De la Chişinău, la Cluj: Descoperitorii fotografiei interactive în România
S-au născut în Chişinău şi au venit în Cluj pentru a urma studiile universitare. Nu au ales orașul Iași pentru că era prea aproape de casă şi au evitat Bucureştiul pentru că s-au gândit că este un oraş prea mare la vremea aceea. S-au cunoscut mai bine la party-urile din timpul facultăţii şi împreună au pus la cale un proiect unic pe piaţa evenimentelor de la noi. Proiectul se numeşte Cheerup şi este primul serviciu de fotografie interactivă din România care te invită să faci poze în fața unui touchscreen de 1, 2 metri şi apoi să le personalizezi cu mesaje, desene și accesorii digitale.
I-am cunoscut pe cei trei prieteni şi parteneri de afaceri într-o după-amiază de vineri, în Parcul Central. Au venit toţi trei cu bicicletele şi cu o pătură pe care au întins-o pe iarbă, la umbra nu foarte deasă a copacilor din apropierea Clădirii Casino. Acolo am aflat mai multe despre Radu, Octavian şi Ion şi despre proiectul lor pe care l-au lansat în luna ianuarie a acestui an.
Destinaţia: Cluj-Napoca
Radu Andruseac a ajuns la Cluj în 2008 pentru a urma cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor la specializarea Finanţe-Bănci „Când am venit în Cluj căutăm o specializare în limba engleză şi la Bucureşti nu exista încă. Cu Octavian Cebotari eram coleg de liceu, el fiind cu un an mai mic. Îl vedeam de obicei la sala unde făceam sport, dar nu ne cunoşteam foarte bine”, povesteşte Radu. Un an mai târziu, când Octavian a ales şi el Clujul pentru studii, întâmplarea a făcut să primească un loc în cămin în aceeaşi cameră cu Radu. „Din 100 de camere în care puteam fi repartizat, care erau şansele să nimeresc cu Radu?”, îşi aminteşte Octavian, care a urmat cursurile Facultăţii de Business. „Am vrut mai departe de Chişinău şi nu am vrut la Iaşi. Bucureştiul nu m-a tentat pentru că era un oraş mare, dar acum, după cinci ani, am alte viziuni asupra lui”, explică Octavian. Cu Ion Horneț s-a cunoscut la unele petreceri, dar şi într-un stagiu work&travel în SUA, unde au lucrat amândoi în acelaşi hotel. “Am avut prieteni care erau deja în Cluj şi am ales şi eu acest oraş. Îmi plăceau poveştile despre libertatea de la facultate şi că puteam să îmi aleg cursurile cum vroiam, fără să depind de un program strict. Am terminat studiile Facultatății de Business şi am făcut masteratul în Publicitate la FSPAC (Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării). Până în prezent am lucrat freelancer, în calitate de designer de aplicații web și mobile”, precizează Ion, al treilea membru al echipei vesele care formează Cheerup.
«Cheer up, cheer up, put a smile on your face!»
Ideea proiectului Cheerup a apărut în urma participării la o conferinţă în SUA unde Radu a văzut un serviciu asemănător. S-a întâmplat în anul 2011. De atunci, m-am tot gândit cum aş putea să fac ceva similar și în România. «Doar» doi ani mi-a luat să mă gândesc, apoi am vorbit cu băieţii, le-am vândut ideea, au acceptat-o şi am început să lucrăm la ea”, povesteşte Radu. Investiţia în concept şi în echipament a fost realizată din banii adunați de cei trei tineri pe durata a trei ani, iar riscul afacerii a fost unul pe care şi l-au asumat fără a sta foarte mult pe gânduri. “Am vrut să aducem un serviciu nou în zona Transilvaniei. În acel moment în materie de divertisment exista iniţial fotografia clasică, video, photobooth-urile şi magneţii. Ne-am gândit, astfel, la fotografia interactivă care permite persoanelor să interacţioneze cu poza lor, nu doar să imortalizeze momentul printr-o poză”, explică iniţiatorul proiectului. Deocamdată, pe piaţa evenimentelor cu profil foto-video în România, Cheerup este singurul serviciu de acest tip. “Întotdeauna un serviciu nou este privit cu scepticism şi nimeni nu vrea să îl cumpere primul. După ce am fost la evenimente şi am primit doar feedback pozitiv am început să fim tot mai mult chemaţi. Din octombrie până în ianuarie când am lansat serviciul, de fiecare dată când deschideam Cheerup ne distram şi râdeam. Ne gândeam că este imposibil ca lumea să nu se distreze atunci când va afla despre ce este vorba”, declară Octavian. “Ne gândeam că trecerea aceasta va dura mult. Şi acum mai sunt temeri ale clienţilor care ne întreabă că dacă au la nuntă oameni mai în vârstă, ei ce vor face? Acum le putem spune că indiferent de vârstă se vor distra. Chiar dacă nu au imaginaţie, trebuie să fie dispuși să se distreze şi atunci rezultatele vin de la sine Astăzi, este puţin mai lejer pentru noi, dar încă avem emoţii înaintea oricărui eveniment”, susţine Ion.
Cheerup permite personalizarea stand-ului și a ecranului, în funcție de tematica evenimentului sau brandul companiei. Fie că e o petrecere corporate, nuntă, banchet sau majorat, spaţiul necesar pentru instalarea ecranului şi a întregului echipament este de aproximativ 6 m2 care include şi spaţiul de distracţie.
Un singur scop: distracţia
Alegerea numelui pentru proiectul lor a fost şi ea o aventură, iar salvarea a venit într-o dimineaţă din partea lui Ion. “Am găsit întâmplător – o melodie pe care o ascultam în mod repetitivşi într-o dimineaţă, când mergeam la fotbal, mă gândeam ce nume s-ar potrivit cel mai bine. În căşti îmi cânta refrenul «Cheer up, cheer up, put a smile on your face» şi am zis: Gata, Cheer up trebuie să fie. După ce au analizat şi băieţii propunerea, au fost de acord”, povesteşte Ion Hornet, care se ocupă în principal de partea operaţională a proiectului, în timp ce Octavian are în grijă partea de relaţii cu clienţii, iar Radu ia deciziile de business. Cu toate acestea, niciun alt titlu nu îi recomandă mai bine decât acela de Cheerup Officer, care stă scris pe cărţile lor de vizită.
Deşi s-a lansat abia la începutul anului la un târg de nunţi, serviciul Cheerup urmează să se dezvolte. Deja băieţii onorează contracte şi în afara Clujului şi, cu cât oamenii încep să se obişnuiască cu noul concept de fotografie, cu atât pretenţiile vor creşte şi ele. “Avem planuri de dezvoltare a serviciului şi ca să creştem în viitor trebuie să venim cu noi idei. Atât putem spune că peste un an Cheerup nu va arăta la fel. Chiar dacă vom exista şi în alte oraşe, în Cluj sigur vom rămâne pentru că este oraşul nostru de suflet”, precizează Octavian. Conceptul serviciului nu este foarte complicat. Esenţial în toată afacerea este display-ul touchscreen de un metru şi douăzeci la care este conectată o cameră foto, un laptop şi o imprimantă. Oamenii se pot poza în timp real, pot adăuga pozelor accesorii digitale, pot să deseneze sau să scrie mesaje şi instant au ocazia să primească fotografia printată. La fiecare eveniment, fie că este vorba despre o nuntă sau un party, ideea este ca oamenii să interacţioneze între ei şi să rămână cu amintiri în grup.
Preţul pe care îl presupune această experienţă porneşte de la 250 de euro, însă este negociabil în funcţie de grandoarea evenimentului, de numărul de invitaţi, de tematica petrecerii, de spaţiu sau de alte pretenţii. “La majoritatea evenimentelor participăm între trei şi cinci ore, dar au existat şi evenimente care a implicat prezenţa noastră de la nouă dimineaţă, la unu noaptea. Mereu suntem prezenţi cel puţin doi dintre noi pentru a ne asigura că invitaţii au o experiență cât mai frumoasă”, precizează Octavian.
“Nu suntem limitaţi de accesorii şi tot timpul venim cu accesorii noi, în funcţie de tematica evenimentului. Chiar dacă nu au imaginaţie, oamenii trebuie să fie dispuși să se distreze şi atunci rezultatele vin de la sine. După salvarea pozei clientul o poate primi pe mail, pe facebook, pe twitter, sau poate chiar să o printeze”, Radu Andruseac, Cheerup Officer
Nu există Comentarii