Ilarie Ivan: „Plantele şi animalele la modă sunt riscante pentru întreprinzători”

Specialistul agronom Ilarie Ivan spune că în cultivarea plantelor, dar şi în creşterea animalelor, trebuie ţinut cont de arealul în care acestea se dezvoltă, de particularităţile necesare pentru a obţine rezultatele aşteptate şi că orientarea după ceea ce este la modă la un moment dat prezintă risc crescut de eşec. Dincolo de asigurarea condiţiilor optime pentru cultivarea planetelor sau creşterea animalelor, agricultorul trebuie să se asigure că are piaţă de desfacere, fiindcă, altfel, chiar dacă se obţin producţii bune, competitive, ele nu înseamnă aproape nimic dacă nu există şi clientul către care să fie valorificată producţia respectivă.

Nu putem valorifica produse cu portbagajul

„Lucrurile sunt foarte bine ştiute de agronomi, biologi etc, în sensul că fiecare specie de plante –şi cam acelaşi lucru se întâmplă şi la animale- este formată într-un anumit areal pedoclimatic, într-o anumită zonă pedoclimatică. Această zonă s-ar aprecia după altitudine, după latitudine, după structura chimică a învelişului scorţei terestre. Apoi, de caracterizarea climatică legată de precipitaţii, lungimea zilei etc. Plantele şi animalele se adaptează cel mai bine într-o zonă similară cu cea din locul de formare. Sigur că economia de piaţă împinge la manifestări prin care vrem să schimbăm această regulă, să cultivăm plante sau să creştem animale în alte zone decât cele de formare ale lor. Şi aici sunt specii care se adaptează mai uşor, specii care se adaptează mai greu.

În ceea ce priveşte, de exemplu, paulownia, acesta este un arbore cu un ciclu de creştere foarte scurt. Dacă ştim că un hectar de pădure produce într-un an 6 tone/ha, paulownia poate să producă până la 30-40 de tone. Această producţie este însă cea din reclame. Ca la bolile oamenilor: dacă folosim suplimentul nutritiv X, acesta reduce cu până la 99% riscul de boală y. Dar există procentul de 1%. Cam aşa se întâmplă şi cu paulownia. În ce sens: planta are nevoie de bioxidul de carbon şi de apă. Nu avem nici o problemă cu bioxidul de carbon, că există din belşug. Dar problema e la apă. Dacă cultivăm paulonwia într-o zonă mai secetoasă, nu va creşte nici măcar 5 mc. Atunci, cel care face acest lucru, trebuie să ştie.

Există câteva experienţe nereuşite în judeţul Cluj, că oamenii au fost păcăliţi, au fost seduşi de această creştere de până la  40 de tone/ha. În ce priveşte lavanda şi alte plante mai noi pe care le cultivăm de o vreme încoace, inclusiv cele medicinale: aici succesul este dat, pe lângă elementele pedoclimatice caracteristice zonei, de valorificare. Niciodată n-o să putem valorifica nici cu portbagajul, nici cu camionul producţia unui singur cultivator. Atunci, ori suntem în stare să facem o cantitate care să ne permită să ieşim pe piaţă, să facem un contract cu o multinaţională sau cu o societate mare, ori să facem o asociere a celor care cultivă lavandă sau altă plantă similară, ca, împreună, în această asociere, să reuşească să acopere necesarul de respectiva plantă a multinaţionalei. Altfel, dacă ne apucăm să cultivăm experimental, rezultatele ar putea să fie foarte bune, însă la nivel de valorificare n-o să fie aşa cum ne aşteptam.

Piaţa aceasta care tinde să se globalizeze, care tinde să reducă numărul de actori, de agenţi economici pe fiecare felie îi ignoră pe cei micuţi. Asta e şi drama cultivatorului român, a ţăranului, a fermierului român. Noi mâncăm, de exemplu, cartofi din import, pentru că aceşti cultivatori de cartofi din judeţul Cluj, de exemplu zona Râşca, nu-s în stare să se asocieze, să meargă la marile multinaţionale şi să spună că sunt în stare să asigure jumătate, să zicem, din cartofii pe care îi vând într-un an. La fel cu creşterea melcului. Creşterea melcului aduce profit dacă reuşeşti să valorifici la preţul de afară. Dar preţul de afară iar nu se poate obţine decât dacă ai o cantitate cu care să asiguri necesarul anual al unui lanţ de magazine sau restaurante din afară. Iar, asocierea e cea care ajută”, spune Ilarie Ivan.

El spune că la fel se întâmplă şi cu alte specii crescute de clujeni. Bizonii, de exemplu, sunt foarte apreciaţi pentru carnea lor în străinătate, dar mai ales de către specialişti, ca delicatese, dar în România n-au trecere şi atunci iar se ajunge la povestea cu desfacerea produsului, cu clientul care să ţi-l cumpere. Acelaşi lucru e valabil şi cu creşterea şerpilor pentru venin.

Eşecuri la modă

Ilarie Ivan spune că au existat şi în judeţul Cluj o serie de eşecuri, după ce întreprinzătorii s-au lăsat seduşi de plantele sau animalele la modă, de ceea ce, eventual, a fost succes pentru cunoscuţi: „Eşecuri mari au fost la melci. La un moment dat, toată lumea a început să crească melci şi au fost câteva eşecuri, tocmai din cauza faptului că au luat-o după reviste, fără să consulte oameni de specialitate, fiindcă tehnologia este una şi partea de desfacere este cu totul altceva. Drama noastră românilor este că pe perioada comunismului am avut o singură atribuţiune, aceea de a produce. Dar în capitalism, activitatea economică începe cu proiectarea desfacerii. Eu încep să cresc planta sau specia de animal x după ce am conturată clar desfacerea. Cei care cultivă plante din astea noi sau cresc anumite animale riscă să aibă eşec dacă nu trec prin acest pas al contractării, al aranjării, al configurării, gândirii desfacerii producţiei pe care o fac. Nu te poţi lua după ce face vecinul, că a cultivat, de exemplu, lavandă şi a câştigat foarte mulţi bani şi atunci mă apuc şi eu. Prima dată trebuie să ştii ce faci tu cu lavanda ta de anul viitor sau peste doi ani şi apoi dai drumul la muncă”.

Dar au existat şi succese, iar acestea au fost în special la arbuştii de cultură, cum ar fi afinul, zmeurul sau murul şi care sunt ceruţi mai ales în străinătate, pentru export.

Condiţia succesului: asocierea şi produsele autohtone

Ilarie Ivan crede că întreprinzătorii în domeniul agriculturii trebuie însă să se orienteze în special către plantele şi animalele autohtone: „Sfatul de agronom este acela de a încerca să cultive plante ştiute, plantele obişnuite, dar şi acestea într-un sistem de rotaţie a culturilor sau de asolament, care să permită menţinerea calităţii solului. Cu cultura de porumb câştigăm cel mai mult, dar dacă facem monocultură 25 de ani, noi ne-am distrus solul, se deşertifică. Atunci, trebuie folosită o medie între a obţine parametrii economici corespunzători şi a menţine fertilitatea solului ani îndelungaţi. Aici trebuie să fie un element de echilibru pe care agronomii, în marea lor majoritate, îl ştiu. În acest fel ne protejăm şi mediul înconjurător.

A doua chestiune, cea legată de creşterea animalelor: cele mai bune rezultate se obţin în creşterea industrială, la pasăre, porc, taurină. Atunci, când pornim la o astfel de activitate, trebuie să avem în vedere valorificarea potenţialului natural. Producţia mea nu va fi la nivelul celei din industrie, unde, de exemplu, tăuraşul ajunge la 600 kg în 15 luni. Tăuraşul meu va face 600 kg în doi ani şi jumătate, pentru că voi folosi mai puţine concentrate. Deci, şi aceste elemente trebuie calculate. Oricum, ideea de bază pentru zona noastră este de a dezvolta partea de pomi fructiferi şi apoi trebuie dezvoltată creşterea animalelor, în mod special a taurinelor şi a ovinelor. Noi nu avem cultura cărnii de oaie, dar am putea să exportăm în Europa tot cât am putea produce, mai ales că europenii importă carnea de oaie din Noua Zeelandă, Australia”.