Ioan Hosu, sociolog: „Pentru Cluj poate fi un moment de reevaluare, pentru că deja eram într-o autosuficiență din care e cazul să ne trezim”

Pierderea titlului de Capitală Cultrală Europeană în defavoarea Timișoarei a iscat la Cluj-Napoca o adevărată dramă, consumată mai degrabă în mediul online, unde a curs cu scenarii apocaliptice despre cum al doilea oraș al țării a pierdut șansa existenței sale ori, după caz, cu critici la adresa autorităților, acuzate că nu au investit suficient în această candidatură.

Sociologul Ioan Hosu îndeamnă însă la moderație în procesul de exprimare a concluzilor ulterioare acestui eșec, așa cum mulți îl consideră. Acesta este de părere că orașul nu are niciun motiv să nu continue proiectele prezentate în dosarul de candidatură și că pierderea titlului nu trebuie să se transforme într-o dramă care să marcheze clujenii, chiar dacă orașul, crede sociologul, va pierde în următorii ani în termeni ce țin de expunerea la nivel internațional prin evenimente culturale.

– Clujul a pierdut titlul de Capitală Culturală a Europei. Este acest moment o dramă a orașului?

– Nu aș privi acest moment într-un registru atât de dramatic. Să nu facem o dramoletă din asta. A fost o competiție ca oricare alta. Există într-adevăr efecte pe termen scurt și efecte pe termen lung legate de deținerea sau pierderea acestui titlu și fiecare le analizează din punct de vedere economic, social sau cultural sau chiar în termeni ce țin de angajare publică. Orice proiect de anvergura asta înseamnă o mobilizare și o angajare mai mare decât de obicei, iar asta se aplică și la nivel administrativ, pentru că atunci când este vorba despre imagine, toți tind să tragă la aceeași căruță. Aici e posibil să fi pierdut noi.

– Va avea viața culturală clujeană de suferit de acum înainte?

– Proiectele tot se mai pot face. Până la urmă, dacă Clujul țintește prin politicile lui culturale numai o nominalizare, asta ar fi destul de trist. Adică nu lucrezi să te recunoască Bruxellesul sau Europa. Nu. Cred că o faci pentru că ai public care consumă cultură și investește în cultură, pentru că ai operatori privați și oameni care vor să investească în acest domeniu. Dar dacă acum, după ce am pierdut acest titlu, este momentul în care ne întoarcem la roată, la sapă, la șaibă și la strung, atunci nu am făcut nimic.

– Care credeți că ar putea fi cauzele pentru care acest titlu nu a mai ajuns la Cluj-Napoca, deși eram cotați ca favoriți?

– Dincolo de orice performanță, există poate și un algoritm. Unii poate au apreciat că la Cluj există suficiente resurse pentru a putea continua singur pe acest drum, în timp ce alții poate că ar avea nevoie de ajutor pentru a-și dezvolta strategia culturală. Ar fi un scenariu posibil. Sigur că cei care au câștigat vor spune „nu, nu, nu, noi am primit titlul pentru că suntem mai buni decât alții”. Nu. Cred că nu e așa. Alegerile se fac și în baza schimbărilor pe care această nominalizare le poate aduce. Probabil în cazul Clujului s-a considerat că nu este nevoie de schimbări majore. Și să nu uităm că Sibiul, care a fost Capitală Culturală, e relativ aproape de noi și probabil există un calcul care ține de politici culturale.

– Ce rămâne de făcut acum, în lipsa acestui titlu?

– E o șansă pe care poate nu o să o mai vedem. Dar să nu uităm că acum un an am fost Capitala Europeană a Tineretului. A fost și aceea o punere pe hartă. Sigur, mai sunt oportunități de a fi capitală europeană a ceva, dar trebuie să înțelegem că nu le putem lua noi pe toate la Cluj. Mai avem oricum și noi de lucru. Noi suntem oarecum precum niște copii care am crescut prea repede și ne-au rămas hainele mici. Ne-au rămas străzile prea mici și multe altele. Desemnarea Timișoarei poate însemna pentru Cluj un moment de reevaluare, pentru că deja eram într-o autosuficiență din care e cazul să ne trezim. S-a pierdut pe termen scurt în privința infrastructurii culturale. S-au pierdut bani pe care poate nu o să îi mai vedem. S-a mai pierdut pe partea de turism cultural, care nu va mai fi la aceleași cote. Apoi, nu vom mai avea aceeași mobilizare în privința proiectelor culturale existente. Acum lipsește provocarea titlului și toți vin cu agenda lor și trag spre partea lor. Revenim la provincialismul nostru și la ce făceam până acum, pentru că va lipsi ideea unui angajament ferm și astfel resursele se vor epuiza mai repede și fără efecte vizibile. Nu e nimic sigur însă și până la urmă acestea sunt doar ipoteze. Un astfel de proiect ar fi potențat și mobilizat resursele creative din domeniu către zona Clujului.

– Va avea de suferit imaginea Clujului, ca oraș cultural?

– Un astfel de titlu are un impact considerabil atunci când vorbim despre brandul unui oraș la nivel european. Asta cred că vor și europenii și poate asta e tragedia aici. Era o șansă să te afirmi, să transformi afirmarea în industrie și apoi să obții bani din asta. Câștigurile pe termen lung însă nu ar fi fost evidente, dar cele pe termen scurt există. Oricum, sunt și alte metode prin care să te dezvolți, chiar și fără titlu. E o condiție, dar nu e singura pentru a te dezvolta. Să nu fim ca tinerii de pe vremea lui Ceaușescu care picau la medicină și credeau că nu mai pot face nimic cu viața lor. Nu e deloc așa.

– Din punct de vedere sociologic, ce impact credeți că are acest moment asupra clujenilor de rând?

– Când Andreei Răducanu i s-a retras la Sydney medalia, toată țara era în doliu și știa gimnastică. Așa suntem și acum cu capitala, chiar dacă nici clujenii nu prea știau ce e cu titlul acesta. Media a adus în prim-plan această temă. Prin 2012 nu cred că erau mulți care știau ce face acest titlu și dacă ar trebui să fie prioritar. Acum, când informația a început să circule și titlul acesta aduce bani, multora a început să le sclipească ochii și să spună „daaa, vrem titlul ăsta, bineînțeles. Toți suntem oameni de cultură”. Dar nu prea suntem. Când IRES a făcut acum doi ani un sondaj din care a reieșit că nu suntem prea pregătiți, toată lumea s-a supărat. Dar cam avea dreptate. Clujenii nu sunt foarte informați, dar sunt supărați. În esență, dincolo de munca acelei echipe din cadrul Asociației, investiția orașului nu a fost cine știe cât de mare. E mai mult vorba despre orgolii locale, logice în cazul unei competiții. Asta a durut cel mai mult: că fruncea a bătut mintea.

– Credeți că în următoarea perioadă, după pierderea acestui titlu, Clujul va înceta să mai fie considerat capitala provinciei și al doilea oraș al țării din punct de vedere economic?

– Bugetele sunt mari, dar banii mai vin și din bugetele locale și nu sunt sume foarte mari. E mai mult vorba despre branding și marketing teritorial. Brandul și vizibilitatea cresc prin deținerea acestui titlu și de fapt aici e miza. Este posibil să vedem mobilizare și în alte domenii pe lângă cultură, pentru că activitățile culturale au impact asupra calității vieții și aici s-ar putea vedea diferențe în favoarea Timișoarei. Dimensiunea culturală trebuie să rămână la Cluj, chiar și fără acest titlu, o componentă importantă în păstrarea calității vieții. Un astfel de titlu poate deci să fie un atuu atunci când vorbim despre competiția nu doar între orașele dintr-o țară, ci când vorbim despre competiția globală în care cu toții ne aflăm.