„Doctorul” de elicoptere| De la mentenanța elicopterelor, la „mentenanța” relațiilor publice. Și înapoi

Instituțiile și organizațiile cu caracter militar erau, până de curând, locuri în care cu greu ai fi zărit o femeie. Aici, cotele de gen nu au fost niciodată un subiect pe ordinea de zi, astfel că mult timp, arta războiul, strategiile militare și în principal activitățile din acest domeniu au fost destinate a priori bărbaților. Odată cu trecerea timpului, ideile preconcepute dar și fixațiile s-au dovedit, așa cum era logic, a fi niște simple bariere impuse de o gândire mai puțin modernă, astfel că urmarea logică a fost intrarea femeilor, pe funcții tot mai importante, în viața militară. Baza 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu” nu face excepție de la această nouă regulă, astfel că în prezent, la Câmpia Turzii, lucrează zeci de femei, pe diferite poziții. Fie că este vorba despre piloți sau tehnicieni, toată lumea de aici a învățat rapid lecția egalității. Adela Mureșan a împlinit de curând 30 de ani și este una dintre femeile care zilnic lucrează și contribuie la buna desfășurare a activităților din bază. Ea se ocupă în prezent de componenta de Relații Publice din cadrul Bazei 71, însă este prin formare maistru militar la elicoptere, pe specialitatea instalații electrice și aparatură de bord. Încă de când era elevă în școala generală a decis că o carieră militară i s-ar potrivi și după mulți ani de muncă, visul i s-a îndeplinit.

La 30 de ani abia împliniți, Adela Mureșan este, printre altele, mândră de faptul că are cariera pe care și-a dorit-o încă din primii ani petrecuți în liceul militar. Ea este maistru militar specialist în biroul de relații publice al Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, dar este de asemenea maistru militar la elicoptere, pe specialitatea pe specialitatea instalații electrice și aparatură de bord. În esență, vă puteți imagina un specialist mecanic, atâta doar că „pacienții” Adelei sunt elicopterele de transport și luptă cu care zboară în misiuni militari din aviația română.

„Încă mai lucrez și acolo, pe partea de mentenanță, atunci când este nevoie, pentru că nu vreau să îmi pierd statutul de maistru. Mă bucur foarte mult că acum lucrez la Relații Publice pentru că este o provocare foarte interesantă, cunosc oameni noi și fac tot ce înseamnă administrarea conturilor pe care Baza Aeriană le are în social media sau intermedierea relației dintre bază și jurnaliști”, explică Adela Mureșan.

Adela a avut primul contact cu milităria după absolvirea clasei a opta. Atunci a ales Colegiul Militar Liceal Mihai Viteazul în locul unui liceu. Fiind parte a uneia dintre primele generații de fete care au avut oportunitatea de intra ca piloți în aviație, Adela s-a lovit de o concurență acerbă pe cele doar câteva locuri disponibile. A decis astfel să se îndrepte spre Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene, unde a făcut specializarea instalații electrice și aparatură de bord.

„Bineînțeles că după Liceul Militar toată lumea își dorește să acceadă mai sus, dar nu regret deloc. Am ajuns să lucrez pe o armă frumoasă a aviației și pe o specializare foarte frumoasă, așa că nu am păreri de rău. Am preferat asta decât pe anti-aeriană. Totul a fost pentru mine o decizie de moment. În școala generală mi-am spus că ar trebui să încerc și mi s-a părut un bun mod de a mă testa. E în primul rând aviația și pentru mine aviația este oricum cea mai armă în Armata României. La Liceul Militar noi am avut mai multe cursuri și vizite în diferite baze, iar când am ajuns la aviație mi s-a părut mai frumos și în special mai diferit. Asta am crezut că ar fi frumos pentru mine să fac, dar la acel moment nu erau locuri la piloți. Erau locuri la anti-aeriană, dar numai cinci și o concurență foarte mare. Am optat în cele din urmă pentru Școala de maiștri, care e totuși tot o parte a aviației”, spune Adela Mureșan.

Doctorul elicopterelor

Imediat după absolvirea studiilor, Adela a fost repartizată la Baza 90 Transport Aerian Otopeni, unde a început cu adevărat provocarea. Într-un domeniu care până de curând aparținea bărbaților, își făceau intrarea noi generații de tinere, pregătite să-și îndeplinească visul de a lucra în aviație.

„A fot destul de dificil când am ajuns la secția de mentenanță la elicoptere. Băieții de acolo și maiștrii de acolo erau puțin reticenți cu privire la capcaitatea noastră fizică de a îndeplini anumite sarcini. Adică, de exemplu, bateria de pe elicopter are în jur de 30 de kilograme. Nu poți, ca femei, să o iei și să o muți. Au văzut însă că avem abilități în domeniu, și-au dat seama că știm tehnica, că putem lucra la ea și ne-am acomodat unii cu alții foarte repede”, își amintește tânăra.

Pentru ea, fiecare zi este, dincolo de clișee, o adevărată provocare, așa cum este pentru toți militarii ce servesc în aviația română.

„Provocările țin de a găsi rapid un defect, cunoscând toată partea tehnică. Sunt sigur multe lucruri pe care singur nu le poți face, dar aici intervine forța colectivului, astfel că nu prea există probleme. E foarte greu să lucrezi vara, când e foarte cald, dar și iarna, când ai misiuni în zile în care este foarte frig. Asta am trăit-o foarte mult atunci când participam la misiuni de salvare, când stăteam de dimineața până seara și încărcam elicopterele pe care trebuia să le verificăm din punct de vedere tehnic după fiecare zbor. În esență, provocările, de multe ori, țin de condițiile în care lucrezi”, mai spune Adela.

De cele mai multe ori, condițiile de lucru fac ca totul să fie mai complicat. Exercițiile de pregătire, misiunile de salvare și transport sunt la ordinea zilei, dar în zilele cu adevărat frumoase vin și satisfacții pe măsură. „Prima alarmă a fost cea mai grea zi. Era un exercițiu. Trebuie să îți iei rucsac, cască, să fii echipat cu pistoale și tot, să idetifici inamicul, să fii atent la ce se întâmplă, să vezi care sunt următorii pași și atunci îmi amintesc că a fost puțin altfel pentru că am stat așa foarte multe ore, cât a durat exercițiul. Cea mai frumoasă zi a fost cea în care am organizat eu, pentru prima dată, Ziua Porților deschise aici, la Bază. A fost oarecum o realizare proprie și am simțit că am făcut ceva foarte importante. Sunt evenimente de care ne bucurăm și noi, cei de aici, nu doar copiii și publicul. Este o plăcere să vezi oamenii că se bucură de show”, explică Adela Mureșan.

Totul însă a însemnat în primul rând multă muncă. Prima dată în școală iar apoi la locul de muncă, într-un domeniu care la acea vreme abia își deschidea ușile pentru femei. „Pregătirea a fost foarte interesantă. Foarte multă școală, destul de multă armată, disciplină, ordine, sport și de regulă ceva mai mult decât înseamnă un liceu civil. Este destul de dificil să ajungi acolo, pentru că sunt multe examene și la fete era atunci tot timpul concurența foarte mare, mai ales că eu am fost una dintre primele promoții de fete, pentru că abia atunci începeau să apară locuri pentru fete. Pe parcurs a fost dificil, mai ales că nu e prea comod să te trezești în fiecare dimineața pentru înviorarea de la ora 6. Dar asta am ales și mai dificile au fost examenele pe care le-am tot dat”, își amintește.

O meserie pentru femei puternice

Abia după pregătire a urmat munca propriu-zisă, într-o bază aeriană. În timp, Adela a decis să experimenteze și alte părți ale vieții de militar, și a trecut de la mentenanța elicopterelor, la „mentenanța” relațiilor publice.

„Am lucrat la secția de mentenanță elicoptere și apoi patru ani la Baza 90 de la Otopeni. Diferă pentru că acolo se fac de regulă misiuni de transport, în timp ce aici, la Câmpia Turzii, se merge mai mult pe cercetare, salvare, luptă. La București aveam multe misiuni de transport și în felul acesta programul era puțin diferit. De exemplu, am transportat de multe ori alimente pentru sinistrați. Am transportat personal medical atunci când a fost cazul. Ulterior m-am mutat la Cluj, unde am început să lucrez pe relații publice în condițiile în care eu am absolvit Comunicare și PR la Babeș-Bolyai. Mi-am zis să încerc și partea asta și să schimb mentenanța elicopterelor pe relațiile publice. Nu m-am gândit neapărat să fac asta, dar a fost o oportunitate de care am vrut să profit în speranța că o să îmi placă. Și îmi place”, spune zâmbitoare Adela.

Atât la Cluj cât și la București a avut ocazia de a lucra alături de militari de excepție din aviația română, dar și alături de cadre militare din SUA sau Canada.

„Este o experiență interesantă. Ei lucrează într-un fel și au anumite standarde, în timp ce noi lucrăm altfel, dar asta este bine pentru că toți învățăm câte ceva unii de la alții. au fost experiențe importante pentru noi, ca militari, pentru că așa ne-am dat seama de nivelul de pregătire la care ne aflăm”, spune ea.

După deja o jumătate din viață petrecută în uniforma militară, Adela ar recomanda oricărei tinere să meargă pe drumul pe care l-a ales și ea.

„Bineînțeles că le-aș recomanda. Le respect foarte multe pe fetele care pilotează avioane sau elicoptere, dar și pe cele care lucrează pe partea tehnică. Este o meserie cu totul altfel și este o meserie pe care nu orice femeie o poate face. Cine vrea să facă ceva diferit, cine are curaj, cine vrea să aibă un respect aparte, cariera militară este foarte frumoasă cu atât mai mult în aviație. Este în primul rând o datorie pentru țară ceea ce noi facem aici și ține de un jurământ pe care l-am făcut încă de la început.