Criza medicinei românești – ce urmează după cazul Lucan?

Din când în când, sistemul medical românsc se cutremură, trăiește câte o criză majoră, avem parte de indignare publică, de revoltă, dar reformarea lui radicală nu se produce de 27 de ani. Parcă în niciun alt domeniu lucrurile nu sunt atât de mult lăsate la voia întâmplării, nu sunt mai vizibile și mai nediscutate totuși ca în sistemul medical. Poate și despre biserică s-a vorbit mai mult decât despre spitale și ce se întâmplă în ele.

Cazul Lucan este doar unul din sutele de exemple despre cum se căpușează sistemul medical de la noi, este doar unul dintre medicii discreționari șefi de spitale, întreținători ai unor rețele de putere și influență. Dar ca să terminăm cu feudalismul și „Lucanii” lui, sistemul are nevoie de reguli clare și măsuri radicale.

Reacțiile de după dezvăluirile legate de cazul Lucan au fost diverse, dar aproape toate se întâlnesc într-un punct: sistemul este permisiv, sistemul trebuie schimbat.

Rezumând observațiile care au apărut în spațiul public „post Lucan”, putem spune că se așteaptă o delimitae clară între practicarea medicinei la stat și în sistemul privat, medicii angajați la stat să nu poată face trafic de pacienți și influență spre privat.Un conferențiar clujean, expert în management a asistat la o scenă, cu ani în urmă, în care patronul unei policlinici private, medic într-un spital de stat alegea din depozitul spitalului consumabilele cele mai bune și le trimitea spre policlinica sa privată. Ca din propria cămară.

Spitalul lui „domn Profesor”

Ovidiu Turdean, fost consilier local, desemnat să verifice activitatea unui spital arondat Primăriei a avut, cu câțiva ani în urmă, o intervenție în ziarul nostru în care a atras atenția asupra sistemului păgubos în care funcționează spitalele din Cluj. „La noi, la Cluj, sistemul s-a construit diferit și de Viena și de București. Acolo avem clinici renumite, unde dacă te duci, știi că ai parte de servicii de calitate oricine ar fi medicul care te operează sau te consultă. Așa este cu AKH, dar chiar și Medlife sau Marie Curie din București. La Cluj nu e așa. Toată lumea știe de „Clinica lui Lucan” sau „Clinica lui Cozgarea”, dar nu de numele lor. De ce? Pentru că întreg sistemul a fost construit pe „Domn’ Profesor!”. Dacă mergeți și în spitale, toată lumea stă la coadă la „Domn’ Profesor”. S-a cimentat un sistem piramidal în care doar vârful contează. Ori, nu e normal așa. De multe ori, rezidenții care nu sunt în grațiile unui domn profesor pleacă din țară. Pentru ei nu e loc, lor nu le spune Șefu’ nimic. Ei ciupesc, abia dacă fură meserie. Șeful își clădește cu grijă piramida, are favoriți pe care și-i ține în sistem și și-i face recunoscători. E un stil oarecum feudal, ca în universități. Același model. Ori noi trebuie să intrăm în rând cu lumea și să construim branduri, nu piramide pentru faraoni. Și Domn’ Profesor poate fi un brand, dar pică odată cu el! Depinzi de el, e ineficient și pe termen scurt. Până acum clujenii și-au băgat banii în Domn’ Profesor, de acum ar trebui să-i băgăm în branduri de clinici, de spitale!” spunea atunci Ovidiu Turdean.

In 2010 s-a pus în discuție o măsura propusă de Ministerul Sănătăţii privind interzicerea de a nu mai lucra în sistemul privat şi de stat simultan, și astfel de a alege între public sau privat. Măsura a fost considerată una „dezastruoasă, neproductivă şi discriminatorie” de către președintele de atunci al Colegiului Medicilor din Bucureşti, Ioan Lascăr.

„De ce să-i discriminăm pe medici? În alte ţări orice medic poate să-şi folosească timpul aşa cum doreşte. Majoritatea medicilor, probabil, vor opta pentru zona privată”, a spus Lascăr.

În opinia sa, problemele din sistemul sanitar public nu vor dispărea în niciun caz dacă medicilor bugetari li se va interzice să lucreze şi în privat.Iar sistemul așa a rămas, cu acestă portiță deschisă prin care mogulii medicinei românești și-au ridicat clinici private luxoase lângă spitalele ruinate.

Poate că interzicerea totală a funcționării simultane la stat și privat nu ar fi cea mai bună soluție, dar un set de reguli care să nu mai permită traficul de bani, pacienți și consumabile dintr-un spital de stat la cel privat ar trebui impuse.

Lipsa unor reglementări clare

În 2010, la o solicitare privind auditarea spitalelor din România, ministrul de resort Cseke Attila a răspuns că nu sunt bani pentru audit. Între timp, cazurile de fraudă și corupție, de cheltuirea banului public în mod deficient s-au înmulțit. Statul a pierdut, cel mai probabil mai mult decât ar fi costat auditarea spitalelor.

Cât privește monopolul unor centre de excelență și de transplant, el a fost întreținut de sistemul conservator dar înființarea mai multor centre de transplant a fi dus la evitarea unor cazuri precum Lucan.

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, scria într-un mesaj postat pe Facebook, despre transplanturile din România şi cum au fost tărăgănate procedurile şi reglementările domeniului. „Dacă nu ai reguli, nimeni nu te poate acuza de nimic”, iar în acest timp „sute sau mii de români au murit pe lista de aşteptare.”

Potrivit lui Voiculescu, greșeala numărul unu a fost reprezentată de înfiinţarea unei Agenţii Naţionale de Transplant (ANT) fără atribuţii.

„La 5 ani de la înfiinţare (2009), se înfiinţează Registrul Naţional de Transplant şi se emite un Ordin de Ministru care stabileşte ca obligaţie legală a Consiliului Ştiinţific al ANT elaborarea regulamentului de alocare a grefoanelor de organe, ţesuturi şi celule. La 7 ani de la înfiinţare (2011), Corpul de Control constată că Registrul nu funcţiona, cât despre regulament de alocare… nici atât. Se stabilesc noi termene, responsabili, etc. Cine era membru în Comisia de Control? Domnul Bodog. Cine era preşedintele Consiliului Ştiinţific al ANT? Domnul Lucan”, susţine fostul ministru al Sănătăţii.

Acesta a mai povestit cum, în 2016, a început controlul în domeniul transplantului, chiar ”de la periferia care devenise centru: ICUTR Cluj, feuda domnului Lucan”.

Lipsa asigurărilor

Ionuț Popescu, fost ministru al Economiei, are o altă opinie. Din perspectiva sa, asigurările din România sunt adevărata problemă. „Lunar, săptămânal, apar dovezi ale falimentului sistemului medical românesc! Nici Lucan, nici doctorița de la Băicoi (care rupe fișa medicală a pacientei), nici atâtea alte cadre medicale care, prin limbaj, arată că-i disprețuiesc pe cei pe care ar trebui să-i trateze, nu sunt exemple singulare; nu are rost să ne mințim. Tot sistemul medical este bazat pe ipocrizie, pe nesinceritate, atunci când nu spune clar că NU are cum să ofere tuturor cele mai bune îngrijiri posibile. Pentru că nu se poate. 5 milioane de contribuabili nu au cum să ofere servicii de calitate pentru 20 de milioane. Nici sistemul medical american (sau elevețian) nu poate oferi așa ceva. Putem să facem salariile 10.000 de euro, dacă sistemul rămâne la fel, nimic nu se schimbă. Privatizarea și sistemul privat al asigurărilor de sănătate reprezintă soluția, asta a arătat experiența peste tot în lume. Cea mai grea este ieșirea din ipocrizie…

Emanuel Ungureanu, deputatul USR, cel care ani de zile a făcut dezvăluiri despre abuzurile medicului Lucan, promite ca în luna februarie va depune în Parlament un proiect de lege care să corecteze viciile actualei legi și să nu mai permită abuzuri de felul celor dezvăluite de el în cazul Lucan, precizând că se va inspira din modelul spaniol.

Lipsa medicilor la baza piramidei

O altă cauză a crizei sistemului de sănătate (dar și un efect al ei) este lipsa cadrelor medicale din sistem, în special la nivelul medicilor de familie, din ambulator dar și din spitale.

Vasile Barbu, președintele Asociației Pacienților din România ne-a declarat cu îngrijorare că în sitemul medical există o lipsă acută de medici. „Numai în mediul rural lipsesc peste 650 de medici de familie, iar în ambulator criza este și mai mare. Policlinicile nu au personal, bate vântul prin ele. Sunt județe unde în toate policliniciele există un singur medic specialist. Și altele în care nu mai funcționează nicio policlinică. Nici în marile orașe lucrurile nu stau mai bine. Bolnavii sunt trimiși direct la spitale, iar spitalele se aglomerează, medicii îi suprataxează, iar lucrurile scapă de sub control. Dacă am avea personal specializat și în policlinici care să prescrie tratament, să-l urmărescă pe pacient, nu s-ar mai ajunge cu presiunea acesta pe vârful piramidei. Pentru că vârful piramidei profită.”