Cerșitul în centrul Clujului, sezonul de succes

“Hai să-ți dau o carte bună!”, se aude glasul unei fete de vreo 12 ani. Flori, cărți, linguri sau vederi. Cerșetorii din Piața Muzeului devin tot mai inventivi în “comercializarea” de produse pentru a-și aduce câștiguri zilnice și sigure. Zona pietonală din centrul Clujului, locul de promenadă al multor localnici și turiști străini și terasele pline de clienți au devenit ținta celor mai puțin favorizați de soartă.

O combinație de comportament frumos și nesimțire, asta este imaginea cerșetorului din Cluj. Cu timiditate sau, dimpotrivă, cu tupeu și strigând chiar vorbe de adevărate blesteme dacă nu primesc nimic, de la copii la oameni în vârstă, cerșetorii abordează trecătorii sau pe cei care stau la terase. Uneori, patronii de localuri ajung la disperare. “Mulți dintre ei nu sunt localnici, vin din satele din împrejurimi și stau în cursul zilei pe aici, ba chiar au un traseu prestabilit pe unde merg la cerșit. E plin de ei, au împânzit Piața Muzeului. Pe un chelner de la terasa vecină l-am văzut cum mergea, într-o zi, efectiv în paralel cu un cerșetor, de-a lungul terasei să nu se oprescă să deranjeze clienții. E foarte neplăcut, ne este jenă față de străinii care vin și văd așa ceva”, spune patronul unei patiserii din zonă.

O mamă care își plimbă copilul de doi ani și jumătate intervine în discuție și recunoaște că ea aduce frecvent haine ce rămân mici de la băiatul ei și le dă unei cerșetoare care injură de toți sfinții dacă nu îi dai un leu.

La un local cochet barmanul mărturisește că a avut două evenimente foarte neplăcute cu cerșetorii din zonă. Un bărbat beat a intrat și a început să le agaseze pe două cliente, iar altă dată a venit o fată de vreo 13 ani și a început, pur și simplu, să mănânce zahărul de la mese. “Am stat și eu ca și client la o terasă aici, și, într-o oră, am numărat patru care au venit la cerșit. Este o problemă asta”, spune barmanul.

Ne întoarcem la patiserie unde s-a format coadă de clienți. După ce îi servește, bărbatul continuă să-și spună oful. “Cei de la terasele mari dau primăriei chirie de 1, 6 milioane de lei pe metru pătrat dar problema cerșitului nu le-o rezolvă. Era, la un moment dat, o bătrână care cerșea, dar nu cerea cu voce tare nimic. Doar stătea în picioare. Cu ea au avut treabă, i-au dat și amenzi deși femeia nu avea niciun venit. Mă îngrozește faptul că vin femei cu copii să cerșească și să vedeți cum își pițigă copiii sau cine țtie ce le fac la copii ca aceștia să înceapă să plângă să impresioneze lumea. Este un altul, în schimb, foarte politicos dar mincinos. Dă binețe, “un bănuț, o țigară aveți?” te întreabă cu mâinile ținute la spate unde are o țigară aprinsă.”

Poliția locală în datorie

În timp de primăria municipiului Cluj-Napoca nu le mai aprobă membrilor Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni organizarea târgurilor pe strada Matei Corvin, Vasile Goldiş și Piața Unirii, fenomenul cerșitului în aceleași locații centrale nu este, se pare, nici măcar luat în seamă, darămite considerat ca fiind o prioritate. “Nu am văzut un polițist de la poliția locală sau vreun jandarm de cel puțin trei luni încoace, pe aici. Ar trebui să fie prezenți non-stop pe aici, e o zonă de emblemă a Clujului această piață. Nu să vină să le dea amenzi că ar fi inutile, nu să-l alunge forțat că este, totuși, spațiu public, dar macăr dacă le atrage atenția și cerșetorii se simt, cumva, monitorizați, treptat, ei nu vor mai veni”, spune, contrariat, același patron.

[stextbox id=”custom” caption=” Elevul “]A avut dimineață 10 buchete de levănțică, la ora 11 mai avea patru și, puțin după, a rămas doar cu banii primiți pe ele. Eugen vine pe la ora 10 în Piața Muzeului și stă până la 12, când ia autobuzul 8 și merge acasă. Copilul are 13 ani și este elev în clasa a VII-a la Liceul Terapia de pe strada Horea, la fel ca și ceilalți doi frați ai săi. Îi place educația fizică și româna, și vrea să devină medic. Locuiște, împreună cu ceilalți doi frați ai săi și părinții care lucrează la gunoi, în zona Cantonului în Someșeni. Pe timpul verii, de doi ani încoace, vinde flori “decât să mă duc să fur sau să cerșesc. Mai bine fac de-o floare, fac de-o pâine și mănânc acasă cu familia mea. Și eu fac de mâncare acasă, chiar ieri am făcut supă de găluște.
Iarna fac curățenie într-un bloc și mă plătește cu 200 de lei pe lună”, spune băiatul.
Levănțica i-o aduce cineva din Gherla, Eugen o cumpără cu 20 de lei și apoi o revinde cu doi lei buchetul. Peste câteva săptămâni părințiii lui o să plece la Bistrița la cules de mere, iar ei, copiii, o să meargă în Franța la muncă. Eugen o să lucreze într-un bar. “Sunt pe aici mulți străini, azi niște englezi mi-au cumpărat multe buchete. Niște italieni mi-au dat odată 55 de euro.” La final de tranzacții, Eugen se așează pe bordură, după un colț, mascat de o mașină parcată, și înfulecă cu poftă un sanviș.[/stextbox]

“Câștig bine din vânzarea florilor, ieri am făcut 100 de lei, nu a fost vreo zi în care să nu vând nimic. Clienții de la mese nu se supără pe mine, eu trec pe lângă ei și ei mă opresc. Pe copiii care numa’ cerșesc, vă spun sincer, că îi pun părinții și dacă nu fac bani îi bat. Pe mine niciodată nu m-a bătut mama, niciodată de când sunt eu pe pământul ăsta, nici mama nici tata. Acum strâng bani pentru rigips. Am 25 de lei și mai îmi trebuie 10. La alții de pe aici le este ciudă pe mine că eu vând și fac bani și ei cerșesc”, Eugen

[stextbox id=”custom” caption=”Homeless-ul”]O altă prezență cunoscută în centru este clujeanul Elemer Moldovan de 67 de ani. Se așează pe bancă la umbră, își pune petul de bere lângă el și își aprinde o țigară. Nu are casă, doarme la un azil de noapte, și asta, când prinde loc. A avut casă în Gheorgheni, lucra la Carbochim de unde s-a pensionat și are patru copii, toți plecați în străinătate acum, cu care nu mai ține legătura. “Când a murit nevasta, copiii au venit pe capul meu să vând casa și să iau ceva în Ungaria. Acum nu mai am casă, dorm la azil sau pe stradă, pe lângă Biserica Sf.Mihail unde am și plapumă. Ziua vin în oraș, de cele mai multe ori vin în Piața Muzeului că aici mă cunosc chelnerii, mă mai ajută și ei. Într-o vreme am vândut vederi, le cumpăram cu un leu și le vindeam cu doi. Un străin mai bine ajută ca neamurile. În fiecare dimineață fac curățenie la biserică, popa mă ajută cu un bănuț, așa cum poate, cei de la Agape îmi dau mâncare pe gratis”, mărturisește Elemer. Bărbatul are hernie de disc și spune că dacă nu era suferind s-ar fis dus demult în străinătate la muncă.[/stextbox]