Ia românească. La Cluj, tradiția merge mai departe

De mic copil, ia românească a însoțit-o mereu. A ajut-o să se apropie și mai mult de tradiții, să le cunoască și să le aplice, să își facă un ban de buzunar în perioada studenției, dar și să arate deosebit cu orice ocazie. După 50 de ani în care a țesut și cusut sute de ii, Elvira Gavriș, fostă profesoară de limba română, își dorește ca ia românească să renască prin talentul cursantelor sale. Astfel, aceasta organizează în cadrul Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca două cursuri: unul cu durata de o săptămână pentru a le deschide „apetitul” spre frumos, spre țesut și/sau cusut doamnelor și domnișoarelor și unul pentru persoanele care doresc să aprofundeze această artă, curs care durează doi ani. Spre surprinderea noastră, sala în care a avut loc cursul de o săptămână a devenit neîncăpătoare începând cu ora 17:00. Doamnele și domnișoarele și-au terminat programul de muncă, astfel că e loc pentru o „șezătoare modernă”. Dacă unele au cusut pentru prima dată în cadrul cursului, altele au cochetat în tinerețe cu acul și ața.

„Făceam cursul de contabilitate vizavi și am intrat după o cafea, iar doamna de la poartă mi-a zis de curs. Am zis că vin pentru că mă relaxează cusutul. Vreau să îmi fac o ie, iar pentru a face asta trebuie să învăț. Chiar e foarte relaxant. Dacă te pasionează cusutul, lucrurile fine care cer multă migală, e locul perfect unde poți petrece câteva ore, unde te poți rupe de restul lucrurilor, de acasă, de la serviciu. E super! Am mai cusut acasă cu bunica și se pare că mi-am mai adus aminte puțin”, spune Iulia Rusu.

„Pe mine mă realxează foarte mult cusutul, indiferent ce tip de cusut este. Este un curs interesant și vin cu foarte mare drag”, spune o altă participantă. „Am venit la curs în ideea de a-mi face săculeți sau pernițe pentru comercializare. Am făcut câteva modele acasă, așa cum am crezut eu, dar am venit aici să prind experiență”, spune proprietara unei plantații de lavandă.

„Am început să cos prima ie în urmă cu mulți ani cu bunica. M-am lăsat de cusut pentru că mi-a trebuit școală și nu am mai avut timp. Am făcut medicina. Sunt medic de familie. Acum că toate sunt aranjate: familia, copilul, a venit vremea și pentru cusut. Mă relaxează foarte mult. Sunt înscrisă la cursul intensiv. Dacă as putea face bani din asta, ieri m-as lăsa de medicină. Din păcate nu poți câștiga în România din așa ceva, astfel încât să ai un trai decent. Când am început cursul, primul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a termina ia începută cu bunica. Acum toți prietenii vor să le fac o ie. Am făcut deja nouă”, spune o doctoriță înscrisă la curs.

Elvira Gavriș a început să colaboreze cu Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca și să coordoneze cursul de țesut-cusut în urmă cu opt ani. „Am scos câteva generații de eleve care lucrează broderie. De anul acesta lucrez la Cluj și la Rugășești, lângă Dej. Ideea de a face cursurile acestea intensiv în fiecare primăvară a fost a școlii, iar scopul acestui curs este de a sensibiliza tânăra generație sau pe doamnele și domnișoarele care au cochetat cu cusăturile sau care nu au mai avut de mult tangență cu așa ceva, de a le determina să reînceapă sau chiar să înceapă o lucrare. Cursul de o săptămână dorește să le deschidă apetitul potențialilor cursanți. În anii trecuți am recrutat trei doamne din cadrul acestui curs. Cu siguranță și acum vom avea câteva cursante pentru programul de doi ani. Foarte bine merge treaba”, spune Evira.

În cadrul cursului de doi ani, întâlnirile au loc săptămânal, iar pe lângă instruirea propriu-zisă se fac și activități culturale.

„Cursul de o săptămână are rolul de a trezi interesul. E puțin, e drept, dar lumea vrea să își facă o ie. Dacă ne uităm pe fișa de înscriere, cred că majoritatea cursantelor sunt cu studii superioare. Am doctorițe, economiste, profesoare. S-au săturat de calculator, de munca la birou. E relaxant ce fac aici”, spune Elvira.

Deși nu a urmat nicio specializare în domeniu, Elvira Gavriș a țesut și a cusut parcă dintotdeauna: „Eu lucrez de foarte mulți ani. Am început în familie. Bunicile mele și mama erau croitorese. Prima dată am lucrat cânepă. Am tors, am țesut, am croșetat. În anumite zile bunica nu torcea, nici nu cosea, nu știu de ce. Așa era tradiția. În zilele de marți și vineri nu se torcea, dar se croșeta. Am învătat să cos de mică. La un moment dat am fost nevoită să fac asta. Cât am fost studentă, lucram pentru femeia de serviciu, pentru bucătăreasă, pentru colege și primeam recompensă bănească pentru asta. După ce am terminat facultatea, am fost repartizată la o școală la țară. Am început să învăț fetele de la școală să își confecționeze costume populare. Am fost profesoară de limba română. Se făcea pe atunci gospodărie și lucru manual. Le-am învățat să facă diferite cusături. Am avut premii la olimpiada de meșteșuguri”, povestește aceasta.

După ce s-a pensionat a început să lucreze și mai mult și să participe la diferite târguri de meșteri populari din țară. Este membră a Academiei Artelor Tradiționale din Sibiu, din 2005.

Peste 50 de ani de la prima iie

„Prima ie pe care am lucrat-o a fost o ie de naylon. Așa se făcea atunci. Au trecut mai bine de 50 de ani de atunci. Eram elevă în ciclul gimnazial. Pe vremea aceea știu că era la modă să porți ie, acum a revenit. Mergeam la fân îmbrăcate în ie și la șezătoare, chiar dacă era iarnă. Fetele își luau repede un cojocel pe deasupra și ie. Pentru activitățile de la câmp îmi aduc aminte că fetele preferau culori mai vii și iile mai înflorate. Pentru costumul cu care mergeau la biserică, mai sobre. Pentru șezătoare, între. Iile purtate la șezătoare aveau mânecile scurte pentru a nu le incomoda la tors, la lucrat. Cele purtate la biserică aveau mânecă lungă. De asemenea, la noi în zonă s-au purtat și iile lungi, cămășoaiele, cum se numeau acestea. Bătrânele le purtau mai mult, la biserică”, îi amintește aceasta.

Ia tradițională revine

Deși iile și motivele tradiționale cu care sunt acestea împodobite sunt tot mai apreciate în ultima perioadă, piața a fost invadată de tot felul de ii contrafăcute, mult mai ieftine, iar oamenii le cumpără fie cu bună credință, întrucât nu sunt suficient de bine informați, fie din cauza prețului accesibil, în detrimentul celor lucrate manual. „Din păcate nu toată lumea pricepe ceea ce e românesc, tradițional. Chinezii au furat de la noi modelele și le-au lucrat la mașină, iar astfel au apărut chiciurile. Ceea ce e lucrat de mașină se vede”, explică Elvira.

Cu toate acestea, unde mai putem achiziționa iile adevărate?„ Greu de spus. Cele adevărate au cam dispărut imediat după revoluție. Cei care au știut de ce sunt bune au cumpărat din sate tot ce au putut. Odată cu apariția materialelor din magazin, din bold, nu am mai pus preț pe autentic. Iile autentice au fost create cu pânză țesută în casă. Nu prea mai găsim așa ceva”, spune Elvira.

Caracteristicile unei ii autentice

Pentru a fi putea fi considerată tradițională o iie trebuie să fie lucrată manual în întregime, să păstreze tradiția și culorile zonei. „De exemplu, iia cu ciupag s-a făcut la noi în toată Transilvania. Acum nu prea se mai confecționează. Ciupagul este format din multe încrețituri peste care se coase frumos. E foarte costisitoare o astfel de iie și se coase cam într-o lună. Acum s-a trecut la ia modernă. În principiu, cele mai simple ii s-au croit cu guleraș, crăpate în față sau pe șnur, din bucăți de pânză dreptunghiulare. Eu prefer ia florală, dar și geometrică din zona Apusenilor, fiind din această zonă. Culorile mele preferate sunt alb-negru. M-am născut cu aceste costume în casă, iar cele de sărbătoare erau cele cu alb și negru”, povestește femeia.

„Doamna iilor din Apuseni” lucrează doar la comandă. Nu există magazine de specialitate în zonă și nici nu își dorește ca un intermediar să își pună adaosul comercial pe munca sa, astfel încât clientul să plătească un preț mult mai mare. „Am comenzi și din afară. Cei mai mulți clienți sunt din țară, dar comandă pentru străinătate: ori merg ei, ori trimit, ori vor avea musafiri din străinătate”, spune aceasta.

A creat costume populare pentru diferite ocazii, iar comenzile în acest sens au crescut semificativ în ultima perioadă, semn că oamenii se întorc spre tradiții și spre portul național.

„Am făcut cosume pentru miri, am și închiriat pentru cei care nu și-au permis un costum. Chiar de o lună am închiriat un costum unui cuplu din Alba-Iulia. Ea era moldoveancă și i-am închiriat un costum din Moldova și lui o cămasă de Alba. De obicei, fiecare își dorește un costum specific zonei în care s-a născut. De asemenea, am făcut multe costumașe de botez, pentru România și Anglia. Foarte multă lumea dorește să își boteze copilul în costum popular. E frumos. A început lumea să se îmbrace și la biserică așa. Cred că oamenii simt nevoia să se întoarcă la tradiție, nu e doar o modă.

Tinerele nu știu cum să se îmbrace la nuntă pentru a fi la modă. Un costum popular nu este atât de scump și chiar dacă îmbraci același costum la zece nunți, tot frumoasă ești. Am făcut anul trecut de Paște nouă costume: patru de băieți și cinci de fete cu opinci cu tot pentru o persoană din Galați care a vrut să își îmbrace familia în costume populare de Paște. Surprinzător, și-a dorit costume de Ardeal. E lăudabil faptul că și preoții s-au implicat în păstrarea tradiției. Ei au totuși o anumită putere de convingere asupra credincioșilor. Dacă preotul le spune la biserică să se îmbrace de Paște sau de Rusalii în costum popular, femeile sunt ascultătoare și respectă indicațiile preoților. Încearcă să își împrumute, să își găsească, să își facă”, explică Elvira.

În materie de tradiții, zona Maramureșului este fruntașă. La noi, cei din zonele de munte mai fac acest lucru. Ia românească este purtată cu mândrie de Paște, de Rusalii, de Bobotează, de Ziua Universală a Iei. „Așteptăm cu nerăbdare ziua iei. Atunci avem examenul final pentru cursul de doi ani. Vom avea o expoziție la Casa Artelor. M-aș bucura să mă surprindă cursantele cu ii deosebite”, spune Elvira.