Calculele hârtiei: Cluj sau Timișoara. Sau Baia Mare?

Până la sfârşitul lunii, raportul privind evaluarea oraşelor din România rămase în competiţia „Capitala Europeană a Culturii, 2021” va fi făcut public. Răsfoind argumentele juriului privind candidaturile celor patru oraşe care au intrat în etapa a doua de selecţie se va putea specula mai avizat despre cine va fi desemnat câştigător în toamnă. Deocamdată, să constatăm doar că, deşi sunt angrenaţi într-o competiţie europeană, românii concurează în manieră proprie.

Prima etapă de jurizare a fost deja contestată de câteva oraşe de pe lista pierzătorilor. În principal, contestatarii acuză Ministerul Culturii că a avantajat Bucureştiul în etapa de preselecţie. Specialiştii români numiţi de minister  în juriul internaţional au fost  amândoi bucureşteni, mai mult, ambii au participat la întocmirea dosarului de candidatură al Bucureştiului. Şi băimărenii au fost prinşi cu minciuna, dosarul lor pretinzând că a fost adoptată strategia de dezvoltare culturală. Acest lucru  nu s-a făcut nici astăzi, dar adoptarea strategiei nefiind un criteriu de evaluare, chiar şi contestarii admit că  minciuna nu justifică descalificarea oraşului de pe râul Săsar. Aduce în schimb noi îndoieli privind  onestitatea  care a caracterizat prima etapă de jurizare.

În joc au rămas, până la soluţionarea contestaţiei, patru oraşe. Cu toate proptelele guvernamentale, specialiştii sunt de părere, analizând nominalizările de până acum, că Bucureştiul e un oraş prea mare ca să fie ales. Clujul, Timişoara şi Baia-Mare împart masa de joc, etalând  atuuri diferite. În Baia-Mare, primarul spune cu voce tare că arhitectul -şef e nepriceput, chiar şi aşa patrimoniul urban a fost refăcut în totalitate. Timişoara era pe cale să finalizeze refaţadizarea dacă nu intervenea Curtea de Conturi. Clujul în schimb a luat-o în sens opus, intervenind barbar asupra faţadele clădirilor istorice.  Aplicaţia capitalei Ardealului mizează pe superioritatea culturală şi artistică a oraşului, în speranţa că vizita experţilor străini din vară va constata că aşa stau lucrurile. Despre cum se joacă la masa cu miză mare „Capitala Culturală Europeană” 2021.

Inițiativa Capitală Culturală Europeană a început în 1985, cu Atena. Până în 1999, inclusiv, titlul a fost deținut de un singur oraș. În 2000, pentru a marca noul mileniu, au fost nouă Capitale Culturale Europene simultan. Între 2001 și 2006 au fost câte una sau două capitale europene ale culturii, stabilite la propunerea țărilor desemnate, oarecum arbitrar. Amploarea tot mai mare pe care a luat-o programul și popularitate de de care se bucura a impus în 2006 stabilirea unui set de reguli riguroase. Astfel, conform unei decizii comune a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, capitalele culturale europene ale anilor 2013-20019 au fost selectate în două runde, de o comisie internațională alcătuită din șase experți din țara care propunea capitala și șapte experți europeni.

Între 2006, anul adoptării deciziei, și 2013, anul când a fost aplicată, selecția orașelor capitală a rămas ușor arbitrară, permițând Sibiului să ajungă în 2007 la acest statut, la invitația Luxemburgului și fără a participa la o competiție națională. În 2010, alt exemplu, au existat trei capitale europene, una dintre ele, Istanbul, nefiind în Uniunea Europeană.

Din 2013 s-a statuat existența a două capitale europene a culturii. În mod tacit, una provine din țările „vechi” ale Uniunii (UE 15) și una din cele ale „Noii Europe”, respectiv fostele state socialiste, plus Cipru și Malta.

[stextbox id=”custom”]Iată un tablou sintetic al capitalelor din perioada 2013-2019:

      Vechea Europă               Noua Europă

2013:               Marsilia (Franța)                    Kosice (Slovacia)
2014:               Umeå (Suedia)                        Riga (Letonia)
2015:               Mons (Belgia)                          Plzen (Cehia)
2016:               San Sebastian (Spania)         Wroclaw (Polonia)
2017:               Aarhus (Danemarca)              Paphos (Cipru)
2018:               Leeuwarden (Olanda)            Valetta (Malta)
2019:               Matera (Italia)                         Plovdiv (Bulgaria)[/stextbox]

Din enumerararea de mai sus se observă o predilecție spre nominalizarea orașelor mijlocii din Vechea Europă alături de orașe mari din Noua Europă. Există desigur, excepții – Aarhus, al doilea oraș al Danemarcei, în 2017 sau Marsilia, al treilea oraș al Franței, dar și micuțul Paphos, din Cipru.

De asemenea, din Noua Europă pe listă se regăsesc două capitale, Riga, respectiv Valetta, dar în amândouă cazurile este vorba de țări cu o populație redusă și o mare polarizare economică și culturală în jurul capitalelor. În rest, orașe precum Kosice, al doilea cel mai mare din Slovacia, Plzen, al patrulea oraș al Cehiei, Wroclaw, al patrulea oraș al Poloniei și Plovdiv, al doilea oraș al Bulgariei, corespund „portretelor-robot” ale Clujului și Timișoarei, cele mai mari două orașe din România, după București.

Geografia intră în ecuație

După 2019, au intervenit o serie de modificări în cadrul de organizare și în sistemului de jurizare, în sensul că țara care nominalizează capitala nu poate avea decât maximum doi experți în comitetul de selecție. Primele capitale stabilite conform noului cadru sunt cele din 2020, una din Croația, alta din Irlanda, care vor fi aflate în prima parte a anului curent. De asemenea, conform noului cadru de organizare, începând cu 2021, o dată la trei ani, va exista o a treia capitală culturală europeană, provenită din rândul țărilor candidate sau potențial candidate. Finalistele pentru 2021 din acest „lot” au fost deja selectate, ele fiind Herceg Novi, din Muntenegru și Novi Sad, al doilea oraș al Serbiei. În același an, Grecia este țara din „Vechea Europă” care are capitală culturală europeană. Se ajunge astfel ca toate cele trei CCE să provină din colțul sud-estic al Europei.

De aici, se pot face diverse speculații. Astfel, Baia Mare ar putea fi favorizată, deoarece este situată la cea mai mare distanță de celelalte două, oricare ar fi ele, și astfel ar exista o diversitate – un principiu drag UE – mai mare geografică; dar și Clujul și Timișoara se revendică ca fiind componente ale Europei Centrale, și nu ale Balcanilor. Mai mult, orașul de pe Bega are prin tradiție legături puternice cu Novi Sad. Cele două orașe sunt înfrățite și au semnat anul trecut un acord de cooperare pentru 2021. Ar putea să încline asta balanța în favoarea unui tandem româno-sârb câștigător? Poate că da. Dar nu trebuie uitat că țara din Uniunea Europeamă cu care avem cele mai multe similitudini este Bulgaria, unde competiția pentru 2019 a fost câștigată de Plovdiv, într-o competiție asemănătoare cu cea din România, în care au existat patru finaliste, printre care capitala și cele mai mari două orașe din provincie. Nu în ultimul rând, Clujul beneficiază de aceeași firmă de consultanță ca și Plovdivul. Va înclina asta balanța în favoarea orașului de sub Feleac? Rămâne să vedem în septembrie, când juriul va selecta câștigătoarea.