Electric Castle în fotografii (IV). Prodigy, show incendiar la Bonțida

Foto: Dan Bodea

După patru zile pline de distracție, când domeniul Banffy a devenit practic neîncăpător pentru cei care au venit atât din țară, cât și din străinătate pentru a-și vedea favoriții concertând pe scenele castelului electric, festivalul își închide porțile, nu înainte de a fi doborât recordurile edițiilor precedente.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Dacă în primele trei zile au trecut porțile festivalului peste 69.000 de persoane, în ultima zi, cea în care au concertat legendarii de la The Prodigy, The Cat Empire, Sigma, nu mai aveai unde să arunci un pai (nu că ar mai fi fost nevoie de astfel de măsuri, întrucât în ultimele două zile, după ce ploaia și noroiul și-au făcut de cap, vremea a ținut cu petrecăreții din Bonțida, terenul fiind tasat de miile de pași care au trecute pe acolo).

Scena principală, The Boiler, s-a transformat total pentru a putea găzdui show-ul de lasere și lumini oferit de cei de la The Prodigy, cu toate că la acest aspect au excelat cei de la Sigma, care au oferit un spectacol cu totul special.

Peste 28.000 de oameni au fost prezenți pentru cel mai așteptat concert al ediției – The Prodigy. Totul a mers ca la carte, show-ul a fost unul complet, lumini, muzică, un sunet copleșitor. Britanicii au demonstrat că sunt veterani ai calității, iar concertul lor a fost la fel de proaspăt și puternic ca întotdeauna, o combinație de hit-uri de peste 20 de ani și piese de pe cel mai recent album al trupei, „The day is my enemy”.

The Cat Empire și-au câștigat aseară câteva mii de fani. Chiar dacă au cântat în deschiderea serii, imediat după Zoli Toth Project, australienii au avut nevoie de doar două piese pentru a face întreaga mulțime să danseze. „Am ajuns pentru prima oară în România după ce am aflat că „The Lost Song”, una dintre piesele noastre pe care nu am promovat‑o niciodată în mod deosebit, era un mare hit aici. Eram curioși cum arată țara care a „adoptat” acest cântec și apoi am vrut să descoperim cât mai mult, de aceea suntem azi la castel, un loc absolut minunat”, declara, ieri, în conferința de presă, Felix Riedl, liderul trupei.

Charlotte Cooper, solista The Subways, a fost cu totul electrizantă, probând ceea ce organizatorii și-au propus să demonstreze cu această ediție: rock-ul sună foarte bine la castel. Un test care va avea multe de spus în compunerea line up-ului pentru ediția de anul următor.

Sigma, trupa care a monopolizat clasamentele britanice anul trecut, și Dub Phizix & Mc Strategy au închis seara pe Boiler Stage, dar nu și petrecerea, care a continuat mult după micul dejun, la Red Bull Music Academy, unde Woralks a mixat noaptea cu ziua pentru câteva sute de oameni.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: The Prodigy oficial Facebook

Foto: The Prodigy oficial Facebook

[stextbox id=”custom”]

ELECTRIC CASTLE 2015 în cifre

  • 97.000 de participanți pentru cele 4 zile de festival
  • 6 scene
  • 250 de artiști
  • 1.000 de oameni în echipă
  • 25 de vendors în food court
  • 10 hectare de festival
  • 7 Power Rangers, 1 Superman și mulți alți super-eroi
  • 1 barcă gonflabilă

[/stextbox]

A treia ediție a festivalului s-a încheiat, oficial, astăzi, la ora 7:00. Menționăm „oficial”, pentru că petrecerea a mai continuat câteva ore, câteva zeci de participanți în festival preferând să amâne cât mai mult momentul despărțirii de domeniul Banffy și să își facă înviorarea de dimineața la „Spuma party”, la Booha Mansion.

Citiți și: Electric Castle în fotografii (III). Rudimental, într-o formulă extinsă, în premieră pentru România. „Feel the love”, apogeul show-ului

Electric Castle în fotografii (II). Curcubeu și lasere pe cerul Bonțidei. Pelerinele se pun în cui, cizmele rămân „în picioare”

Electric Castle în fotografii (I). Plouă, e frig și e noroi, dar petrecerea-i în toi

Distribuie:

Postaţi un comentariu