Expert în securitatea IT: „Prima sursă de informaţii pentru hoţi au devenit Facebook şi Twitter”
Laurent Chrzanovski, un elveţian foarte activ în ţara noastră, care va organiza un seminar despre cibersecuritate în România, ne-a declarat că siguranţa pe internet reprezintă pentru români o problemă mai mare decât în alte zone, din două motive: „România este pe locul 7 în lume la număr de IT-işti pe cap de locuitor şi pe locul 2 în lume după China cu periculozitatea hackerilor, înainte de Rusia şi SUA. Din acest motiv, în România s-au făcut multe conferinţe despre acest domeniu, care sunt de două feluri: fie foarte de vârf, cu uşile închise, cerute de Ministerul de Interne, Ministerul Apărării sau chiar de Preşedinţie şi de primul ministru, sau sunt conferinţe de tip event. Noi cu experienţă elveţiană nu credem că este soluţia potrivită. De ce? România a şi semnat o nouă strategie de luptă împotriva criminalităţii informatice, care implică toate structurile statului, şi implică şi un dialog deschis şi permanent cu societatea civilă. Acest dialog deschis şi permanent este până acum o scrisoare moartă. Noi ne-am asigurat de prezenţa celui mai important reprezentat al domeniului, care este Marco Obiso, şef de securitate informatică la Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor. În al doilea rând, analistul şef al Serviciilor Secrete Federale care se ocupă la nivel de armată elveţiană de coordonarea acestui efort. Şi Mauro Vignati coordonează eforturile de la armată, de la poliţia federală, a tuturor poliţiilor din Elveţia. Rezultatele sunt extraordinare, în sensul că diagnozele făcute de Elveţia sunt foarte des preluate de alte state”.
El spune că, totuşi, România nu este mai nesigură decât alte ţări, mai ales că pe internet se poate acţiona din orice punct al lumii: „România nu e mai nesigură ca alte ţări din punct de vedere al infracţiunilor pe internet. Problema e că nu s-au făcut ce vom încerca şi noi, adică prevenţie. Dacă aţi accesat la contul dvs bancar pe primul wireless la aeroport, vina e a dvs, pentru că banca e securizată, computerul e securizat, dar reţeaua fără parolă prin care treceţi nu e şi oricine cu o simplă sculă vă înregistrează tot, şi parola pe care o scrieţi. Sunt chestii de prevenţii de bază”.
Pe de altă parte, Laurent Chrzanovski chiar laudă România, pe care o pune undeva la nivelul Elveţiei din anumite puncte de vedere: „În România 30% din firme au trecut la IPV 6 (Internet Protocol version 6), în Italia, de exemplu, doar 10%. Costă un pic mai mult, este o soluţie mai complicată, dar dă o siguranţă mai mare. Cu IPV5 orice computer, cu un soft pe care îl găsiţi pe internet puteţi să vă schimbaţi identitatea. Dvs aveţi identitatea pe orice computer, iar acum cu orice soft pe care îl luaţi gratis de pe internet se poate schimba. Doriţi să fiţi chinez locuitor la Shanghai? Se poate. Apoi, în două secunde, sunteţi un american locuitor la Seattle. Cu IPV 6 nu mai e posibil. Va fi posibil cu hackeri peste câţiva ani, dar acum nu e posibil. Şi România este prima ţară împreună cu Elveţia la număr de companii care folosesc IPV 6. De aceea România este foarte dihotomică”.
Atenţie la telefonul mobil!
Dar nu ţine numai de prevenţie, fiindcă există dispozitive foarte performante, dar şi hackeri foarte pricepuţi: „Profil de hacker dintre cei prinşi în Elveţia: tineri ultratalentaţi, unii care nici nu absolviseră liceul. Acum trăim cu o generaţie care s-a născut cu computerul şi la 13-14 ani încearcă să intre în site-ul Pentagonului numai ca să fie o performanţă. Unul de la Geneva a reuşit şi unul din Franţa a reuşit. E concurenţa între ei. Asta poate să fie extraordinar de periculos. În Rusia, de exemplu, s-a estimat că piaţa neagră prin hackeri este mai mult de două miliarde de euro pe an. Asta implică inclusiv vânzarea de falsă Viagra, intruziune în site-uri, faceţi o comandă pe un site şi de fapt nu faceţi acolo, ci pe o interfaţă identică. Noi folosim aceste scule atât de mult, că începe să devină o problemă. Acum s-a ridicat aceeaşi problemă cu maşinile, pentru că noile maşini de lux nu mai au chei şi unii vor ca inclusiv maşina să fie deschisă cu telefonul mobil. Foarte bine, dar în Elveţia a fost o problemă majoră cu o anumită carte de credit care avea şi plata la 30 cm distanţă şi au arătat că cu o simplă sculă nu mai mare decât un telefon mobil dacă unul se plimbă pe lângă dumneavoastră la 30 cm deja a decodat cardul vostru, are număr de serie, are număr de cont şi poate să facă ce vrea. Sunt necoapte aceste tehnologii. Fiecare vine cu o tehnologie şi aceste metode de plată, inclusiv de iluminat casa, orice, prin telefonia mobilă mi se pare nesigură. Nu se pun toţi banii în acelaşi cont sau acelaşi portmoneu. Tot aşa nu trebuie pus tot în telefonul mobil”.
[stextbox id=”custom” caption=”Marii duşmani: Facebook şi Twitter”]Laurent Chrzanovski spune că prevenţia este baza şi îi avertizează pe toţi utilizatorii de internet asupra pericolelor la care se expun: „Nu mai puneţi orice poză pe Facebook. Prima sursă de furt în casă e Facebook. Ştie hoţul exact când aţi pus poza, uite ce fain e pe plajă la Mamaia cu gagica mea şi el zice: foarte bine, apartamentul la Cluj e gol. E oficial că prima sursă de informaţii pentru hoţi au devenit Facebook şi Twitter. Mai ales la cei care nu s-au blindat, care au tot felul de prieteni şi care spun tot la toţi”.[/stextbox]