Din Grecia, cu drag și fără teamă

“Dacă Grecia va fi complet distrusă, un arbore de măslin, o tulpină de viță de vie și o barcă vor rămâne. Suficient pentru a o construi de la început.” (Odysseas Elytis)

„Trăim zile istorice!”, îmi spune cineva în timp ce aștept la coada de la supermarket. E ziua mea de cumpărături dar fiind ora prânzului s-a format coada la casă. Eu însă știu, e un magazin central, mai mereu aglomerat și nu-i nimic ieșit din comun. Ca mine și alții. „Să vină acum să ne filmeze!”, exclamă o bătrânică și-mi zâmbește. „Grecii stau la coadă. Grecii au ajuns la coada Europei. Panică în Grecia!”, continuă ea și cei din jur o aprobă.

Cozi la supermarket, oameni speriați. Benzinării luate cu asalt, bancomate ușurate. Panică. Frică. Dezastru. Dacă zilele acestea aș fi stat doar în casă, în apartamentul din Grecia unde locuiesc de aproape opt ani și mi-aș fi petrecut ziua urmărind și citind știri (inclusiv pe cele din țară) aș fi fost la un pas de colaps. Însă n-am stat. Iar toate acestea și relatările despre ele au reușit doar să mă umple de scârbă și rușine. Mai ales față din tagma din care fac (sau mai bine zis, făceam) parte. Grecii-s leneși, trândavi, nu fac nimic pentru a-și ușura situația și a scoate țara din impas. Grecii au adus țara la dezastru și trag după ei întreaga Europă. Grecii-s calul troian al sistemului, rușine lor. Cu astfel de vorbe aruncate îmi încep fiecare dimineață de câteva zile-ncoace. Presa din România e plină de ele, fiecare-i lider de opinie și toți sunt doctori în economie. Grecia nu vrea să-și plătească datoriile și se ascunde în spatele unui guvern de stânga, un guvern de circari care și-au pus în cap să distrugă Europa așa cum o știm.

Nu, nu sunt specialistă în domeniu și adevărul e că zilele acestea am auzit pentru prima dată termeni cărora încă nu le pricep sensul. Nu-mi permit să-mi dau cu părerea despre ce e de făcut și din ce cauză s-a ajuns aici. Că oamenii s-au întins mai mult decât le-a fost pătura, asta se știe. O recunosc și ei. Că s-au trezit târâți în datorii și împrumuturi făcute de guvernele anterioare și chinuiți cu măsuri de austeritate care n-au făcut decât să înrăutățească situația, o știe toată lumea. Ăsta a fost și motivul succesului de care s-a bucurat SYRIZA la ultimele alegeri. Oamenii-s sătui. Să se simtă hăituiți, jigniți, aruncați la coada Europei. Visul unei Uniuni, așa cum ar trebui să fie o Uniune, e demult apus.

„Ce Uniune, ce prostii, grecii sunt datori, să plătească!”, vin răspunsurile din jur.

Grecii plătesc deja de peste 5 ani. Economia e la pământ, rata șomajului a explodat, mai mult de jumătate dintre tineri nu au locuri de muncă și nici speranțe pentru un viitor mai bun. Din pensii s-a ales praful și întreg sistemul stă să se prăbușească. Oamenii de aici nu mai au ce să piardă. Doar mândria dar și asta le este călcată-n picioare. Nici nu-i de mirare că între NU-ul și DA-ul care au împărțit Grecia în două în aceste zile, NU-ul câștigă teren. Și nu, nu-i vorba de un NU spus Europei, oricât încearcă media să vă convingă. E un NU spus austerității. Grecii nu vor să plece din Europa, nu pot să plece. “Suntem și vom fi inima ei”, aud în jur. Tot mai tare și mai ales din gura tinerilor. Tineri care-s sătui de lipsa unui viitor. Tineri, oameni cu studii în străinătate, oameni umblați prin lume, oameni care spun un NU din și cu tot sufletul.

În urmă cu șase zile, primul ministru a anunțat un referendum. Să aleagă poporul. Condițiile, noile măsuri care i-au fost propuse de către creditori le consideră inacceptabile și nu, nu poate să își dea acordul pentru ele. Ar încălca orice promisiune făcută în campania electorală. Populisme! se aude-n stânga și-n dreapta. Vrea să vă scoată din Europa! Și totuși, după șocul inițial, s-au auzit și primele voci. Răsuflări ușurate. Să le arătăm ce înseamnă democrația! A trecut aproape o săptămână, au mai rămas două zile până la referendum și situația e mai tensionată ca oricând. Și presa, câinele de pază, își face cu vârf și-ndesat treaba.

Panică. Frică. E drept, sâmbătă după anunțul făcut de primul ministru, lumea s-a speriat. Ne-am speriat. M-am speriat. Nimeni nu înțelegea exact ce se întâmplă și au apărut primele rumori. Se închid băncile, rămânem fără bani, mergem înapoi la drahmă. Cum era și final de lună – când oricum în fața băncilor e plin de pensionari veniți să-și ridice banii! ingredientele pentru un cocktail de panică au fost servite. La televizor au început să curgă reportajele cu cozile interminabile la bancomate, povești despre cum nu sunt bani și de aici până la a ne scoate pe toți la coadă, n-a mai fost decât un pas. Luni dimineața nebunia a continuat. Știrile titrau: Lumea își face provizii. Supermarket-urile luate cu asalt. Cozi interminabile la benzinării. Nu, nu fuseseră luate cu asalt și nici la benzinării nu era nimeni. Încă. Dar câteva ore mai târziu, știrile și-au făcut efectul. Nu-i nimic mai rău ca frica și ce ușor o pui în sufletele oamenilor.

Marți liniște pe străzi, televiziunile vuiau în continuare. Panică. Ieșim din Europa. NU înseamnă o palmă dată Uniunii, ne dau afară, schimbăm moneda. Frică. Pe celălalt front – internetul și doar internetul șoptea: Închideți televizoarele. Închideți televizoarele. Seara are loc prima manifestație pro NU în centrul Atenei. Aflu despre ea de pe Twitter. La televizor, nimic. Se strâng peste 20.000 de oameni. Canalele grecești sunt în vacanță. Sun în stânga și-n dreapta, poate nu știu eu unde să mă uit. Nimeni nu știe nimic, încet încet apar primele note online. Și internetul vuiește. Așa cum vuiesc televizoarele miercuri seara când are loc manifestația pro DA. Urmează mesaje confuze, cu întârziere, traduceri parțiale. Războiul se duce-n media. Primul ministru și ministrul de economie ies în față – Nu vrem să ieșim din Europa. NU-ul e împotriva măsurilor de austeritate. Un Nu puternic ne dă baza pentru negocieri de la egal la egal. NU-ul NU înseamnă ieșirea din Uniune. Media decupează și lipește vorbe după bunul plac.

Nu știu exact ce înseamnă, ideologic vorbind, să fiu de stânga sau de dreapta. Mai mereu am fugit de politică și m-am mulțumit să privesc din margine. Și la fel se întâmplă și de data asta, mai ales că eu una nu am drept de vot în Grecia. Nu pot schimba ceva dar îmi place să fiu informată. Am încercat să stau la mijloc. Am citit păreri din ambele părți. Comentarii, analize. Povești cu oamenii. Am stat nemișcată, cu frică, să nu alunec în nici una dintre părți. Dar presiunea media la care e supusă populația, propaganda și manipularea care au atins cote absurde, mă fac să-mi pun întrebări despre ce e corect, despre cum ar trebui să funcționeze o presă liberă, despre cât de mult au voie să se implice alții, de dinafară, într-un proces ce se presupune a fi democratic. Sunt singura care crede că nu-i normal să-ți fie impus ce să alegi? Că nu e normal să te dirijeze alții, să-ți influențeze opiniile? Să te sperie, sa facă să alegi ce vor ei să alegi? Să te bombardeze cu mesaje DA din toate colțurile și prin toate cotloanele? Europa vă iubește, nu vrem să vă dăm drumul. Fiți copii cuminți, votați DA. Vă vrem binele. Vă vrem binele. Guvernul trebuie să plece. Scăpați de ei și apoi negociem. Vă vrem binele. Votați DA.

Nu au rușine. La televizor reportajele continuă să-și facă treaba și să relateze ca după dictare. Încet, încet toate se întorc împotriva lor. Reporteri fugăriți de oamenii de rând, cei care stau la cozi. Nu v-ați săturat? Nu vă este rușine? se aud voci și nu, nu pot fi scoase la montaj. Presa vuiește – fug turiștii, dar oamenii de rând aud și văd altceva. Mesaje de încurajare de peste tot. Venim în Grecia, Europa se unește altfel. Și nu, asta nu-i pe placul unora. Loviți din toate părțile, amenințați și șantajați până la urmă rămâne ca duminică poporul să-și decidă drumul. Și habar nu au cei ce nu-și văd de treaba lor, cum reacționează grecul mândru când îi lezezi demnitatea.

Text de Alexandra Pintea Varnava