Gergely Balázs, organizator Zilele Culturale Maghiare: Pentru mine, Clujul este axis mundi

S-a născut la Cluj-Napoca, a terminat Liceul Teoretic Báthory István şi a absolvit facultatea la Budapesta. De profesie arheolog, cinci ani a lucrat la Muzeul Naţional al Transilvaniei, s-a implicat şi în politică, dar a renunţat destul de repede. Şi-a dat seama că se pot face multe lucruri pentru Cluj şi pentru comunitate fără „a-şi vinde sufletul”. La 37 de ani, Gergely Balázs este în prezent organizatorul unuia dintre evenimentele de amploare din Cluj, care se desfăşoară deja de cinci ani pe durata unei săptămâni.  În 2013, la evenimentul Zilele Culturale Maghiare au participat circa 200.000 de persoane, iar în seara de închidere, în Piaţa Unirii au fost aproximativ 40.000 de spectatori. Despre rădăcinile acestui festival, dar şi despre modul în care Gergely Balázs vede viaţa în Cluj, am stat de vorbă cu câteva zile înainte de deschiderea evenimentului.

Reporter: Care este originea festivalului Zilele Culturale Maghiare şi ce v-a determinat să alegeţi momentul 2010 pentru prima ediţie a evenimentului?

Gergely Balázs: Nu pot răspunde la această întrebare fără a vorbi despre deceniile anterioare. Am trăit 40 de ani în regimul comunist când nu se întâmpla nimic în spaţiul public, nici în Cluj nici în altă parte, în afară de paradele României comuniste. După 1989, când s-a petrecut schimbarea, Clujul şi comunitatea maghiară  au avut încă vreo 12 ani „de suferit” în materie de organizare de evenimente. Odată cu schimbările politice, Clujul a început să progreseze repede din foarte multe puncte de vedere. Noi, ca şi comunitate de aproximativ 50.000 de oameni nu eram foarte uniţi. Am fost destul de fragmentaţi. Cei 60-70 de ani din urmă s-au simţit şi ne-a trebuit câţiva ani să ajungem măcar la o anume schimbare de mentalitate. Când ne strângeam, ne strângeam să apărăm ceva, era mai mult o defensivă din partea elitei maghiare din Cluj şi nu era bine. Vina era a tuturor, nu a unui anumit grup sau a conducerii oraşului.

Asta s-a schimbat cândva la începutul anului 2010, când cu câţiva prieteni de-ai mei am început să discutăm despre o eventuală ocazie de a organiza ceva în spaţiul public, care să fie un cadru pentru comunitatea maghiară să se întâlnească, să sărbătorească şi să devină puţin mai implicată. Şi totodată să începem să construim un pod cultural între cele două etnii. Zilele Culturale Maghiare prezintă cultura maghiară pentru noi înşine şi pentru românii majoritari. Cred că în cei patru ani ne-am apropiat de aceste scopuri. Comunitatea maghiară apreciază acest gest, la fel şi comunitatea de români. Ne cunoaştem între noi, mai bem o bere, mai mâncăm ceva, asultăm un concert.

R: Scopul a fost atins din prima ediţie?

G.B: Nu tocmai. La prima ediţie au venit mult mai puţini maghiari. La cel mai mare eveniment am fost aproximativ 4000-5000 de oameni. Comparativ cu ediţia din 2013 mi se pare puţin. Era o anumită frică,   o anumită reţinere din partea publicului maghiar că ar putea exista probleme sau provocări. Acum s-au depăşit acele frici, publicul se comportă extraordinar, foarte civilizat, fără incidente. Festivalul a început să devină un reper pentru noi toţi, pentru oraş în general.

R: Când aţi organizat prima ediţie, v-aţi gândit la un eveniment pe termen lung sau l-aţi privit ca eveniment unic?

G.B.: Da, ne-am gândit la un festival pe termen lung şi poate de aceea noi, ca organizatori, am fost atenţi să nu ne mişcăm în acest cadru fără o anumită prudenţă. Am luat în considerare încă de atunci ca evenimentul să îl organizăm în luna august când oraşul este mai liniştit. Am avut argumente practice, dar am luat în considerare şi momentul în istorie când Clujul a fost ridicat la rang de oraş în 1316 de Carol Robert de Anjou, în data de 19 august. Astfel, luând în considerare şi această dată, am programat festivalul în jurul acestui moment istoric.

R:  De ce aţi apelat la cuvântul „cultural” în traducerea în limba română a festivalului, având în vedere că în limba maghiară evenimentul este denumit Kolozsvári Magyar Napok?Ce mesaj aţi vrut să transmiteţi prin asta?

G.B.: Explicaţia este foarte simplă. În Transilvania sunt multe festivaluri, în multe oraşe, festivaluri puţin culturale, mai mult tematice, sau chiar care au alte scopuri. Noi am vrut să accentuăm că în cadrul acestui eveniment este vorba despre cultură şi despre valori culturale pe care le avem în Cluj.

R: Cum aţi ajuns la alegerea logo-ului festivalului?

G.B.: Logo-ul este stema stilizată a Clujului, de sute de ani, care la momentul actual nu este folosită de Primărie. Din câte am înţeles, s-a luat în discuţie ca această stemă veche să revină. Noi considerăm că o stemă de sute de ani este o valoare care ne leagă pe toţi. Nu este nimic etnic în această stemă şi am încercat să alegem o variantă stilizată. Cred că ea reprezintă cel mai bine Clujul care a fost, dar şi cel actual. Mascota a fost ideea mea de prima dată când am lucrat cu un prieten de-al nostru designer. Am propus să fie un corb dată fiind legenda lui Matei Corvin. Este o pasăre care prin această legendă se leagă foarte strâns de Cluj. Designerul mi-a spus că fiind o pasăre neagră, corbul nu scoate din om sentimente pozitive. Am mai dezbătut problema în atelier şi la un moment dat am ieşit să vorbesc la telefon. Mă aflam pe strada Dorobanţilor, era seară şi vedeam multe maşini cu farurile aprinse. La un moment dat, un pui de corb rănit stătea în mijlocul drumului. Am fugit, l-am prins şi l-am dus înăuntru. Astfel, discuţia asupra mascotei s-a încheiat repede graţie mesajului trimis „din Cer”.

R: Ce aţi învăţat din ediţiile anterioare şi aţi aplicat în ediţia din 2014?

G.B.: Trebuie să mărturisesc că la început, toată echipa de organizare era formată din amatori. Totul a venit din instinct. Bineîneţeles, cu fiecare an, am acumulat experienţe. Sunt acum multe segmente în care deja rutina contează mai mult decât inovaţia. În fiecare an ne dăm seama unde eram mai slabi, sau unde trebuie să punem accente. În acest an am atras, spre exemplu, şi teatrul, am insistat mai mult pe muzică clasică. Suntem şi mai atenţi la comunicarea în limba română. Bineînţeles, multe lucruri depind de bani şi de capacităţi.

R: Aţi fost nevoiţi să renunţaţi la organizarea unui anumit eveniment din cauze financiare sau nu a fost cazul?

G.B.: Avem câteva vise care nu au fost încă îndeplinite. Noi însă din toamnă facem un anumit buget al festivalului pentru ediţia viitoare şi în timpul anului încercăm să strângem atât cât avem nevoie. Niciodată nu s-a întâmplat să nu realizăm ceva ce am anunţat. Anul trecut am ieşit în minus cu aproximativ 40.000 de euro, însă anul acesta am reuşit să recuperăm şi să ieşim chiar pe zero. În rest, fiecare dintre noi contribuim cu energie şi cu muncă.

R.: Ce caracterizează cel mai mult comunitatea maghiară din Cluj?Ce identitate are?

G.B.: Nu ştiu dacă are un anumit specific care să o diferenţieze de alte comunităţi. Situaţia este altfel în Cluj pentru că nu mai există aşa o diversitatea etnică, culturală, confesională, care timp de sute de ani a fost emblema Clujului. Progresul oraşului ca centru comercial sau cultural a provenit din această diversitate. La momentul actual nu mai avem în oraş comunităţi mari de germani, saşi, evrei, armani, şvabi. În prezent suntem noi şi voi. Cred că progresul oraşului depinde în viitor de ambele etnii şi se va baza în mare pe relaţiile inter-etnice. Îmi dau seama că am ajuns în Cluj la o maturitate destul de mare şi mulţi îşi dau seama că am pierdut un deceniu şi jumătate cu prostii care nu au fost de folos nimănui, nici românilor, nici ungurilor. De mai mulţi ani simt o schimbare. Poate un lucru specific în comunitatea maghiară este diversitatea religioasă. Noi, maghiarii din Cluj suntem catolici, reformaţi, evanghelici, unitarieni, baptişti şi trăim de secole împreună fără aversiuni din acest punct de vedere.

R.: Ce vă place şi ce nu vă place în Cluj-Napoca?

G.B.: Îmi place foarte mult centrul Clujului pentru că fiind născut în Cluj amintirile mele din copilărie se leagă de case, de clădiri, până la urmă de atmosfera clujeană pe care cumva am pierdut-o. Atmosfera actuală îmi place însă din ce în ce mai mult, îmi place că suntem centru universitar. Nu îmi place în Cluj rigiditatea unor anumiţi politicieni faţă de nişte lucruri depăşite. Un exemplu ar fi discuţia cu plăcuţele bilingve. Ca maghiar, asta nu îmi place, dar cred că sunt şi mulţi români care ar fi de acord cu mine. În rest cred că oraşul merge în direcţia bună. Îmi place foarte mult să locuiesc aici. Ca arheolog am călătorit în multe ţări şi întotdeauna am revenit la Cluj. Pentru mine Clujul este axis mundi, centrul şi axa Transilvaniei, mijlocul lumii.