Cluj-Napoca Youth 2015 o capitală cu… „surprize”

Foto: Dan Bodea

Titlul de Capitală Europeană a Tineretului care îi revine Clujului în 2015 este motiv de mândrie pentru toţi clujenii. Numai că înainte cu cinci luni de startul oficial al acestui eveniment programat să dureze 365 de zile, în spaţiul public nu există aproape deloc informaţii despre ce se va întâmpla în oraş în 2015, cum îşi va schimba faţa Clujul şi cum ne pregătim pentru tinerii care ar trebui să ne ia cu asalt. Federaţia Share, cea care coordonează acest eveniment, a păstrat până acum la secret orice planuri ar avea, iar în materie de comunicare a fost „discreţie totală”. În plus site-ul dedicat cluj2015.ro este tocmai acum în construcţie.

Pentru că acest eveniment se desfăşoară în strânsă colaborare cu Primăria şi Consiliul Local, după cum e şi firesc, Transilvania Reporter i-a întrebat pe tinerii consilieri locali ce ştiu despre derularea acestui proiect. Mai ales că anul acesta s-au alocat federaţiei 300.000 de lei din bugetul local pentru promovarea Capitalei Europene a Tineretului. „Deocamdată nu avem mişcări deosebite de pregătire, ştiu că au fost câteva poziţii publice ale celor care se ocupă de organizare şi că au promis că vin cu un plan şi cu un program de activităţi. Până acum nu am nimic, în Comisia pentru învăţământ, cultură din care fac parte am văzut la începutul anului când s-au făcut alocările că ei au venit cu vreo 12 evenimente care oricum se întâmplă anual în Cluj, evenimente cum e Luna Studentului, TIMAF, şi pe care le-au motivat, le-au împachetat sub forma evenimentelor necesare pentru a susţine proiectul Capitală Europeană a Tineretului 2015. Au fost prinse câteva concerte, evenimente publice pentru studenţi. În motivaţia finanţării solicitate se arată că e nevoie de evenimentele acestea pentru că sunt baza proiectului pentru Capitala Tinerertului. Din păcate, din punctul meu de vedere lipseşte un eveniment important pe care l-am pierdut, Festivalul Peninsula care trebuia să aibă loc în 2014 şi 2015 şi atunci puteai vorbi de un pilon al anului viitor. Nu le-au prezentat ca ceva special, ci ca evenimente care în acest an au nevoie de finanţare mai mare pentru a pregăti 2015 când aceste evenimente trebuie să atragă mulţi oameni din afară. Suntem deja în iulie şi nu am văzut evenimente foarte mari care să atragă oameni, inclusiv Zilele Clujului care să facă acest lucru. Cel mai puternic şi mai mare eveniment pe care l-am văzut până acum este cel organizat de cei de la Electric Castle, şi asta în afara Clujului, şi care devine un brand care bate orice există în oraş. Am dat 300.000 de lei, dar nu avem nişte termene sau un program detaliat”, afirmă consilierul local PNL, Ioan Bîldea. Colegul său Radu Constantea e ceva mai diplomat, chiar dacă recunoaşte că nu are de fapt mai multe detalii. „Cred că din punct de vedere al proiectului şi al conceptului lucrurile prind deja contur. Din punct de vedere al faptului că se vede sau nu în oraş, vedeţi că din punct de vedere al infrastructurii ne pregătim deja intens cu tot ce înseamnă accesul în zona centrală prin proiectul „oraşul comoară”. Uşor-uşor ne pregătim, şi sperăm ca la anul să fim cât mai pregătiţi să aşteptăm un număr cât mai mare de turişti şi de tineri în primul rând. Asta e şi ideea, de a promova Clujul şi România în rândul tinerilor din Europa şi nu numai. Ştiu că cei de la federaţie sunt în permanenţă în legătură şi cu alte instituţii, cu universităţile, cu ONG-urile. Sigur nu avem încă un nivel de informaţie foarte mare legat de ce se va întâmpla, dar din discuţiile pe care le-am avut cu diverşi colegi şi cu cei de la Federaţia Share am înţeles că sunt bine pregătiţi. Urmează ca în perioada imediat următoare să ne prezinte mult mai detaliat programul pe anul viitor”, a precizat acesta. 

 

Bani mulţi, noutăţi puţine

Anul acesta trebuia să fie unul pregătitor pentru 2015 Capitala Europeană a Tineretului. Deşi alocările de bani au fost generoase, noutăţile au cam lipsit. „Singurul eveniment nou e cel care vine să înlocuiască Peninsula. E vorba despre Marele Picnic de pe Valea Gârbăului. E singurul nou, dar despre care nu ştim cum o să fie şi pentru care s-au alocat 50.000 de lei. Ei mai au cinci luni de zile, dar pentru ei foarte importantă este perioada până în noiembrie. Până atunci trebuie să aibă bătut în cuie proiectul, pentru că atunci are loc la Cluj un forum important al organizaţiilor europene de tineret. Un eveniment de amploare, tot pe bani publici, cam 65.000 de lei dacă ţin bine minte am alocat de la bugetul local. Până atunci trebuie să aibă un calendar foarte clar al evenimentelor din 2015. Dar dacă stăm bine să ne gândim pe ceea ce s-a întâmplat în 2013-2014 şi ceea ce ştim că se desfăşoară anual, nu mizez pe ceva excepţional. Sper ca ei să nu se fi resemnat mergând pe ideea lasă că şi la alţii nu a fost o reuşită. Salonicul, de exemplu am înţeles că nu excelează. Aici însă avem aşteptări mari. Sper ca să nu se fi resemnat că lucrurile merg de la sine”, explică Ioan Bîldea.

 

Au lipsit consultările

Transparenţa a cam lipsit din modul în care Federaţia Share a pregătit evenimentele de anul viitor, lucru recunoscut şi de consilierii locali, cei care până la urmă sunt cei care votează pentru aprobarea susţinerii financiare din bugetul local. „Eu nu am aşteptări mari. Din punctul meu de vedere ar trebui să se consulte cu oamenii care organizează evenimente din bani privaţi. În Cluj, se organizează anul din bani publici circa 100 de festivaluri. Oamenii participă că e gratuit. Ar trebui însă cei de la Share să asculte şi oamenii care organizează evenimente pe bani privaţi, pentru că oamenii aceştia chiar ştiu cum se fac evenimentele, cum se atrage publicul, cum atragi turişti. Ei spun că au o firmă de consultanţă pe evenimente, dar încă nu am văzut un eveniment care să rupă gura târgului, astfel încât să dea speranţă. Împreună cu primăria au spus că au plan de promovare şi au fost la unu sau două târguri, dar mai mult de atât nu ştiu să fi făcut. Ei spun că vor folosi reţelele de la nivel european de tineret şi că forumul din noimebrie va fi o trambulină pentru promovare. Au tot promis că toată lumea va fi informată, dar nu s-a întâmplat”, mai spune liberalul Ioan Bâldea.

 

Promovare pe diverse paliere

Chiar dacă până acum nu putem vorbi despre nici un fel de promovare, Radu Constantea are câteva propuneri pentru cei de la Share. „Aici ar trebui să se implice toată comunitatea locală de a transmite mesajul pe diferite paliere, dar semnalul să vină de la Federaţia Share. Trebuie să mergem în promovare pe mai multe paliere, pornind de la universităţi. Poate şi cluburile sportive pot iniţia turnee cu alte echipe din Europa la diferite sporturi, fotbal, baschet, volei. Vom avea infrastructura pregătită pentru asta cu noua Sală Polivalentă. Inclusiv noi, din zona politică, prin organizaţiile de tineret de la toate partidele putem organiza diferite seminarii la care să invităm tineri politicieni europeni, să organizăm workshopuri şi discuţii despre ce înseamnă politicile europene pentru tineri. Dar în acelaşi timp să încercăm să prezentăm şi ce înseamnă Clujul, partea frumoasă, modalităţile în care ne distrăm”, crede consilierul local.

 

„Nici pe departe nu vom ajunge la nivelul aşteptărilor pe care l-au creat atunci când am câştigat titltul. Asta e senzaţia mea. Sper să producă o supriză plăcută, să mă înşel eu şi să fie mai bine pregătiţi. Nu ştiu dacă evenimentele la care s-au gândit vor reuşi să aducă mai mult decât studenţii din Haşdeu la aceste evenimente, nu oameni din afară.  Bani au fost, nu vor putea să zică că nu au fost”, Ioan Bîldea, consilier local PNL.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu