creează o linie de comunicare, informaţională în plan social între cei care solicită ajutor din Cluj, către Bucureşti, şi invers. Vă daţi seama ce ar fi ca toţi cei care au legături acolo să meargă în Bucureşti să blocheze şi mai tare infrastructura”, explică Ioan Purcelean, aducând în discuţie şi evenimentul nefericit din urmă cu câţiva ani de la Târlişua unde a avut loc alunecarea unui deal. În acel moment de criză comunicaţiile au fost rezolvate de către radioamatori. „La noi e simplu. Noi ne facem meseria şi nu avem nevoie de aprobări. A apărut după acest eveniment o lege, europeană de altfel, prin care radioamatorii trebuie să fie implicaţi în aceste reţele de urgenţă şi chiar să fie integraţi în cadrul ISU”, aminteşte inginerul clujean.

Indiferent de cât de bine eşti pregătit, în momentul unui cutremur, chiar dacă te poziţionezi în unghiul mort, este necesar să ai cunoştinţele de bază în privinţa modului în care trebuie să reacţionezi. „Una este să stai debusolat, alta este să încerci să lupţi, să baţi într-un calorifer, să cauţi o conductă, să ştii unde este apa, să ai un minim de cunoştinţe. Asta ar putea face guvernanţii: să educe populaţia. Noi venim din plan social şi le povestim cu pasiune, însă de multe ori nu suntem auziţi”, atrage atenţia Ioan Purcelean.

„Întotdeauna cineva din rândul radioamatorilor stă şi ascultă. Fiindcă suntem mulţi, probabilitatea ca cineva să intercepteze un mesaj de ajutor este foarte mare, statistic de 95%. Iar când auzim un apel de urgenţă, Mayday, pe staţie, ce facem? Luăm legătura cu acea persoană, încercăm să menţinem contactul, să aflăm informaţii despre starea ei, o încurajăm, aflăm dacă mai are aer sau cât o ţin bateriile, sunăm la 112 şi ţinem legătura până vin alte servicii să o salveze”, Ioan Purclean, radio amator.

Dialog între părţi

Reţeaua de urgenţă pe care Ioan Purclean o prezidează asigură şi comunicaţiile la diverse evenimente. Tot ce se întâmplă la anumite concursuri pe partea de comunicare, în zonele în care telefonia celulară nu funcţionează sau relieful nu permite, aparţine de oamenii din umbră, de radioamatori. Chiar dacă de cele mai multe ori nu se ştie, prezenţa lor acolo în teren este vitală. Ca să devii radioamator există nişte paşi, se dă un examen, primeşti un indicativ recunoscut internaţional. Indiferent însă de pregătirea teoretică, în practica radioamatorismului întotdeauna este nevoie de doi. „În radioamatorism întotdeauna trebuie să existe un dialog, între cel care vorbeşte şi cel care ascultă”, explică Ioan Purcelean. Cea mai mare calitate pe care trebuie să o aibă un radioamator este să vrea să devină unul. „Eu nu cred că generaţia actală nu poate practica radioamatorismul dacă vrea. Singurul lucrur este să vrea să comunice. Era un fel de socializare şi înainte de 1990, este un fel de socializare şi în prezent”, precizează inginerul Ioan Purcelean.

Ramura sportivă

Radioamatorismul implică şi competiţii sportive care îmbină partea fizică şi partea tehnică a acestui sport. Există şi concursuri de telegrafie în sală sau de telegrafie viteză de recepţie şi transmitere, iar România este destul de bine clasată la nivel internaţional. De asemenea, există şi concursuri în care radioamatorii stau la amplasamentele staţiilor lor fără a se deplasa. La concursurile mondiale se lucrează 24 de ore în echipă sau de unul singur şi se lucrează 3000-4000 de legături, respectiv 2-3 legături Morse pe minut. „Anul acesta avem patru campioni la concursurile naţionale şi doi vicecampioni. Pe plan mondial clubul Transilvania Connection are două medalii de locul întâi pe Glob. De asemenea, Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca are o Secţie Radio reînfiinţată în 2012. „Anul acesta am excelat cu patru campioni şi doi vicecampioni la campionatele naţionale de radioamatorism. Suntem 52 de sportivi din care sportivi cu legitimaţie sunt 38. Fiecare judeţ are câte un club sub tutela Federaţiei, iar cluburi active sunt 28. Media de vârstă a radioamatorilor activi se situează la aproximativ 38 de ani”, precizează Ioan Purcelean. În ceea ce priveşte cheltuelile pe care le implică acest sport, în proporţie de 80% în este investiţie personală. „Într-un concurs folosim aparatură între 7000-10.000 de euro, bineînţeles de multe ori n echipă. Eu am investiţii în aparatură de cel puţin 5000 de euro. Se începe de la 100 de euro să zicem, dar ca să faci performanţă trebuie să investeşti bani”, afirmă inginerul Ioan Purcelean. Diferenţa de performanţă în concursuri este dată de multe ori de cei care fac şi telegrafie, chiar dacă nu e obligatoriu ca membrii clubulurilor să cunoască şi limbajul Morse. Pe plan internaţional s-a scos această obligativitate. Telegrafia rămâne însă de bază la Secţia Radio a CSM Cluj şi cine doreşte poate urma cursuri. „Foarte mulţi tineri ajung la concluzia că este esenţial să ştie telegrafie, să poată decoda şi să audă semnale şi cu urecheaSe foloseşte computerul.

 „Radioamatorismul înseamnă nu doar sport, ci şi creaţie tehnică, construcţii, reţeaua de urgenţă, partea digitală, de internet, foarte multe ramuri sau posibilităţi de afirmare. Fiecare se regăseşte într-una din aceste ramuri. Vorbim cu cât mai mulţi la distanţă cât mai lungă din cât mai multe ţări. Concurăm între noi în privinţa numărului de ţări lucrate şi a numărului de kilometri făcuţi. E o pasiune foarte provocatoare”, Ioan Purcelena, radioamator