Clujul în numerele care contează. Succesul orașului și contrapartea sa

În ultimi 30 de ani, dezvoltarea economică și socială a României s-a regionalizat și urbanizat, cu mari diferențe inter-regionale, dar și între diversele medii de rezidență ale aceleași regiuni. În confruntarea economică, câteva orașe își dispută titlul de cel mai performant pol de dezvoltare, iar dintre acestea, pe post de favorit, găsim și Clujul, în competiție strânsă cu Timișoara, Constanța, Iași sau alte orașe de dimensiune și cu resurse comparabile. Dincolo de performanța economică, Clujul și-a câștigat din 2005 încoace și faima unui oraș unui mediu urban cu o înaltă calitate a vieții, fiind în multe rapoarte pe primul loc în topul destinațiilor prefera în rândul tinerilor din toată țara dispuși și dornici să se mute la Cluj-Napoca. Însă orice poveste de succes are și reversul său, iar în spatele ratelor mari de creșteri se ascund și procente mari de populație în risc de sărăcie, în risc mare de excluziune socială sau cu performanțe și venituri scăzute, ponderea celor aflați în risc de excluziune aflându-se în regiune la 22,3%.

Deși autoritățile locale au planuri mari pe termen lung cu orașul, dorind să-l crească până la cifra de 1 milion de locuitori, deocamdată, în cifrele oficiale, cu 326.146 de locuitori domiciliați în oraș în 2019, milionul pare încă departe. Tot la nivelul populației reale apare și prima problemă pentru statisticieni, ultimele cifre exacte fiind acelea de la recensământul din 2011. Institutul de Statistică oferă cifra citată deja în legătură cu populația după domiciliu, însă numărul celor rezidenți poate fi estimat doar până la nivel județean, în niciun caz la nivel de oraș. Problema principală cu criteriul domiciliului este că după acest criteriu se ia în calcul doar adresa declarată a persoanelor, așa cum apare ea în actul de identitate, neținându-se cont de rezidența obișnuită, de perioada sau de motivul absenței de la domiciliu.

După cum a explicat Mariana Emilia Negrilă, director executiv al Direcției Județene de Statistică Cluj, „la nivel de localități, avem evidența populației după domiciliu, însă după criteriul rezidenței datele noastre sunt doar cele la nivel de județ și macroregiune, acolo unde se pot aplica o serie de instrumente statistice de estimare, nu avem posibilitatea să estimăm populația rezidentă și la nivel de localități. Asta deoarece nu sunt informații oficiale și exacte în acest sens, oamenii nu își fac acte oficiale de rezidență și alte motive de acest tip. Anul viitor va avea loc recensământul și atunci vom avea o imagine mai clară în ceea ce privește populația reală a Clujului. Abia atunci doar vom avea și numărul populației după criteriul reședinței“, a afirmat Mariana Emilia Negrilă.

Din datele care există, știm deja că, în 2019, în județul Cluj erau domiciliați în mediul urban 459.389 de persoane, din totalul de 706.905. Din 2005 încoace, atunci când la Cluj-Napoca erau domiciliați 313.679 de oameni, populația a crescut oficial cu 12.467 de persoane. În comparație cu celelalte orașe mari, Clujul este în fața Constanței ca număr de persoane domiciliate (312.250), aproape cu egalitate cu Timișoara (326.636) și cu câteva zeci de mii în spatele Iașiului (382.767). Însă toate aceste cifre se pot schimba radical anul viitor după recensământ.

Tot conform datelor Institutului Național de Statistică, în ceea ce privește locuințele, în 1990, în Cluj-Napoca, erau în total 121.808. În 2015 numărul acestora a scăzut la 117.714 de locuințe, dintre care 1954 în proprietate publică, iar 115.760 în proprietate privată. În 2018, fondul total de locuințe cuprindea 149.075 de unități locative, dintre care 2.808 se află în proprietate publică, iar 146.267 în proprietate privată. Doar la sfârșitul anului 2018 s-a terminat construcția a 4.169 de locuințe noi. Oricum, din 1990 încoace a avut loc o creștere spectaculoasă a suprafeței locuibile desfășurate din 1990 când era în Cluj-Napoca 4.011.942 mp locuibili, în 2005 numărul crescând la 4.588.012 mp, iar în 2018 acesta fiind de 7.696.454 mp.

Tot conform statisticilor, din Cluj-Napoca, au emigrat definitiv, din 1994 până în 2018, 10.359 de persoane. În ultimii ani, din 2015 încoace, numărul emigranților definitivi a început din nou să crească, 1.670 de persoane părăsind definitiv Clujul în ultimii 4 ani.

Dinamismul economic și contrapartea sa

Conform datelor celei mai recente prognoze în profil teritorial sunt creșteri mari pentru județul Cluj și Ilfov, ambele săltând câte 6,1% față de anul precedent. Per total în România, creșterea calculată de Comisia Națională de Prognoză a fost de 4%. Raportat pe cap de locuitor, județele cu cel mai ridicat PIB/capita sunt municipiul București, 28.573 euro, urmat, la mare distanță, de Cluj, cu 15.011 euro, Timiș, cu 14.727 de euro, Constanța, cu 14.596 de euro și Brașov, cu 13.695 de euro.Chiar dacă se află pe locul doi, este pentru prima dată când județul Cluj depășește Timișul la acest indicator, iar ambele județe din vest au depășit Constanța în ultimii trei ani.

În valori absolute, PIB total pe economie a fost în 2019 de 1.040 de miliarde, adică puțin peste un trilion de lei. Cel mai mare PIB l-a generat Bucureștiul, în valoare de 248,1 miliarde de lei, adică aproape un sfert din total, urmat de Cluj, cu 50,4 miliarde, Timiș, 49,3 miliarde, Constanța, 46,5 miliarde și Prahova, cu 40,8 miliarde.

Toată această creștere economică este susținută și de datele care arată creșterea constantă a numărului mediu de angajați, 116.398 în Cluj-Napoca , în 2005, și cu peste 55.000 mai mulți în 2018, adică 171.637. Unul dintre cele mai dinamice sectoare de activitate din oraș este chiar mediul privat de afaceri, o mașinărie economică imensă pusă în mișcare de munca a 149.950 de oameni, concentrați în câteva sectoare majore precum afaceri și servicii bancare (17.259 persoane), IT (17.122 de persoane), transport și logistică (15.092). Sectorul clujean vedetă rămâne IT-ul, un ecosistem complex, în care activează mai mult de 1.800 de companii și 350 de startupuri. Și în acest sector numărul de angajați s-a triplat în ultimii 10 ani, de la 6.310 angajați în 2011 la 17.122 în 2018, Clujul ajungând să fie primul oraș din țară cu cel mai mare procent de angajați în dezvoltare de software din țară.

Cererea constantă de forță de muncă din partea mediului privat și a celui public se reflectă și în descreșterea constantă a numărului oficial de șomeri clujeni în ultimii ani, de la 4.389 în anii crizei, în 2010, la 3.136 în 2011, ca pentru octombrie 2019 să observăm o scădere la doar 795 de șomeri.

Conform datelor institutului deja citat, pentru regiunea Nord-Vest venitul mediu s-a dublat din 2008 când acesta era de 2.193,69 lei, ajungând la o valoare de 5.091,62 de lei pe trimestrul al doilea din 2019. În ceea ce-i privește pe salariați, aceștia câștigau în medie 2.345,24 de lei în 2008 și 4.582,23 de lei în 2019.

Contrapartea acestei povești de succes și creștere economică, vizibil la nivel de țară, dar și regional, este și rata mare de sărăcie relativă (ponderea persoanelor sărace din totalul populației, considerându-se sărace persoanele care au un venit pe adult disponibil mai mic decât nivelul pragului de sărăcie, acest indicator este întâlnit și sub denumirea de rata riscului de sărăcie) întâlnită atât la nivelul țării, cât și partiționat pe regiuni.

Per total, în 2018, rata de sărăcie este de 23,5%, aceasta scăzând din păcate doar cu un procent față de 2007, când era 24,6%. Pentru regiunea Nord-Vest, din care face parte și orașul Cluj, această rată era în 2018 de 17,5%, în scădere cu 3% față de cele 20 de procente din 2007. Fruntașe în topul regiunilor cu rate mari de sărăcie sunt tot regiunile din Est și Sud, unde în 2018 pentru Sud-Vest Oltenia rata era de 34,3%, în Nord-Est de 35,6%, iar în Sud-Est de 31,2%. O rată mult mai mică de sărăcie este în regiunea Vest, unde în 2018 ponderea persoanelor sărace din totalul populației era de 14,9%, cu 5 procente mai mult decât în 2007, când această rată era de 9,8%.

Pentru a ne face o idee mai clară despre semnificația acestor cifre legată de sărăcie, trebuie spus că linia de sărăcie sau pragul sărăciei relative a fost stabilită în 2018 la 9.002 lei pe an, adică 750 de lei pe lună per adult. În 2007 această linie de sărăcie se afla la 282 de lei pe lună, adică 3393 de lei pe an. Oricum, aceste sume lunare, și atunci și acum, sunt insuficiente unui adult pentru a trăi într-unul dintre marile orașe ale țării, ceea ce ne poate îndreptăți să credem că de facto, numărul persoanelor aflate în sărăcie este mult mai mare.

Nici cu rata deprivării materiale severe, adică ponderea persoanelor care nu-și permit să plătească utilitățile, vacanțele, hrană diversificată sau să facă față unor cheltuieli neprevăzute nu stau regiunile mai bine, la nivel național această rată fiind de 16,8% în 2018, iar în Nord-Vest de 9,3%, cu două procente mai mult decât în regiunea Vest.

În fine, în ceea ce privește rata riscului de excluziune socială, adică ponderea celor care au venituri inferioare pragului de sărăcie, se află în stare de deprivare materială severă și trăiesc într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii, cifra acestora se ridică în 2018 la 32,5% din totalul populației. În regiunea Nord-Vest, unde se află și Cluj-Napoca, acestă rată de excluziune socială este de 22,3% în 2018, în scădere față de 39,2% cât era în 2007.