Hidrocentralele Transilvaniei, reinstalate pe apa Sâmbetei

Barajul de la Mănăstirea și hidrocentrala pe care o deservește au fost construite de săteni, cu banii grofului

Într-o zi de luni, între orele 12 și 15, s-au vândut toate cele 14 microhidrocentrale scoase la licitație de statul român, din patru județe ardelene: Cluj, Bihor, Bistrița și Sălaj. Hidroelectrica a dat un comunicat entuziast: a luat 10, 599 milioane de euro pe ele, 750 de mii de euro bucata. Presa a criticat însă afacerea proastă: investitorul îşi va recupera banii din energia vândută și din certificatele verzi, 300 de mii de euro pe an, în doar doi ani, în timp ce, în Uniunea Europeană, termenul mediu de recuperare a unei investiţii în energie este de 15 ani.

Hidrocentralele au fost ridicate acum un secol, pe cursurile râurilor, de sătenii care trăiesc acolo, iar apoi, în timpul comunismului, de statul român, dar tot cu ajutorul sătenilor. Barajul de la Mănăstirea, de lângă Dej și hidrocentrala sunt făcute de contele Korniș, cu banii lui, cu sprijinul Societății Anonime tot de el înființată și cu brațele, chiar cu viața unor oameni ai locului. Astfel că, în 1910, satul lor avea să fie prima localitate rurală electrificată din Estul Europei. Acum hidrocentrala a fost cumpărată de o companie farmaceutică, fără ca localnicii să știe ceva.

Contele Korniș din Mănăstirea umbla mult prin Europa. Atunci începuse să apară becul prin marile capitale ale lumii. Doar la Paris sau Viena vedeai așa ceva. La Timișoara și Sibiu se auzise prima dată de lumină electrică în România. Contele făcea studii de inginerie în Germania, avea un castel frumos la Mănăstirea în județul Cluj, înconjurat de o moșie cu vii și grîne, impresionantă. Castelul și-l renovase în stil occidental, primea aristocrația Europei și chiar pe regele Carol. Avea și câteva pasiuni. Vânătoarea, cărțile, femeile… Dar era și un om de știință. Groful Korniș a realizat primul muzeu de ornitologie din partea asta de Europă, în chiar încăperile castelului. Dar și prima uzină electrică pentru un sat din România.

Era într-o primăvară ploioasă, după ce trecuse iarna grea și contele sătul de fumul lămpilor dar și de inundațiile care îi spălau pământurile hotărăște să facă o uzină electrică pe rîul din satul lui. Îi adună pe săteni, nu erau mai mult de 20 de familii atunci și le spune ce vrea să facă. Sătenii nu prea înțeleg, dar sunt de acord să înceapă cu construirea barajului care avea să-i apere de inundații și să le dea apă vara, când e secetă. Apoi, cu becurile, vor vedea…

Korniș trece la treabă, consultă ingineri din Germania, vine cu schițe și pornește lucrul. Era anul 1906. Sătenii zidesc la barajul, zi de zi. În anii următori contele cutreieră Europa și cumpără două motoare nemțești pentru hidrocentrala lor și le aduce la Mănăstirea. Cele două turbine erau de fabricație Ganz-Danubius de tip Francisc cu ax orizontal cu o cădere de 4, 3 m, o putere de 450CP cu turația de 106 rot/min echipat cu un generator Simens-Schukbert 425kVA la 6000V. În 1913 montează alte trei grupuri Diesel, compuse din motoare Grazer, Sultzer și Nicholzer Lietzemayar la 6 Kv fiecare. Unele sunt încă funcționale. De la această hidrocentrală se alimentează și acum Salina Ocna Dej.

În 1910 contele și sătenii lui pun în funcțiune Uzina de Electricitate așa cum i s-a spus întotdeauna. Satul și orașul Dej, dar și Salina de la Ocna Dej se alimentează cu curent electric de la Uzina grofului. Printre primele din Europa.

După aceea, viața grofului și a satului cunoaște o perioadă de înflorire economică și socială.

„Era altă lume, aveau ambiție, ardoare să facă ceva, erau luminați, povestește bătrînul Szatmary fost vizitiu la Castel, păi groful nost nu s-a lăsat până n-a făcut Uzina, oamenii spuneau și părinții mei care or lucrat acolo, că era ca beat de fericire când or pornit motoarele”. Se întâmpla acum 103 ani. Fostul vizitiu a împlinit, în mai anul acesta, 102 ani. Își amintește și noaptea în care ai lui au aprins prima dată becul, dar și altă noapte, atunci când sătenii au năvălit în castel și l-au devastat. Pe grof l-au alungat. El a coborât și a bătut în ușa paznicului de la Uzina Electrică, acolo unde tot el construise câteva camere pentru lucrători. Paznicul l-a primit. În camerele acelea a trăit contele pînă la sfîrșitul vieții, lucrând pe postul de contabil la Uzina de Electricitate al cărui constructor și proprietar fusese el.

Oameni care lasă urme

„Mai venea în Dej”, povestește fostul profesor de sport, Nicolae, de pe strada Kogălniceanu. „Vedeți casa aia? Acolo stătea și picta pe prispă, la etaj. Eu îi duceam țigări și câte o bere. Mi-a dat tablourile astea, haideți să vi le arăt”. Și ne întinde câteva lucrări în ulei, semnate de contele Korniș, o pictură de amator, cu peisaje din Transilvania, învăluite într-o lumină caldă, ca niște amintiri. „Contele iubea viața, era pornit pe fapte mari. Avea muzeu de păsări în castelul lui și sta la masă cu regii. Venea cu caleașca la Club la Dej, se uita și după femeile frumoase, juca cărți, avea ținută, eleganță. Dar avea și un plan mare, construia, făcea ceva, aducea cu el noutatea, progresul. Cât a făcut contele Korniș pentru locuitorii de pe valea asta n-a făcut niciun primar după aceea! Vă dați seama că orașul și satele și salina au de o sută de ani curent datorită lui?”, povestește profesorul de sport de pe strada amantei lui Korniș. Îi spuneau Pița. De la Grofița.

Contele a murit aproape singur, și este înmormântat în cimitirul din Dej. Pînă la moarte n-a mai urcat, cîteva sute de metri, pînă la castelul devastat de comuniști, niciodată. Și-a înecat amărăciunea în cămăruțele de la Uzina Electrică făcute de el pentru muncitori. Acum statul le-a vândut, unor lucrători. O aripă a casei a rămas nevândută și este în paragină. Doar un câine mai stă acolo, pripășit prin curte. Unii spun că acelea sunt odăile unde a stat groful.

Groful Kornis

Legenda spune, iar profesorul de limba română, Pavel Rusu confirmă faptul că bunica sa i-ar fi spus și lui povestea. Cum că era o țigancă pe vale, i se spunea Zali, care avea un copil beteag. Contele i l-ar fi cumpărat. Bunica profesorului l-a botezat. Nimeni nu-i mai ține minte numele pus atunci. Și, pentru ca barajul să reziste, așa cum era credința în popor, l-au zidit într-o noapte în miezul de piatră al barajului… Nenorocirile care s-au abătut apoi asupra contelui sunt puse și ele pe seama unor pedepse. Alții spun că nu poate fi adevărat, că sunt povești, scorneli. Însă barajul, construit de conte cu țăranii lui, rezistă și acum.

Nicăieri în Dej sau în Mănăstirea nu există niciun însemn al contribuției contelui la istoria localităților. În monografia orașului Dej, nu se pomenește niciunde de electrificarea pionierat a zonei, de vreo uzină electrică sau vreun conte care i-a adus lumină. Nici printre personalitățile de seamă nu-l găim pe groful-pionier. Dar nici pe uzina lui nu este nicio plăcuță care să ateste istoria acelei construcții și numele făuritorului. Doar umbra ei peste stuf și vuietul apei în turbine te fac să crezi că nimic nu piere, ci totul devine al altcuiva.

Comunitățile locale, ignorate cu totul. Ministrul și-a pus soțul la Hidroelectrica

În jocul acesta de profit și putere legat de energie, locuitorii unui sat dintre dealuri, cum e Mănăstirea nici nu există. Ei nu mai știu demult a cui e Uzina Electrică, ce se întîmplă cu ea și care ar fi potențialul ei. Primarul comunei Mica, Pavel Goron a aflat de la Transilvania Reporter că microhidrocentralele din localitatea lui și cea făcută de Korniș, dar și cea de mai jos, au fost vândute. Acum, desigur, spune că ar fi fost minunat dacă statul le-ar fi dat înapoi Uzina: „Să ne fi alimentat gratis măcar becurile de pe străzi, că suntem vai de mama noastră! Dar și pentru săteni ar fi fost un avantaj, dar dacă nu ne-am gândit, nici n-am știut a cui mai este și ce vor să facă cu ele! Acum aflu prima dată! Desigur uzina era a mănăstirenilor, aici s-o băgat lumina prima data la bec, dintre toate satele, dar vedeți, s-a pierdut orice mândrie și nici interes nu mai e!”

Deputatul Itu nu știe nici el mare lucru despre hidrocentrale, dar din concediul de unde este, încercă să pară interesat și spune, într-o doară, că da, ar fi fost bine să fie date comunităților, independența energetică a unor comunități locale ar fi fost de dorit, poate și câștigau bani din asta, se dezvolatau, dar acum e tîrziu. În orice caz, ei, parlamentarii de Dej „vor face totul ca să fie bine”.

Ministrul Apelor și Pădurilor, Lucia Varga, a prins, în schimb, mai repede care este potențialul rețelei hidroelectrice. Oricum, certificatele verzi trec pe la ministerul pe care-l conduce, așa că în timpul noii guvernări din care face parte și-a instalat soțul la Hidroelectrica Bihor. Nicolae Alexandru Varga este director, din 2012, la Hidroelectrica Oradea.

Ce spun cei implicați în sistem

Angajații de la Hidroelectrica au spus că dacă prețul pe microhidrocentrală iese sub un milion de euro, afacerea va fi un cadou dat investitorilor.„Este un preţ corect, foarte bun dacă îl raportăm la preţul cu care s-au vândut în 2004-2007, cam de şase ori mai mult că atunci. Arată că ne-am pregătit, că am încercat să maximizam profitul printr-o procedura competitivă, transparentă şi obiectivă, nu ca în trecut, când foarte multe vânzări erau pe sprânceană sau încredinţare directă”, a susținut Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica pentru Digi 24. „Va obţine un profit serios pentru că au prioritate la livrarea energiei în sistem. Cred că ăsta e trendul şi sensul afacerii, miza acestei afaceri”, este de părere Ilie Roşu, reprezentant al Federației Sindicale Hidrosind.

„Eu sunt de acord cu privatizarea, sunt pentru privatizare, dar trebuie să recunosc, la fel de lucid și sincer, că investiţiile, chiar cu ultima reeșalonare a certificatelor verzi, sunt foarte profitabile”, ne-a precizat Valentin Ionescu, analist economic. Se pare că multe dintre microhidrocentrale pot fi profitabile şi ca afacere în domeniul turismului. Unele sunt însoțite de hectare întregi de pădure, cursuri de apă și construcţii care pot fi transformate în pensiuni. Reprezentanţii Hidroelectrica au spus că aceste centrale sunt vândute pentru că multe sunt vechi, construite în anii 50 şi produc energie scumpă. Dar la întrebările Transilvania Reporter pe această temă nu au răspuns niciodată, după multe amânări ne-au comunicat că șefii de la Cluj sunt în concedii.

Printre cumpărători, și o companie de medicamente

În judetul Cluj, Hidroelectrica a scos la licitatie șapte microhidrocentrale. Printre acestea se numără şi cea de la Someşul Rece. Această unitate are capacitatea de a furniza energie electrică pentru aproximativ 300 de gospodării.Între 2004 şi 2008 Hidroelectrica a mai vândut 81 de microhidrocentrale, pentru 60 milioane de euro. Hidroelectrica deţine în acest moment 162 de microhidrocentrale.Castigatorii celor 3 pachete de microhidrocentrale

• Basikdue SpA Italy pentru Grupul de active – CHEMP-uri din bazinul râului Crișul Repede, jud. Bihor: CHEMP Baraj CET, CHEMP CET Restituire, CHEMP Aștileu 1 și CHEMP Aștileu 2.
• Mineral Oil SRL pentru centralele Grupul de active – CHEMP-uri din bazinele râurilor Bistrița și Budac, jud. Bistrița-Năsăud: CHEMP Bistrița, CHEMP Bolovani și CHEMP Budac 1,
• Three Pharm SRL pentru Grupul de active – CHEMP-uri din bazinele râurilor Huza, Someșul Mic și Sălașele, jud. Cluj: CHEMP Huza 1, CHEMP Huza 2, CHEMP Someșul Rece, CHEMP Mânăstirea Dej 1, CHEMP Mânăstirea Dej 2, CHEMP Sălașele 1 și CHEMP Sălașele 2.

Hidroelectrica urmarește urgentarea procesului de privatizare a microhidrocentralelor pe care le are înca în posesie, astfel încât până la sfârșitul anului 2013, toate MHC-urile rămase să fie vândute. Următorul lot de microhidrocentrale vor fi scoase la licitație cel mai probabil în luna septembrie, procedurile pentru vânzarea acestora urmând a fi demarate cât de curând.

Muzeul guvernului și niște scheme de lucru

Discutînd despre energie și situația hidrocentralelor, primul-ministru a spus la un moment dat că în ultimii şapte ani preţul energiei electrice în SUA a scăzut cu 4%, în timp ce în Europa a crescut cu 38%, iar preţul gazelor în industrie a scăzut cu 66% în SUA şi a crescut cu 35% în Europa. „Nu trebuie să fii specialist în energie ca să înţelegi că atunci când unii scad preţurile cu 60% şi alţii le cresc cu 35%, probabil că în România şi în Europa, dacă nu luăm măsuri, se vor închide toate fabricile. Şi o să rămânem să fim doar muzeu, eventual, al omenirii, ceea ce nu cred că e bine nici pentru România, nici pentru Europa”, a spus Ponta.

El a adăugat că în România există mari unităţi producătoare care, riscă să se confrunte cu pierderi tot mai mari şi să îşi închidă porţile. De aceea, el a precizat că apelează la scheme de ajutor pentru populaţie dar doreşte găsirea liniei de mijloc care să permită câştiguri pentru cei care investesc în energii regenerabile, dar şi dezvoltarea industriei.

Premierul a precizat pe 23 mai că subvenţiile pentru energia regenerabilă nu vor fi diminuate, ci reeşalonate.

[stextbox id=”custom” caption=”Alimenta 300 de gospodării încă de la 1906″]

La Someşu Rece se află uzina electrică realizată de austro-ungari, care a asigurat, din 1906, timp de 64 de ani, energia electrică pentru Cluj-Napoca. Instalaţiile sunt şi acum perfect funcţionale şi pot oricând da, din nou, lumină.

În 15 iulie 1906, se pune în funcțiune centrala, inițial cu două hidroagregate Francisc, a câte 1.200 cai putere fiecare. „A fost ales acest loc pentru că apa din această zonă avea mult potențial energetic, iar investiția a fost cea mai convenabilă. Sunt două văi importante în zonă, ale căror ape au fost captate, apa a fost dirijată printr-un tunel și prin conducte forțate și ajungea la cele două generatoare”, spunea inginerul Liviu Alb, care a lucrat 45 de ani la Electrica și care, de-a lungul timpului s-a ocupat și de uzina de la Someșul Rece, conform unui documentar apărut în presa locală.

La 15 iulie 2013 hidrocentrala a fost vândută și a intrat în caruselul marilor afaceri legate de energie și profituri rapide din certificatele verzi, ultima găselniță de făcut bani a băieților deștepți.[/stextbox]