Istoricul Lucian Nastasă Kovacs: „Asistăm la tot mai multă intoleranţă”

Rep: Se simte parcă o atitudine xenofobă tot mai pronunţată în Europa. A început, poate, cu valul de imigranţi, care poate fi cauza sau una dintre cauze…

Lucian Nastasă Kovacs: Pare să fie o atmosferă de intoleranţă în Europa. Am stat vreo două săptămâni în Germania, în zona cea mai bogată, şi am vorbit cu nemţi-nemţi, care sunt extrem de porniţi contra străinilor, au devenit puţin xenofobi. Asta, într-o Germanie care cultivă enorm de mult educaţia împotriva acestui fenomen al xenofobiei. Se pare că lecţia Celui de al doilea război mondial a prins foarte mult şi cred că din Europa, la ora actuală, cetăţenii germani sunt cei mai educaţi să nu ia în calcul tot ce ţine de xenofobie şi de a-l respinge pe celălalt.

Rep: Spuneaţi că germanii sunt un popor educat în această privinţă; de ce se manifestă până şi acolo asemenea atitudini, care e explicaţia?

LNK: În mod evident, tot acest val imigraţionist din ultimii doi ani a creat o presiune enorm de puternică pe multe state, a deschis această concurenţă pe piaţa forţei de muncă. Pe de altă parte, e această perioadă de criză economică de după 2010, care a adus destul de multe restricţii din punct de vedere economic.

Rep: Particularizăm un pic: simţiţi că în Ungaria şi în Polonia, de exemplu, ar există o recrudescenţă, o creştere a atitudinilor antisemite, pe acest fond de xenofobie din Europa?

LNK: Nu! În mod evident constatăm că două dintre ţările central-europene sunt tot mai mult acuzate de atitudini, să zicem, extremiste, care nu fac onoare UE. Dar liderii acestor două ţări sunt tocmai cei care au o altă viziune despre ceea ce înseamnă integrarea statelor central-europene în marea familie a UE. În mod evident, sunt state privite ca fiind de rangul doi –e vorba şi de România, şi de Polonia, şi de Ungaria- şi eu cred că în cazul acestor două ţări care sunt mai vocale –Ungaria şi Polonia- se exagerează un pic. Ele au alte păcate vizavi de lume, de UE, dar şi faţă de SUA, păcate că nu întotdeauna pocnesc din călcâie şi respectă întru totul ceea ce vine de la Bruxelles. Dar lumea nu înţelege un lucru: aceşti lideri ai ţărilor respective nu neagă ataşamentul lor la UE, nu se opun apartenenţei, nu se opun la o Uniune Europeană aşa cum a fost imaginată acum două-trei decenii, ci, în faţa tuturor provocărilor actuale, începând de la criza economică până la valul de imigranţi, propun o regândire a acestui tip de Uniune Europeană, în care să nu existe, totuşi, ţări de mai multe categorii. România dovedeşte mult mai multă intoleranţă faţă de celălalt, faţă de alteritate. O ţară precum România are vădite puseuri de xenofobie, are, în ultima vreme, ieşiri evidente de apucături rasiste, dar nu numai, de instigare împotriva vecinilor.

În general, întotdeauna xenofobia, antisemitismul acoperă ceea ce noi numim teoria ţapului ispăşitor. Crizele economice au fost susţinute sau convertite de foarte multe ori în crize naţionale, iar întotdeauna crizele naţionale au atras manifestări xenofobe şi antisemite. Când naţiunille nu sunt în stare să-şi rezolve diversele probleme interne sau care ţin de raporturile cu ceilalţi, îndeosebi cu vecinii, se apelează la duşmanul închipuit. În cazul Ungariei, Viktor Orban este, pe de o parte, curtat, dar, pe de altă parte, pe aceleaşi voci le deranjează discursul lui -dar nu un discurs antieuropean-, deranjează o atitudine oarecum demnă faţă de UE.

Rep: În Europa există atitudini antisemite? Sunt sau nu sunt în creştere, din ce ştiţi? Ideea e dacă am învăţat ceva din lecţiile istoriei?

LNK: Eu cred că omenirea nu a învăţat mare lucru din istorie, de vreme ce repetă toate gafele care s-au făcut de-a lungul istoriei. Este evident că asistăm şi la puseuri de antisemitism în Europa. Nu sunt de mare anvergură, sunt extrem de izolate. Deocamdată, antisemitismul rivalizează cu anti islamismul. Nu putem spune acum că antisemitismul are cote foarte înalte.

Rep: Dar e în creştere?

LNK: Nu, în nici un caz. Eu nu simt o creştere.

Rep: Nici pe fondul acesta al xenofobiei?

LNK: Xenofobia e în creştere, o xenofobie bazată pe anti islamism, dar şi o xenofobie bazată pe toţi cei care sunt consideraţi străini. Problema xenofobiei este folosită şi ca o armă politică de acele partide care îşi stabilesc ca orientare dreapta sau extrema dreaptă.

Rep: În România, în particular, există atitudine antisemită? În Cluj, în Transilvania?

LNK: Cred că România este un caz special. Ungaria a fost de multe ori invocată ca promotoare a antisemitismului, mă refer la perioada interbelică, că e mai uşor de decriptat. Este prima ţară din Europa care a dat legi antisemite. Este vorba de celebra legislaţie din 1920. Problema e că ei niciodată n-au aplicat-o în spiritul legii. Dovadă este că, în vreme ce în România, în 1942, evreii au început să fie masiv deportaţi în Transnistria, în Ungaria nu s-a întâmplat aşa ceva. În vreme ce în 1940 aveau loc pogromuri, în Moldova, de exemplu, contra evreilor, în Ungaria nu asistăm la nici măcar un pogrom. În perioada interbelică, chiar dacă nu exista o legislaţie antisemită, încălcându-se legea, au existat cumplite violenţe antisemite. Am publicat o carte cu pogromul itinerant din 1927 de la Oradea. În România, evreii au fost excluşi de la funcţiile de stat; nu vei găsi nici un general, nu vei găsi evrei în diplomaţie, nu vei găsi evrei în guverne etc. Aceasta se cheamă excludere a acestor cetăţeni care erau egali cu românii.

Astăzi se petrece un fenomen bizar: deşi populaţia evreiască nu are mai mult de 7.000 de oameni, există evidente puseuri antisemite. În România, în mod evident, asistăm la manifestări nu exagerate de antisemitism, dar, în orice caz, asistăm la manifestări de extremă dreaptă.

Rep: De curând a fost o inscripţie antisemită pe sinagoga din Cluj, au mai fost ceva probleme cu Monumentul Holocaustului. Zilele trecute a fost marşul comunităţii LGBT şi ecourile sale puternice, mai ales după incidentul din aceeaşi zi cu actriţa prezentă la mitingul Noii Drepte. Au fost anterior amânările repetate ale administraţiei locale în ce priveşte aprobarea marşului comunităţii LGBT. Mai sunt tensiunile dintre români şi maghiari, de exemplu cu plăcuţele bilingve. Se poate face o legătură între toate acestea, se poate generaliza şi se poate constata o oarecare atitudine de respingere a clujenilor, a românilor faţă de tot ceea ce însemnă minoritate.

LNK: Vorbesc în nume propriu. Prieteni sau cunoscuţi din străinătate mă întreabă: domnule, ce se întâmplă la Cluj? Din punctul meu de vedere, e clar că asistăm la tot mai multă intoleranţă. În acest secol 21 există oameni cu o gândire atât de primitivă împotriva celuilalt.

Dar eu fac o distincţie netă între manifestările de tip naţionalist, contra unui grup etnic, de cele care ţin de orientarea sexuală. Am ajuns în societatea românească într-o etapă în care nu contează decât eul. Primează interesele materiale şi cele pe criterii de putere. Societatea românească favorizează aceste ieşiri actuale.

Rep: Nu reuşim să învăţăm, totuşi, nimic din lecţiile istoriei? Din, de exemplu, drama evreilor din Transilvania deportaţi în 1944? Ce ar trebui, de fapt, să învăţăm din aceste lecţii?

LNK: Multe pot fi învăţate. Ei s-au identificat cu idealurile naţiunii maghiare şi s-au trezit la un moment dat că sunt deportaţi. Oamenii aceia au fost concetăţeni cu clujenii, au locuit pe aceleaşi străzi şi s-au trezit la un moment dat că vecinii, prietenii etc, în clipa în care au început să apară ordinele de a părăsi casele, oamenii aceştia au început să fie loviţi cu pietre, uneori, au fost jefuiţi. Cu adevărat a fost o tragedie. Există momente în istorie când se pornesc maşinării ale propagandei care pot să transforme individul într-o fiară, într-un asasin.