Constantin Corega, directorul Colegiului Național „Emil Racoviță”: „Cred că statutul acesta supra-reglementează”

Mulți profesorii și-au rupt din vacanță și s-au inflamat imediat după ce vestea oficializării statului elevului a fost făcută publică. De cealaltă parte, elevii văd acest document ca pe o victorie asupra sistemului, însă adevărul pare a fi undeva la mijloc. Constantin Corega, directorul Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca este de părere că noul statut nu aduce nimic nou în peisajul educației românești, ci doar reglementează, pe alocuri inutil, situații care funcționau suficient de bine și fără a exista undeva un alineat aprobat de un ministru. Directorul mai spune însă că statulul, deși ar fi fost la fel de bine să nu existe, are și părți bune, oferind elevilor siguranța că sunt o voce, chiar dacă efectele „adverse” ar putea să apară abia în perioada următoare.

– Din calitatea dumneavoastră de profesor și director al unei școli, cum vedeți problema acestui statut al elevului?

– Am văzut un film despre misiunea Apollo unde a apărut o problemă deosebită cu bateria care nu mai putea susține toată aparatura. A fost necesară o procedură de utilizare a acestuia. Dacă eram noi, făceam după cum voiam. Societățile mecanizate spiritual au proceduri foarte detaliate. Ele sunt uneori bune pentru că poți stabili mai ușor răspunderea în cazul unei probleme. Referitor la statut, elementul nou ține de faptul că sunt conectate drepturi și obligații într-un document separat. În momentul în care apare un document, el trebuie să fie voluminos. Acum se rescriu regulamentele școlilor. Am citit aseară zeci de pagini în loc să fac ceva mai bun, dar asta ține de o birocrație specifică.

– Totuși, pentru o persoană care poate nu este atât de implicată în sistemul educațional, acest statut poate părea a fi plin de noutăți. De exemplu, cele care țin de contestarea notelor sau posibilitatea de a organiza proteste…

– Dar cine le-a interzis până acum să protesteze? Ce nu este interzis este permis și asta înseamnă că elevul a avut și înainte acest drept. Acum se specifică faptul că poate face asta dacă nu perturbă activitatea unității de învățământ. Eventual, acum poate există și o interdicție, dată de această precizare care stabilește niște condiții. În lipsa reglementării se putea protesta și asta s-a făcut în anii ‘90, când toată România era bolnavă de proteste și făcea zilnic o revoluție. Când nu există reglementări avem o libertate anarhică.

– Util sau nu, toți elevii pare că așteptau de foarte mult timp aprobarea acestui statut, dacă e să ne luăm după entuziasmul cu care este el acum privit. E acest statut, prin simpla lui existență, o victorie a acestei generații de elevi?

– Sunt încântați și mândri că au rezolvat, fără să știe ce au rezolvat. Apropo de asta, stundenții s-au revoltat în ’90 când până atunci se făcea o listă a studenților în ordinea mediilor și alături o listă de posturi și de aici se alegea. Eu am absolvit la Cluj și am fost singurul care a rămas aici, dar unii ajungeau pe la Botoșani sau în alte părți. Și studenții nu au mai vrut așa. Ei bine, după vreo cinci ani fără acele liste, nu mai erau locuri de muncă. Sunt reglementări cărora le vezi numai ulterior efectele. Nu e rău să fie un cod de drepturi și obligații cuprinse specific într-un ordin al ministrului care, atenție, nu este lege. Pe baza ordinului se pot realiza asocieri ale elevilor care pot avea proiecte și pot obține finanțări. Este un cadru care simplifică anumite proceduri. Pe de altă parte, din punct de vedere moral ei se pot simți mai apărați de un astfel de statut.

– Sunt multe voci, unele venind chiar de la catedră, care spun că acest statut le dă elevilor prea multă libertate și măcar în privința posibilității de a contesta note, ar putea să apară abuzuri, iar profesorii să ajungă în situația de a-și ocupa timpul doar cu soluționarea contestațiilor. Credeți că acești profesori se vor adapta totuși?

– Acum au fost la mine două mame să mă întrebe dacă profesorul de la clasa a cincea rămâne până în clasa a VIII-a. Lumea este într-o continuă schimbare, totul se schimbă. Cum să pot eu garanta că în patru ani acel om rămâne la catedră? Eu chiar vreau schimbări, dar ciudat este că nu acceptăm moartea și schimbările imediate ale ambientului. În mod asemănător, introducerea unei reglementări explicite poate pentru unii să fie un element de stres. Pentru mine nu este. Mai stresantă a fost interzicerea fumatului, dar nimeni nu a murit în ultimul an. Colegii mei fumători ies pe stradă și fumează și elevii tot în WC fac asta și reglementările mele spun că asta nu e permis. Până la urmă reglementarea se acceptă.

– Considerați că acest statut a apărut poate și din dorința tinerilor de a-și impune și ei punctul de vedere într-o formă concretă și de a arăta că au și ei o anumită autoritate în relația elev-profesor?

– E o chestiune care ține de tipologie. Cu copilul mic nu vorbești. Trebuie să îl privești în ochi, să îi dai încredere că are cu cine comunica și așa trebuie să existe respect din partea profesorului care nu tratează elevul cu „bă, țâcă”, dar și invers, din partea elevului. Și profesorul are statut, chiar reglementat prin lege. Acest statut este parte a unui proces firesc de evoluție în școli care a pornit de la apariția Consiliilor Elevilor. Totul a condus la apariția acestui statut, chiar dacă tot timpul au existat organisme care să reprezinte elevii, chiar începând de la „Pionieri” și „Șoimii patriei”.

– Dacă ar fi să faceți un exercițiu de imaginație, ce părți din acest statut credeți că ar fi putut fi mai bune sau ce credeți că lipsește din acest document?

– În primul rând putea să lipsească el, în sine. În morala creștină există porunci suficiente pentru a pune bazele unei comportări morale. Constituția americană are un număr de reglementări și apoi au venit amendamentele fără a deveni foarte stufoasă. Cred că statutul acesta supra-reglementează. Sunt prea multe lucruri introduse acolo. Nu poți face o reglementare a tuturor aspectelor vieții. Când eram secretar de stat am găsit o reglementare privind mișcarea cadrelor didactice. Ea prevedea în fiecare an reglementări pentru ocuparea unor posturi, cine poate să le ocupe și eu am propus un document simplu care să fie ca un nomenclator. În timp, facultările și-au schimbat denumirile și a ieșit un monstru în ciuda bunelor mele intenții. Plecând de la ideea de a face o metodologie mai simplă s-a ajuns la un număr dublu de pagini. Și statutul ar fi putut fi mult mai simplu și să fie ca un articol de presă: dacă are o pagină și e mare, poate nu îl citesc. O reglementare de principii pe care oricine o poate înțelege este mai utilă. Acum se discută despre contestarea notelor, dar ideea statului și ce aduce el este faptul că acum elevul este băgat în seamă.

– De ani de zile avem noi și noi legi ale educației, reforme, amendamente sau statute fără ca ceva să se schimbe în esență. Credeți că dorința aceasta de a reglementa este una dintre problemele pe care educația românească le are?

– Cred că ducem lipsa clarității în reglementare dintr-o dorință poate bună de a face reguli pentru orice. Reglementările de acest gen trebuie să țină cont și de situația din teritoriu. Aplicând acest statut vom vedea care părți trebuiesc excluse, care trebuie îmbunătățite și care trebuie respectate, pentru că ele când eu fost create au fost create dintr-o situație particulară. În câțiva ani de zile probabil va fi un document perfecționat

– Dumneavoastră spuneți că nu sunteţi stresat de problema acestui statut. Dar colegii dumneavoastră cum văd problema?

– Colegii s-au întors din concediu, le-am prezentat noutățile anului și nu au fost stresați de acest statut. Totul depinde foarte mult de cum se stabilește relația de încredere și respect reciproc între profesor și elev. Așa pot înțelege faptul că își pot face viața mai ușoară. Este însă în firea noastră să fim războinici.