Cluj-Napoca va avea primul spital privat cu servicii integrate
Reţeaua de sănătate Regina Maria a demarat, în parteneriat cu omul de afaceri Horia Ciorcilă, proiectul de dezvoltare a primului spital privat integrat din Cluj-Napoca, printr-o investiţie totală de 15 milioane de euro. Lucrările pentru spitalul ce va fi construit pe Calea Dorobanților nr. 27-29 au început deja, astfel încât acesta să fie finalizat până la sfârșitul acestui an. Noul spital va avea o suprafaţă de 7.000 mp. Centrul medical regional va oferi o gamă complexă de specialităţi medicale, axate pe chirurgia minim-invazivă laparoscopică.
Pentru a afla mai multe detalii despre această investiţie, Transilvania Reporter a discutat cu Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate REGINA MARIA.
Reporter: Noul spital este cea mai mare investiție a Rețelei de sănătate REGINA MARIA din afara Bucureștiului. De ce a fost ales Clujul pentru această investiție?
Fady Chreih: Pentru Rețeaua REGINA MARIA, Clujul reprezintă o a doua casă. Suntem prezenți aici de nouă ani, deci aproape jumătate din istoria noastră s-a scris alături de Cluj. 10% dintre pacienții noștri provin de aici și credem că a venit momentul să investim și mai mult la nivel local și să punem pe harta Clujului primul spital privat generalist, cu servicii integrate. Orașul face deja performanță medicală de top, tocmai de aceea sperăm ca, alături de cei mai buni specialiști medicali de aici, să le oferim clujenilor condiții de spitalizare și tratament la cele mai înalte standarde europene.
– Spitalul va fi al cincilea din România din cadrul rețelei Regina Maria. Ce va aduce acesta nou pe piața clujeană? Cu ce diferențiază față de alte spitale?
– Spitalul Regina Maria din Cluj va fi unul de referință în regiune. Noua unitate medicală va dispune de cea mai modernă tehnologie medicală, fiind axată pe chirurgie laparoscopică minim-invazivă, devenită deja un trend în toată lumea în ceea ce privește chirurgia. În plus, noul centru medical regional va oferi o gamă complexă de specialități medicale, printre care: ginecologie, chirurgie generală, chirurgie pediatrică, ortopedie. Spitalul va dispune și de maternitate, un centru de imagistică, un laborator integrat de analize medicale, un ambulatoriu multi-disciplinar și cameră de gardă, oferind astfel, în aceeași locație, servicii medicale integrate. În plus, localizarea în zona centrală și parcarea proprie asigură accesul facil și rapid al pacienților. Clădirea în sine va fi amenajată la standarde crescute de confort pentru pacienți și pentru personalul medical.
Prin acest spital, Rețeaua Regina Maria va pune în slujba clujenilor toată experiența și cunoștințele acumulate în cei peste 20 de ani de activitate. Mai mult decât atât, intenționăm să utilizăm expertiza rețelei noastre în obținerea acreditărilor internaționale, pentru a pune acest nou spital nu doar pe harta Ardealului, ci și pe harta Europei. Regina Maria este singurul furnizor medical din România care are în portofoliu două spitale acreditate internațional și care deține expertiza necesară pentru obținerea unor astfel de certificări.
– Vor fi create 300 de locuri de muncă, printre care 100 vor fi ocupate de medici. A început recrutarea acestora? Cum s-a desfăşurat acest proces?
– Din fericire pentru noi, prezența noastră îndelungată în Cluj și faptul că ne bucurăm de încrederea oamenilor de aici ne ajută foarte mult în recrutarea celor mai buni specialiști medicali. În plus, centrele Regina Maria din Cluj reunesc deja o echipă puternică de peste 100 de medici cu experiență pe toate specialitățile medicale, iar o parte dintre aceștia vor activa și în cadrul spitalului.
– Medicii vor lucra full time în cadrul spitalului sau vor putea să profeseze și în altă parte? Va exista o astfel de clauză în contract?
– Vom agrea cu fiecare medic în parte cea mai bună formă de colaborare. Nu suntem adepții unor constrângeri de asemenea natură, pentru că, mai presus de orice, medicii trebuie să lucreze în interesul pacienților, indiferent în ce locație profesează și cu ce formă contractuală.
Obiectivul nostru este de a păstra același standard medical înalt și de a le oferi clujenilor cele mai bune servicii medicale. Vom reuși asta și prin crearea unui parteneriat cu medicii care vor lucra în spitalul nostru, care vor beneficia de condiții de lucru corecte și civilizate, de oportunități de dezvoltare și, în ansamblu, de un mediu de lucru la standarde occidentale.
– Veți construi de la zero un spital. Cât de greu este să obții toate avizele? Cât timp durează pentru ca totul să fie în regulă?
– Timpul de obținere a avizelor este cel standard, să spunem, și durează, în general, câteva luni. Bineînțeles că, fiind vorba despre un spital, procesul de avizare și autorizare poate fi mai lung comparativ cu cel al clădirilor cu alte funcțiuni.
Cu toate acestea, avem convingerea că autoritățile locale au înțeles importanța acestui proiect strategic pentru comunitate și au acționat ca un important partener de dialog. Cluj-Napoca se dezvoltă și crește în permanență și, cu siguranță, această efervescență nu ar fi fost posibilă fără susținerea autorităților locale.
– În Cluj-Napoca, pe Calea Turzii, a fost de vânzare o clădire care urma să devină tot spital privat (Spitalul Pelikan, mai precis). V-ați gândit și la posibilitatea achiziționării acestei clădiri înainte de a demara proiectul?
– Întotdeauna analizăm cu foarte mare atenție toate oportunitățile de investiții. În cazul de față, am considerat că un proiect spitalicesc ridicat de la zero, construit în totalitate după specificațiile Rețelei Regina Maria și bazat pe experiența noastră de până acum, ar reprezenta un beneficiu mai mare pentru comunitatea locală, atât prin prisma oamenilor și a firmelor contractate pentru realizarea acestui proiect, cât și datorită fluxurilor medicale pe care le putem implementa în cadrul unui spital construit integral conform protocoalelor noastre.
„Cred foarte mult în reuşita parteneriatului cu Reţeaua de săătate Regina Maria pentru că are la bază atât spirit antreprenorial, cât şi grija pentru oameni. Va fi un centru medical care, pe lângă standardele medicale aduse la nivel regional, în Transilvania, va contribui la creşterea economiei din zonă”, a declarat Horia Ciorcilă.
„Întregul ansamblul care urmează să fie construit este proiectul domnului Horia Ciorcilă. Va fi un ansamblu cu dublă funcțiune: spații de birouri și spații de servicii medicale – spitalul Regina Maria. Domnul Ciorcilă este partenerul nostru de încredere pentru construcția acestui spital”, Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria.
[stextbox id=”custom”]
Două clinici multidisciplinare
În Cluj, Reţeaua de sănătate Regina Maria operează deja două clinici multidisciplinare, un laborator de analize medicale, un Centru specializat în Diabet, Nutritie şi Boli Metabolice coordonat de prof. dr. Academician Nicolae Hâncu, un Centru de Medicina Muncii şi un Centru de Kinetoterapie şi Recuperare Medicală. De asemenea, Reţeaua reuneşte o echipă de peste 100 de medici cu experienţă pe toate specialităţile medicale. Proiectul de arhitectură va fi conceput de firma Arhimar Cluj, iar project managerul va fi compania Verbau Cluj. În primul an de la deschidere, operatorul privat de servicii medicale estimează un flux de peste 10.000 de pacienţi în spital şi în ambulatoriu.
[/stextbox]
Citiți și:
Credite speciale pentru medicii din sectorul privat
Dr. Marcel Tanţău: Sistemul medical privat din România abia a trecut de nivelul abc-urilor de scară
Cluj-Napoca va avea primul spital privat cu servicii integrate