Malversațiunile primarului Apostu. Ce spune motivarea sentinței
Aspazia Droniuc, în calitate de broker de asigurări, se întâlnea cu Apostu Sorin înainte de organizarea fiecărei licitaţii vizând asigurarea parcului RATUC şi de fiecare dată vorbea cu acesta să o sprijine în vederea obţinerii contractelor de asigurare, se arată în motivarea sentinţei din dosarul fostului primar al municipiului Cluj Napoca, Sorin Apostu, în Dosar nr. 1767/33/2011, pronunţată în data de 25 iulie 2013, dată publicităţii miercuri de Curtea de Apel Târgu Mureş, și citată de Agerpres.
Potrivit motivării sentinţei, prin care fostul edil a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare – pentru trafic de influenţă în formă continuată, instigare la spălare de bani, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate comise în legătură cu Droniuc Aspazia şi pentru comiterea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, faptă comisă în legătură cu cele două carduri de alimentare cu carburanţi emise de Rosal – în acele întâlniri nu se fixau sume de bani, însă era convenită procedura.
„Cu aceste ocazii nu se fixa vreo sumă de bani, părţile convenind că se va proceda ca şi anterior, respectiv Droniuc Aspazia urma să încheie un contract fictiv de asistenţă juridică cu Apostu Monica Undina, în baza căruia se emiteau facturi fictive. Mai rezultă că cea care stabilea modalitatea în care se făceau plăţile şi cuantumul acestora, era Droniuc Aspazia, inculpata Apostu Monica Undina fiind de acord cu sumele fixate sens în care elibera facturi pentru aceste sume. Mai rezultă că, pentru anii 2009 şi 2010 s-au încheiat două contracte fictive în baza cărora au fost emise chitanţe fiscale iar pentru anul 2011 nu s-a încheiat un astfel de contract, făcându-se doar plăţi, în modalitatea arătat atunci când a fost prezentată starea de fapt”, se arată în document.
În opinia instanţei, cele două contracte de asistenţă au fost fictive deoarece din probele de la dosar nu rezultă că inculpata Apostu Monica Undina, soţia fostului primar, ar fi exercitat vreo consultanţă juridică pentru societatea Frarom sau pentru Droniuc Aspazia, cum s-a susţinut în apărare.
„În drept, fapta inculpatului Apostu Sorin, care cu intenţie, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a instigat pe inculpatele Apostu Monica şi Droniuc Aspazia la încheierea a două contracte de asistenţă juridică şi a unui număr de 21 de facturi fiscale, în perioada iulie 2008-septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale şi care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor, încasând prin virament bancar în contul Cabinetului de avocatură al soţiei sale suma de 274.330, 54 lei şi, totodată pentru ascunderea comiterii infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la spălare de bani în formă continuată”, se mai arată în document.
De asemenea, instanţa precizează că se reţine în rechizitoriu că toate aceste probe coroborate între ele vin să arate ‘poziţia total nesinceră a inculpatului Apostu Sorin, fiind dovedit că acesta a intervenit la directorul RATUC pentru ca Droniuc Aspazia să obţină asigurarea parcului auto al regiei, că a avut legături şi întâlniri punctuale cu aceasta pentru a discuta problemele acesteia, cunoscând fără îndoială că aceasta lucrează în asigurări, toate în schimbul obţinerii folosului material injust’.
Potrivit sentinţei, din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pe care a primit-o Apostu, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestului scurs de la 10.11.2011 şi până la 28.09.2012.
Sorin Apostu a fost achitat pentru luare de mită, pentru complicitate la spălare de bani în formă continuată, pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată toate în legătură cu inculpatul Stoia Călin Mihai.
În acelaşi dosar, omul de afaceri Stoia Călin Mihai a fost achitat la infracţiunile de dare de mită în formă continuată, spălare de bani în formă continuată sub forma participaţiei improprii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată sub forma participaţiei improprii.
Soţia fostului primar, Monica Undina Apostu a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, iar Aspazia Droniuc, care a fost şi denunţător în acest dosar, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.