Elena Sîncrăian: „Niciodată nu l-am văzut atât de fericit”

Bronzul olimpic i-a schimbat viaţa

În casa familiei Sîncrăian, ziua de sâmbătă a fost una în care tensiunea și emoțiile au depășit granițele încăperii și, probabil pe undeva deasupra Atlanticului, s-au întâlnit cu trăirile venite dinspre Rio, de la unul dintre membrii-sportivi ai familiei. Familia Sîncrăian respiră sport de mai bine de 20 de ani, și tot de aproximativ 20 de ani trăiește la maxim performanțele lui Gabi, unul dintre cei patru sportivi români medaliați până acum la Jocurile Olimpice de la Rio. Un bronz care pentru Gabriel Sîncrăian a contribuit la cea mai frumoasă seară a carierei lui, așa cum a spus imediat după concurs, iar pentru restul familie, o performanță visată de la prima sa intrare în sala de sport. Însă acasă, la Cluj-Napoca, concursul a fost aproape la fel de greu pentru Elena Sîncrăian. 28 de ani Elena a ridicat alături de soț toate greutățile ce au ieșit în drumul fiului lor spre succesul olimpic, iar răsplata a fost pe măsură: Gabi a ridicat 290 de kilograme și a obținut un bronz olimpic care i-a schimbat viața. Despre drumul olimpicului către această performanță am discutat cu Elena Sîncrăian.

Dincolo de a fi cel care a adus singurul bronz olimpic de până acum al delegației României, Gabriel Sîncrăian (28 de ani) este unul dintre cei trei fii ai Elenei și a lui Iosif Sîncrăian. Doamna Sîncrăian este de profesiei confecționer, în timp ce bărbatul casei este strungar. La 49 de ani, doamna Elena are deja pe „cartea de muncă” de mamă peste 20 de ani de când îi este alături lui Gabi, singurul dintre cei trei copii care încă mai face sport de performanță.

Sacrificiile din drumul spre bronzul olimpic

La începuturile „carierei” de mamă de sportiv, doamna Elena îi avea pe toți cei trei băieți la câte un sport. Cel mai mic, Andrei, a jucat fotbal pentru Universitatea Cluj, iar apoi a făcut școala de arbitrii, în timp ce Cristian, fiul cel mare, a făcut și el haltere. Gabi, proaspătul medaliat cu bronz la Rio, a intrat  cum se cuvine în lumea sportului încă din clasa a treia, la Cluj-Napoca, după care a fost transferat la lotul olimpic din Bistrița. Iar de acolo el a devenit speranța olimpică a familiei, toată munca fiind încununată de succes acum în 2016, peste Atlantic, la Rio de Janeiro.

„Nu se poate descrie în cuvine de când  Gabi face sport. Am trei băieți care fac sau au făcut sport de performanță, de la un concurs la altul  am tot emoții. E un sentiment nemaipomenit să fii mama unui medaliat olimpic. Nu mi-am închipuit că vreodată voi avea această onoare, de a avea un fiu cu astfel de performanțe. E ceva ce doresc oricărui părinte din lumea asta. Niciodată nu m-am gândit că va ajunge la astfel de performanțe. Dar sunt mulți ani de muncă”, explică Elena Sîncrăian.

De la Clubul Sportiv Clujana, Gabi a plecat la Centrul Olimpic de haltere din Bistrița. La 12 ani a devenit campion la Paris, la cadeți. Nimic însă nu s-a făcut fără școală, considerată o prioritate pentru cei mici în familia Sîncrăian.

„Și eu, și soțul le-am explicat fiecăruia când erau mici că pe lângă sport ei trebuie să facă și școală. În sport niciodată nu știi ce se poate ivi, dar cu diploma de la școală te poți realiza și în alt domeniu. Au înțeles și nu mi-a fost greu nici cu el. El face sport din clasa a treia, dar am văzut că a înțeles ce înseamnă sportul de performanță la 13 ani, după performanța de la Paris. Până atunci era un copil normal ca oricare altul. Mergea la școală și toți trei erau cuminți”, spune doamna Elena.

Nici cu banii nu a fost simplu în familia Sîncrăian. Chiar și-așa, tot ce a fost omenește posibil a fost făcut în așa fel încât, la maturitate, fiecare dintre cei trei să fie oameni realizați, capabili să răzbească în lume. Cu toți au reușit, iar Gabi chiar a ajuns medaliat olimpic, semn că investițiile și sacrificiile au avut rost.

„A fost greu, vă dați seama. Dar dacă nu investești într-un copil, nu ai cum să ai bucuri și el nu are cum să aibă performanțe. În niciun domeniu, nu numai în sport. Avem trei copiii și în fiecare am investi atât cât am avut. Și am ajuns la rezultate, care se obțin în ani foarte mulți de muncă și sacrificii atât pentru părinți cât și pentru noi. Prin sport, dacă mai ai și rezultate, ți se deschid niște uși. Dar eu mă bucur că toți trei au terminat facultatea și sunt mândră că i-am pus pe picioare și am trei copii foarte buni”, spune mama lui Gabi.

Greutățile care se ridică în fața TV-ului

Nu e deloc simplu să participi la un concurs la olimpiadă. Dar nu e cu nimic mai simplu să fii mamă, în fața televizorului, când fiul tău luptă pentru medalie. Elena Sîncrăian trăiește această experienţă pe pielea ei de aproape 20 de ani și nu a devenit mai simplu cu timpul. La Rio, s-a atins însă apogeul.

„Acum vineri, de exemplu. La ora 1 noaptea, când el începea la Rio concursul, eu aveam tensiune 120 cu 80. Când a început el, aveam deja 146 cu 98. Eram în niște stări emoționale de nici nu mai aveam aer. Colegi de-ai lui de generală, care sunt oameni cu slujbe, nu au mers în ziua aceea la muncă doar pentru a vedea concursul lui Gabi. Mă oprește lumea pe stradă, mă felicită pentru el chiar dacă eu nu îi cunosc. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru mine este o mare onoare”, spune ea.

Acasă mai face pe psihologul. În rarele momente când Gabi se întoarce acasă după un concurs mai mult sau mai puțin reușit, Elena Sîncrăian încearcă să ajute cu o vorbă bună. E tot ce poate face, dar pare să aibă efect, luând în considerare rezultatele.

„Eu nu mă pricep la sport, așa că doar moral l-am putut susține. Tot timpul i-am spus să aibă încredere pentru că va veni și momentul lui. Pentru el, în competițiile internaționale, cel mai greu îi era când termina pe locul patru. Dar el știe să se ridice. Tot timpul îi spuneam „Hai Gabi, că la următorul, dacă muncești mai mult și ești mai sârguincios, o să reușești. Eu mai mult cu vorba”, spune mama lui Gabi, care în septembrie împlinește 49 de ani.

„Toată lumea cere ceva de la ei”

Ca mamă de sportiv, Elena Sîncrăian simte la rândul ei o parte din presiunea exercitată asupra fiului ei. Presiune care s-a văzut la mulți sportivi care au făcut deplasarea la Rio pentru această ediție a Jocurilor Olimpice. Elena Sîncrăian este dezamăgită de palmaresul strâns până acum de olimpicii români, dar are și o explicație: se cere mult și nimeni, cu excepția sportivilor, nu are dispoziția de a investi timp sau bani.

„Mi-a părut rău de Drăgulescu și de Ponor. Mă așteptam și îmi doream să  îi văd cu medalii. Mi-a părut rău și de fetele de la handbal și mai ales de băiatul de la triplu-salt, Marian Oprea. Păcat că a ratat tot. Dar problema e la conducere. Statul cere de la ei, dar ar face orice să dea cât mai puțini bani sau chiar deloc. Și asta nu se întâmplă numai în sport, ci în general. În orice domeniu. Tot se cere de la oameni, se cer rezultate de tot felul, dar dacă s-ar putea fără investiții. Lucrurile astea le simt ei, sportivii, cel mai bine. Doar că ei nu spun. El nu îmi spune când vine acasă dacă îi e greu sau nu. El e concentrat pe pregătire, pe ce mănâncă și asta e bine pentru el. Îl ajută. Niciodată pe el nu l-a interesat ce fac alții. Acum el decide dacă și cât continuă. Nu antrenorii și în niciun caz noi, părinții. E un sport greu, ne mai spune că are dureri la spate din cauza greutăților. Nu l-am văzut niciodată dezamăgit, așa că niciodată nu m-am băgat chiar dacă știam că îi e greu. Îl vedeam cât e de fericit după ce ia medalie și acum, la Rio, după ce a luat cea mai importantă medalie din cariera lui, pot spune că niciodată nu l-am văzut atât de fericit”, mai spune Elena.

Iar fericirea va fi încununată cu laude oficiale pentru Gabi, o decorație din partea președintelui Iohannis, aplauze și flori pe aeroport din partea suporterilor, dar, cel mai important, cu o masă copioasă pentru olimpicul Gabriel Sâncrăian. O masă pregătită de mama lui. O masă de pe care nu va lipsi supa de tăieței de casă și sarmale „ca în Ardeal”. Preferatele olimpicului nostru.

Citiți și: 11 sportivi clujeni la Rio și o medalie