“Darul vieţii consacrate” – Scrisoarea Pastorală a PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla
DARUL VIEŢII CONSACRATE
SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla,
la mărita Sărbătoare a Naşterii după trup a Domnului şi
Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos
Iubiţi credincioşi,
Sărbătoarea Naşterii Domnului este, în fiecare an, marea bucurie a darurilor primite de la cei dragi şi oferite celor dragi, în căldura căminului familial, pe versul melodios al colindelor de Crăciun.
Adeseori, în această «lună a cadourilor», ne întrebăm, care este cel mai mare dar şi cui l-am putea oferi? De asemenea, ne întrebăm care este cel mai mare dar pe care l-am primit şi cine ni l-a oferit?
Fără îndoială, cel mai mare dar primit este darul Vieţii. Acela care ni l-a oferit este Tatăl Creator, prin harul Spiritului de viaţă Dătător, la venirea pe lume a Fiului Său, Isus Hristos, născut pentru mântuirea noastră.
Cei dintâi cunoscători ai planului mântuirii au fost acele fiinţe create dintru începuturi ca spirite nevăzute, netrupeşti, denumite, în virtutea funcţiunii lor, îngeri.
Ei au fost şi cei dintâi vestitori ai darului vieţii. Scriptura ne învaţă despre Arhanghelul Gabriel şi ceilalţi îngeri care au adus oamenilor vestea cea bună a Naşterii Mântuitorului
Sfântul Părinte Papa Francisc a decis ca, la aniversarea a 50 de ani de la promulgarea a două documente importante pentru viaţa consacrată (Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium şi Decretul Perfectae Caritatis despre reînnoirea vieţii călugăreşti) să dedice un an pastoral vieţii consacrate, pe care Pontiful Roman o consideră ca un dar oferit Bisericii. Ca urmare (din 30 nioiembrie 2014 până în 2 februarie 2016), în acest An al Vieţii Consacrate, Biserica Catolică este invitată să mediteze asupra acestui mare dar oferit Bisericii.
Atunci când vorbim despre darul vieţii consacrate, adeseori, ne gândim doar la Fiul lui Dumnezeu «Cel consacrat din veşnicie» şi la Preasfânta Fecioară Maria consacrată prin adumbrirea Spiritului Sfânt, sau la cetele îngereşti şi la mulţimea sfinţilor care se află în bucuria fericirii veşnice, sau la persoanele consacrate, călugări şi călugăriţe, care urmând lui Hristos au dorit să-şi ofere viaţa laudei şi slujiri lui Dumnezeu. Să nu uităm însă că suntem cu toţii consacraţi prin însăşi Sfântul Botez deci, am primit darul vieţii consacrate şi suntem rânduiţi la a rămâne pentru veşnicie în sfânta bucurie a laudelor îngerilor şi sfinţilor, aduse Tatălui pentru Fiul născut între oameni pentru a-i renaşte la viaţa veşnică.
Îngerii cerului, fiind primele fiinţe care au cunoscut misterul Întrupării Cuvântului, au fost trimişi să-l vestească şi oamenilor. La timpul rânduit, prima persoană de pe pământ care primeşte Vestea cea Bună este tânăra Fecioara Maria din Nazaretul Galileii.
Evanghelia de la Luca istoriseşte această tainică întâlnire şi dezvăluie identitatea mesagerului ceresc trimis în această excepţională misiune. «Eu sunt Gabriel cel ce stă înaintea lui Dumnezeu şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi binevestesc acestea» (cf. Lc 1, 19), explică Arhanghelul preotului Zaharia, în templul din Ierusalim. Apoi, el va fi trimis spre Nazaret, la Fecioara care fusese aleasă, printr-o zămislire neprihănită, ca mamă, tabernacol viu, al Cuvântului Întrupat.
Fiind fecioară consacrată Domnului încă din fragedă pruncie şi instruită în cunoaşterea Scripturilor, Maria înţelege că ea este cea chemată să devină mama Fiului Celui Preaînalt, a Celui rânduit să primească tronul lui David (cf. Lc 1, 32-33). Ce impresionantă şi cutremurătoare misiune, o tânără copilă chemată să devină Născătoare de Dumnezeu! Este o misiune ce împreunează într-o persoană Cerul şi pământul, divinitatea şi umanitatea.
O pagină nouă a istoriei vieţii Mariei dar pentru istoria omenirii, începe, prin consimţământul: «Iată sunt slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău» (cf. Lc 1, 38) – «Un cuvânt, o silabă a Mariei din Nazaret, deschide intrarea Cuvântului lui Dumnezeu în lume. Acel „Fie” a sădit iubirea mântuitoare a lui Dumnezeu în câmpul uman, rânduiala cerească în cea pământească, voinţa divină în voinţa umană şi, astfel, s-a realizat întruparea şi a început răscumpărarea» (Fericitul Paul VI).
La cuvântul Mariei, Cuvântul veşnic născut din Tatăl coboară în timp pentru a primi trup din trupul neprihănit al Fecioarei. Prin consacrarea Mariei în slujba Cuvântului divin, Dumnezeu se poate consacra slujirii mântuitoare a omului. Acum Dumnezeu va putea dezvălui oamenilor chipul iubirii Sale paterne prin Isus, fiul Mariei.
«Îngeri în trup», persoane consacrate slujirii lui Hristos
«Au venit şi au aflat pe Maria, pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle, şi văzându-L au vestit cuvântul spus lor despre acest Copil» (Lc 2, 16-17)
În liniştea şi frigul nopţii din sătucul Betleem, într-un adăpost de animale, Maria l-a născut pe Fiul ei şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle (cf. Lc 2, 7). Acolo S-a născut «Îngerul de mare sfat, Dumnezeul cel tare, Biruitor, Domnul păcii» (Is 9, 5), cum scria Isaia prorocul. În ieslea animalelor, în sărăcia grotei păstorilor, vine pe lume Cel numit de Arhanghelul Gabriel «Fiul Celui Preaînalt, Cel Sfânt, care se va numi Fiul lui Dumnezeu» (Lc 1, 32-35). Este un mare mister, un Dumnezeu care a dorit să se nască în sărăcie împărtăşind condiţiile modeste ale păstorilor. Acest mister al «sărăciei lui Dumnezeu» este frumos explicat de Sf. Pavel: «El (Dumnezeu), bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi» (2Cor 8, 9).
Cuvântul Divin, Cel fără de-nceput şi fără de sfârşit, prin care toate s-au făcut, Creatorul timpului şi al spaţiului, se coboară acum în timp, îmbrăcând haina omenească a trupului muritor pentru ca, prin moartea şi învierea Lui, să ne împace cu Dumnezeu şi să ne împărtăşească «haina divinităţii sale». Este mare misterul Creatorului atotputernic ce se face simplă creatură!
În noaptea sfântă se dezvăluie şi misterul iubirii divine. Îngerii cerului au fost cei dintâi care au cunoscut şi au vestit marele mister al naşterii Domnului. Citim în Scriptură că acolo, pe câmpul de lângă Betleem, păstorii primesc vestea îngerească a naşterii Mântuitorului. Păstorii erau oameni săraci, simpli slujitori, adeseori umiliţi şi dispreţuiţi. Tocmai aceştia vor fi aleşi pentru a primi vestea bucuriei pentru întregul popor. Acolo, pe câmpul unde-și păzeau turmele, în plină noapte, locul se luminează şi le apare mesagerul Divin în strălucirea slavei Domnului. Este o lumină spirituală care îi învăluie şi îi îmbracă în strălucirea divină «consacrându-i pentru o nouă misiune». Păstorii se înfricoşează la această „vedere minunată”. Este teama sfântă a celui care se ştie mic, umil şi sărac, dar care, surprinzător, se simte ales şi chemat la împărtăşirea unui mare şi fascinant mister divin. Uimirea vigilentă şi tăcerea reverenţială, sub strălucitoarea lumină divină, reprezintă momentul deschiderii sufletelor pentru a putea primi vestea bucuriei din partea mesagerului Divin: «astăzi vi S-a născut vouă un mântuitor care este Hristos Domnul» (Lc 2, 11). Răsună vocea netrupească a Arhanghelului ceresc vestind bucuria începutului planului răscumpărător. Mesagerul divin le oferă şi un semn, aşa cum dăduse şi Mariei, iar semnul este tocmai semnul sărăciei şi iubirii: «un prunc înfăşat, culcat în iesle» (Lc 2, 12). În timp ce păstorii ascultă şi primesc cuvântul divin, revelaţia continuă. Cerurile parcă se deschid, dezvăluind o altă lume în care mulţime de oaste cerească laudă neîncetat pe Dumnezeu (cf. Lc 2, 13). Sunt fiinţele netrupeşti care au dorit să slujească Fiului în misiunea Lui de slujitor al iubirii Tatălui faţă de oameni. Primul act de slujire a îngerilor faţă de Fiul lui Dumnezeu este o cântare de laudă: «Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună învoire» (Lc 2, 14). Este imnul care reflectă pe deplin misiunea îngerilor buni, a lăuda, a-L adora şi a-L sluji mereu pe Dumnezeu. Acest imn a rămas din generaţie în generaţie în tradiţia Bisericii, împodobind rugăciunea liturgică zilnică. Constituie în acelaşi timp şi un principiu de viaţă pentru toţi aceia care au primit harul consacrării. Este un imn al bucuriei îngereşti care se transmite oamenilor, pentru că, acum, pământul va deveni, prin Darul păcii care este Hristos Însuşi, Împărăţie a lui Dumnezeu, locaşul Său în care El se va întâlni şi va intra în dialog cu oamenii. Primind semnul de la îngeri, păstorii se îndreaptă grăbiţi spre Betleem, dorind să vadă Cuvântul vestit de îngeri. Acolo, în faţa grotei în care se află Maria, Iosif şi Pruncul culcat în iesle, vestea şi chemarea primită se întrupează în realitate şi devine adoraţie. Ei vor primi acum, în rugăciunea de adoraţiei, harul bucuriei Cuvântului făcut trup şi, implicit, misiunea de a vesti prezenţa lui oamenilor. Astfel, păstorii devin vestitori, mesageri ai Cuvântului Divin şi continuatori ai misiunii îngereşti. Adoraţia, întâlnirea personală a Cuvântului Întrupat în rugăciune este izvorul slujirii lui Dumnezeu. Acolo, în faţa ieslei, izvor de viaţă şi iubire, se ia decizia de a-L primi sau a-L refuza pe Cel care vine să ni se ofere pentru a dobândi pacea şi mântuirea sufletelor noastre.
Păstorii L-au primit cu bucurie în sufletele lor şi, de aceea, s-au întors «slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate darurile primite». Să-L primim şi noi, în ieslea sufletelor noastre, pe Cel venit pentru a noastră mântuire, să păstrăm prezenţa Lui şi să devenim şi noi vestitori ai prezenţei Lui între oameni, cu bucuria îngerilor şi a păstorilor.
Sărbătoarea Naşterii Domnului ne pune în faţa unui adevăr simplu şi extraordinar: Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca Mântuitor, inaugurând Împărăţia vieţii şi a iubirii, a dreptăţii şi a păcii. Dumnezeu, însă, lucrează prin îngeri şi prin oameni. Cu toţii suntem chemaţi să răspândim vestea cea bună a Evangheliei, să primim darul vieţii cu încredere şi recunoştinţă, regăsind un stil de viaţă sobră, săracă şi care să lase loc gratuităţii iubirii, o iubire concretă care devine slujire. Doar atunci când omul a dăruit tot ce avea se poate dărui pe sine. Așadar, viaţa, darul vieţii consacrate lui Dumnezeu presupune iubirea dăruirii şi slujirea în sărăcie.
Maria, Mama Cuvântului Întrupat, ne mijloceşte harul de a putea primi şi noi puterea de a răspunde chemării lui Dumnezeu cu Bucurie. Să-i cerem, deci, să mijlocească acest har pentru noi, pentru familiile noastre şi pentru persoanele consacrate deja. Să ne educăm copiii şi tinerii învăţându-i să recunoască glasul chemării divine şi să-i ajutăm să răspundă acestei chemări. Astfel, în cadrul familiei creştine sau în cadrul vieţii călugăreşti, viaţa noastră consacrată prin Botez poate deveni izvor de viaţă pentru ceilalţi.
Fie ca această bucurie a consacrării noastre prin Botez să dea un nou elan sfânt trăirii noastre creştine şi mângâiere sufletească de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului!
Binecuvântate sărbători cu bogate haruri pe drumul mântuirii!
Întru mulţi ani sfinţi cu bucurie!
† Florentin
Episcop de Cluj-Gherla