Locul sfânt unde crucile din toată lumea s-au întâlnit

Pe drumul Făgetului se înalță, pe partea dreapta a drumului – cum vii dinspre Calea Turzii- o biserică. Se aude muzică. Muzică religioasă, în cele două boxe montate în părțile laterale ale intrării. Ușa e deschisă, nimeni înăuntru. Şi, totuși, se simte o prezenţă nevăzută.

Aleea ce coboară pe lângă biserică duce în curtea din spate, unde nişte muncitori lucrează într-un copac. Da, deja a luat contur o viitoare căsuță acolo, printre crengile arborelui. Părintele Remus Tegzeșiu, îmbrăcat într-un maieu negru şi blugi, lucrează cot la cot cu ceilalţi, dornic să vadă gata căsuța cât de repede, cât de repede copiii să se poată juca într-un loc asemănător celor pe care, poate, l-au văzut doar în filme.

Părintele muzeograf

Preot din 1999 al Bisericii greco-catolice “Sfânta Cruce” din Făget, preotul Tegzeșiu provine dintr-o familie de preoți din Sălaj, cu rădăcini preoțești până la anul 1790. În urmă cu câțiva ani a decis să-și tranforme colecția personală de cruci într-un mini-muzeu, în incinta fostei capele de lângă biserica mare. Acum, peste 500 de cruci încântă ochii celor care trec pragul și urechile celor care află poveștile obiectelor sfinte de acolo.

“Ideea să fac o colecție de cruci mi-a venit în momentul când m-am apucat de construcția bisericii și am găsit, în copacii pe care i-am tăiat pe locul acesta, semnul crucii. Având acest semn providențial, am început să adun cruci din toată România, Europa, de ori pe unde umblu. Când văd ceva ce-mi place nu mă mai interesează cât costă. Mi s-a propus să achiziționez și de pe internet, dar nu am făcut-o, necunoscând proveniența lor. Sunt acum peste 500-600 de cruci, dar în permanență este o îmbogățire. Când am deschis încăperea asta aveam vreo 100 de cruci. Unele mai trebuiesc din când în când recondiționate”, spune preotul Remus Tegzeșiu care vrea să amenajeze un muzeu adevărat care să fie un punct de a-l cunoaște pe Dumnezeu.

Cea mai veche cruce din colecția preotului e reprezentantă de lemnul din Sfânta Cruce, primit de la o mănăstire a surorilor dominicane. Însă crucea de care preotul se simte cel mai atașat este moștenire de la bunicii săi, cruce care are o poveste care te înfioară. Bătrânii aveau o floare cu spini la care i se spunea “lacrima Maicii Domnului”, bunica preotului o punea în fereastră și floarea înflorea. În 1948, în momentul când bunicul a fost arestat și familia aruncată în drum, deși aveau 12 copii, floarea s-a uscat. Băiatul cel mare a făcut închisoare cu tatăl lui. În mijlocul satului li s-au ars cărțile. Bunica a luat spinii care au rămas de la floare și i-a pus pe o cruce ce o luase cu ea din casă.

Sub această cruce, lucrări din fier forjat, care reprezintă drumul crucii, făcute de către însuși părintele Remus în tinerețe, stau mărturie înclinației lui spre artă. O machetă a bisericii stă în colțul din spate dreapta, pe o măsuță. În rest, peste tot, cruci de toate mărimile.

Când credința e doar una

Puțină lume cunoaşte întâmplarea ciudată, ar spune unii, care a stat la baza lăcașului sfânt de azi. “Aveam nevoie de teren pentru construcție dar nu erau bani să-l cumpăr. Era un credincios, badea Dumitru, care mi-a zis: “Părinte, aici nimeni nu-ți dă teren gratis”. I-am zis: “Bade Dumitru, nu te supăra, voia oamenilor e voia oamenilor și voia lui Dumnezeu e voia lui Dumnezeu și eu simt altfel lucrurile. Ce nu ai învățat în 80 de ani te învață părintele Remus acum.” Și am început să țin post. După fix 13 săptămâni de post, în duminica aceea, după ce au plecat credincioșii de la slujbă, a plecat și clopotarul, am văzut că mă aștepta cineva la ușă. Era un bărbat care mi-a spus: “Părinte, eu nu sunt nici ortodox, nici greco-catolic, eu sunt romano-catolic și vreau să vă spun că vreau să vă dau să va alegeți trei locuri din Făget unde să faceți biserica.” Am zis: “Bine, domnul Conea, că așa îl cheamă, Ștefan.” Dar acesta mi-a zis că trebuie să-i răspund la trei întrebări. Am zis că orice să mă întrebe, de stele, de subsol, de avioane, cer, orice. I-am zis să mă lase până dimineață, când m-am dus la el la birou și i-am zis răspunsurile, au fost cele pe care el le aștepta. De atunci, badea Dumitru, cel care cârcotea întotdeauna, s-a schimbat până în clipa morții”, povestește, cu emoție, părintele Remus.

„Din motive de securitate nu vreau să spun multe detalii despre cruci dar există unele de mare valoare. Sunt cruci vechi de la 1200, egolpionul episcopului Sibiului pe care îl purta la gât la 1500, chiar clopotul bisericii este din anul 1700. Crucile sunt realizate pe diverse materiale, de diverse culturi, vechimi. Cea mai vechie piesă este o așchie în formă de cruce din lemnul Crucii pe care a fost răstignit Isus, care se află în altar”, părintele Remus Tegzeșiu

[stextbox id=”custom” caption=”Crucea cu secretele ei”]În momentul în care a făcut biserica, părintele s-a gândit, deoarece comunitatea era în lateral, de-o parte și de alta a construcției, să facă o cruce care să poată fi văzută și dintr-o parte, și din alta, o cruce tridimensională. A durat doi ani până când a reușit să găsească pe cineva care să i-o realizeze. Preotul Tegzeșiu a sculptat-o în lemn și apoi a dat-o cuiva să o deseneze. Au încercat, mărturisește părintele , ca apoi, alții să încerce să o copieze, dar nu le-a ieșit. De asemenea, nimeni n-a reuşit să pătrundă cu intenții rele nici în interiorul bisericii, deși au fost tentative de intrare prin efracție. Părintele Remus a dotat biserica cu un sistem performant de alarmă care i-a ținut departe pe cei care au vrut să se pună împotriva lui Dumnezeu, în însăși casa Creatorului.[/stextbox]