Învățământul românesc, componenta de apartament
Se vorbește în ultimii ani tot mai des despre declinul învățământului românesc. Rezultatele se pot observa cel mai ușor la examenele de evaluare națională și bacalaureat. În mod evident vina se împarte între profesor și elevi, sau cel puțin asta cred unii dascăli, chiar dacă ieșiți din sistemul educațional de stat. Este la fel de evident că meseria de dascăl este una vocațională, nu o poate face oricine. Atâta timp cât mai există dascăli cu drag de elev și meserie, părinții ar face orice să colaboreze cu ei pentru ca împreună să ajungă la rezultatele pe care și le doresc pentru copiii lor. Se spune că un dascăl bun va reuși mereu să găsească scânteia din orice elev și să o transforme în flacără. Indiferent că vorbim de cursuri și metode aplicate la clasă, sau în particular.
”Nu salvăm vieți. Educăm generații”
Exact așa cum profesorii par să-și fi pierdut autoritatea în fața elevilor, din cauza deselor modificări de reguli, regulamente și statute școlare, la fel România a picat ”examenul” de credibilitate în fața dascălilor. E greu de estimat câți dintre profesori dau meditații în particular. Unii și-au făcut PFA-uri, ca să intre în legalitate, alții preferă să stoarcă din ei și ultima fărâmă de energie și să pună ”la ciorap”, pentru zile mai puțin norocoase. Sub protecția anonimatului toți profesorii pe care i-am abordat, au recunoscut că predau în particular. Ana spre exemplu, are în jur de 50 de elevi. Cum în anumite situații o ședință de limba engleză, de exemplu, poate ajunge și la 100 de lei, venitul fostului dascăl din sistemul de stat se ridică la peste 1.000 de euro, practicându-și meseria acasă. ”Când ești profesor debutant și ai salariul minim pe economie, statul român te forțează să predai meditații. Dar lumea trebuie să înțeleagă că noi nu ne îmbogățim din asta. E adevărat că se câștigă mult mai bine, dar meditațiile nu sunt tratamente, în clinici private. Nu costă mii, sau zeci de mii de euro. Noi nu salvăm vieți. Noi educăm generații și atunci și este normal să căutăm să avem satisfacția unui câștig decent. În plus, relația profesor elev este mult mai sudată acasă. Nu-mi amintesc să fi fost vreodată jignită de când predau exclusiv în particular, aici elevii chiar te respectă”, povestește Ana.
Meditațiile, modă sau necesitate?
Meditații au existat și înainte de 1989, există și azi, doar că acum vorbim cel mai adesea de un job cu normă întreagă, pentru profesorii care aleg să predea acasă. Ba uneori numărul mare de cursanți îi obligă să facă și ore suplimentare. Există păreri pro și contra. Unii spun că meditațiile sunt o ”modă”, lansată de părinți. Altă tabără îi arată cu degetul pe profesorii, acuzându-i că tocmai ei ar fi lansat această ”modă”. Realitatea e undeva la mijloc, ne explică Ana, cândva profesor de limbi străine la o școală bună din Cluj-Napoca. ”Când ești profesor într-un sistem bolnav, pe un salariu de mizerie, uneori, singura satisfacție este aceea că elevii tăi intră la facultăți bune, facultăți căutate și unde concurența este mare. Este foarte adevărat că unii elevi nu înțeleg la oră, cum la fel de adevărat e și faptul că în clasă există elevi mai buni și mai slabi, cu nivele diferite de interes față de școală și cu capacități intelectuale diferite. Și atunci intervine părintele. Te întreabă dacă fiul, fiica, are șanse să ajungă unde și-au propus. Te întreabă dacă ai fi dispus să-i predai lecții în particular. Sigur că un profesor nu poate trăi cu 1.300 de lei și atunci , astfel de ocazii nu le poți scăpa din mână. Sunt și profesori care văd potențialul elevului și-i abordează ei pe părinți. Eu știu de meditații de prin 1987-1988 și da, atunci părinții erau cei care se rugau de profesori”, povestește Ana. Părinții care nu-și permit să plătească ore suplimentare sunt de părere că se ajunge în aceste situații atunci când profesorul își șantajează elevul: ”Că dacă nu vine la el la meditații nu ia nota care trebuie”. Sătui să mai aștepte majorările salariale, promise de ani de zile, mulți dascăli au ales să renunțe la activitatea școlară, și să predea strict în particular, transformând meditațiile în job cu normă întreagă. ”Se tot vorbește despre respect. Eu cred că lucrul cel mai important este ca profesorul să se facă respectat de către elev. Și aici nu includem arătatul cu degetul, câte o palmă sau alte metode coercitive. Mă refer la respectul pe care-l impune un om decent, care știe meserie, care preda cu drag, care stimulează și încurajează. Dacă profesorul își face meseria cu jumătate de măsură la clasă, nu e doar vina lui, ci și a sistemului care limitează exagerat modalitățile prin care un profesor se mai poate face auzit în clasă. Din această cauză unii elevi nu sunt bine pregătiți, pentru că sunt ținuți pe loc, sau chiar trași în jos de colegii lor care știu că aproape orice ar face la clasă, nu li se poate întâmpla nimic grav. Atunci apare și frustrarea profesorului. Pe lângă că nu e plătit corespunzător, mai trebuie să suporte și comportamentele elevilor răsfățați, sau dimpotrivă, crescuți mai libertin”, își motivează Ana, decizia.
Amenzi de până la 5.000 de lei
Nedeclararea activității desfășurate constituie contravenție şi se sancţionează potrivit legii. Şi nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscală sau de menţiuni, precum şi neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume, precum şi orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora se încadrează la capitolul contravenţii. Neîndeplinirea acestor prevederi legale se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei, pentru persoanele fizice, în timp ce pentru persoanele juridice, amenzile sunt cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei. Doar că depistarea dascălilor care oferă meditaţii în particular fără să declare veniturile din această activitate este greu de realizat. Însă, rezultatele tot mai slabe obţinute de majoritatea elevilor la examenele naţionale îi îndeamnă pe părinți să recurgă la meditaţii particulare. Aleg să plătească pentru pregătirea suplimentară a copiilor, deşi pregătirea pe parcursul orelor de şcoală ar trebui să fie suficientă. Decizia de a trimite copilul la meditaţii este, până la urmă, a părintelui, a celui care dă banul.
”Au fost vremuri în care în momentul în care profesorul intra în clasă cu catalogul sub braț, copiii amuțeau. Asta nu înseamnă că-l respectau. Mulții nici nu ascultau ce spune la oră, dar era vorba despre liniștea și autoritatea formală. Astăzi profesorul român nu mai are autoritate formală”, Ana, profesor clujean