Brand clujean, în curând pe Amazon

Papion, la feminin

Vania Szasz este clujeancă cu acte în regulă din 2008, când a decis să își părăsească țara de origine, Portugalia, pentru a-și deschide, împreună cu soțul său, Lorand Soares Szasz, o firmă de coaching în România. Schimbarea nu a fost una ușoară, dar încet, încet s-a acomodat cu oamenii, cu limba, cu noua casă. Inițial a lucrat împreună cu soțul său la firmă, apoi și-a dorit să își deschidă și ea la rândul său, propria afacere. Pasiunea pentru modă, pentru frumos, dar și dorința de a fi unică, de a avea mereu lucruri și accesorii inedite în propria garderobă, dar și încurajările soțului, au determinat-o pe această să creeze primele modele de papioane.

A vrut să demonstreze tuturor că nu poate să facă asta, dar la final și-a demonstrat ei contrariul. Astfel, în toamna anului 2012, a apărut brandul ce îi poartă numele. Colecția de papioane a crescut, îmbogățindu-se mereu cu noi și noi modele, dar au apărut și alte accesorii inedite sub umbrela acestui brand: brățări, pălării, fulare, broșe, dar și agățători de genți, acestea din urmă fiind importate din Portugalia. După aproape trei ani de activitate intensă, Vania Szasz dorește ca papioanele sale să cucerească lumea. Pare un vis, dar acesta e pe punctul de a se împlini, întrucât, în curând papioanele cu fundiță, dar nu numai, vor fi disponibile pe Amazon.

Reporter: În ce domenii ați activat înainte de a ajunge în România?

Vania Szasz: Sunt licenţiată în administraţie şi marketing. În timpul studenţiei am lucrat la un call center. Ulterior am lucrat pe departamanentul de marketing la o firmă de cosmetice. Dar menirea mea a fost să ajung să conduc o afacere într-un domeniu ce mă pasionează cu adevărat.

papioane 2

R: Moda v-a pasionat de mică. V-ați gândit vreodată că veți avea propria afacere în domeniu? Cât de greu a fost să vă decideți să porniți pe acest drum?

Este o poveste de suflet, deoarece de când eram mică visam mereu să am un magazine de haine, creaţii proprii. Ca orice fetiţă abia aşteptam să port rochiţe elegante, să am accesorii, să fiu feminină. Deşi majoritatea fetelor deprind arta bunului gust de la mama, eu am moştenit acest dar de la tata. El a ştiut mereu că detaliile sunt acele caracteristici care te deosebesc de ceilalţi.

După ce am crescut am uitat să mai visez şi nu m-am mai gândit la acest aspect mult timp. Nu aveam suficientă încredere în mine să fac acest pas, deşi îmi doream. Simţeam că nu e pentru mine, că nu aş putea să fac aşa ceva.

Îmi căutam accesorii pentru garderoba mea personală și îmi doream să îmi cumpăr papioane. Deşi majoritatea îmi plăceau și erau drăguţe, eu aveam propria imagine despre cum aș fi vrut să fie. Și nu găseam niciunde exact ceea ce căutam. În acel moment Lorand m-a provocat să-mi fac unul aşa cum îmi place mie. Nu aveam încredere în mine, dar soţul meu mereu mă încurajează şi mă scoate din zona de confort. Am vrut să-i demonstrez de fapt că nu pot face un papion. După ce am vizualizat un tutorial pe internet mi-am sacrificat un tricou vechi şi am realizat primul meu papion. Spre surprinderea mea era un produs foarte frumos, reuşit, lucrat minuţios. Apoi au urmat privirile admiratoare ale celor din jur. Toți mă întrebau de unde l-am achiziționat. Aceste complimente, împreună cu suportul oferit de soţul meu, mi-au conferit încrederea necesară să îmi deschid propria afacere. Iar în acel an, în toamna anului 2012 s-a născut brandul Vania Szasz.

papion 3

Spuneați că tatăl dumneavoastră v-a insuflat pasiunea pentru modă. Ce sfaturi vă dădea acesta în materie de modă?  

Nu îmi oferea sfaturi exacte. Este un domn galant care se îmbrăcă mereu cu bun gust, iar eu îl admiram. Când mergeam la cumpărături îmi explica modalitatea de asortare a culorilor, importanţa detaliilor şi a calităţii materialelor.

Ce părere are despre produsele create de fiica sa? Le poartă?

Da, îi plac produsele mele foarte mult. Le poartă de câte ori are ocazia. Deţin mai multe accesorii feminine, dar vom ajunge să creăm şi pentru domni o gamă largă de produse.

Vă amintiți cum arăta primul papion creat de dumneavoastră? Îl mai aveți?  

L-am făcut dintr-un tricou vechi de bumbac crem. Din nefericire nu îl mai am, nu m-am gândit atunci să-l păstrez ca un simbol, că voi ajunge să deţin o afacere în domeniu. În schimb vă arăt o poză cu cel de-al doilea papion pe care l-am creat.

Al doilea papion ce portă semătura Vaniei/ Foto: arhiva personală

Al doilea papion ce portă semnătura Vaniei/ Foto: arhiva personală

Papioanele cu fundiță sunt foarte elegante și apreciate. Cum v-a venit ideea?

Adevărul este că papioanele sunt purtate de bărbaţi şi mai rar de femei. Îmi doream să creez un papion mai feminin şi de asemenea îmi doream să fac un model nou. Printre accesoriile mele am găsit o fundiţă de păr care m-a inspirat. Am atașat-o unui papion, am făcut câteva modificări și astfel a rezultat un papion cu fundiță. Nu ştiam să cos la maşină ci doar cu mâna, iar pentru a crea un asemenea produs era nevoie de partea tehnică. Soacra mea lucrase în croitorie şi i-am cerut ajutorul pentru a realiza câteva probe. Vă arat o poză cu primul meu papion cu codiţe.

Primul papion cu fundiță/ Foto: arhiva personală

Primul papion cu fundiță/ Foto: arhiva personală

Ce anume vă inspiră?

Inspiraţia îmi vine în momentul când văd materialele, îmi imaginez cum va arăta un papion dintr-un anume material şi cu un anumit accesoriu. De obicei vizualizez produsul, cumpăr materialele iar apoi mă joc cu ele până creez accesoriile ideale.

Ce presupune, în mare, procesul de creație?

Înainte de fiecare sezon ne gândim la culorile care sunt în vogă. De asemenea la forme şi modele noi de papioane, apoi începem să căutăm materiale şi accesorii. După ce ajung toate în atelier începem să ne jucăm cu ele să vedem ce putem crea. Am o echipă creativă care mă ajută cu idei şi la partea de execuţie. De aceea veţi observa că apar produse noi şi diversificate.

2015-10-01 11.25.02

Ce model vă caracterizează cel mai bine?

Toate modelele sunt unice şi speciale. Nu pot spune că am un model preferat, le schimb zilnic în funcţie de ţinută, la cămăşi port de obicei simple, la rochiţe le port pe cele cu fundiţă, la rever le port pe cele slim. Dar le combin tot timpul şi încerc modalităţi noi de a le purta fie pe fulare, pe teneşi, ca accesoriu de păr etc. Am imaginație bogată.

Dacă ar fi să descrieți în câteva cuvinte produsele dumneavoastră, care ar fi cele mai reprezentative caracteristici?

În primul rând aş spune că produsele mele se diferenţiază prin calitate. Materialele sunt alese cu grijă, iar acestea sunt hand-made, lucrate minuţios şi cu atenţie la detalii. Mai mult de atât, papioanele mele sunt diverse ca model, dar şi ca imprimeu, sunt fie finuţe, altele colorate şi îndrăzneţe, potrivite pentru ţinute office sau pentru oraş. Dar caracteristica principală ar fi faptul că sunt făcute cu pasiune şi cu multă dragoste.

Care ar fi cele mai cerute produse?

Papioanele cu codiţă şi cele slim. Dar în special cele clasice cu codiţă sunt cele mai căutate.

Am observat că realizați și papione la comandă pentru firme. Cât de deschise sunt firmele să le ofere angajaților un obiect inedit de vestimentație?

Sunt multe firme care doresc să personalizeze altceva decât agenda personală sau cana. Astfel au oportunitatea de a purta un articol vestimentar cu logo ca şi o carte de vizită. De obicei firmele cumpără papioane personalizate pentru angajaţii lor, fie cu logo, fie fără. Este o modalitate bună de a-ţi face reclamă şi de a-ţi surprinde angajaţii cu un cadou inedit.

Care este motto-ul dumneavoastră?

Motto-ul brandului Vania Szasz este: „Frumusetea ta sta în caracter, noi doar o accesorizăm.” Ca țel de zi cu zi ne propunem să ne facem clienții fericiți.

Am vazut că aveți o echipă frumoasă, din care face parte și soacra dumneavoastră. Cum este să lucrați cu aceasta? De ce anume se ocupă aceasta în cadrul firmei?

Da, soacra mea, mama Ana îi spunem noi, mă ajută la atelierul de creaţie împreună cu alte două colege. În firmă există o cultură familială, suntem o echipă unită şi ne înţelegem toţi foarte bine, suntem şi colegi şi prieteni. Cu soacra am o relaţie profesională la locul de muncă, dar în afara firmei suntem mamă şi fiică. Eu am insistat să vină în firmă să ne ajute şi cu această ocazie să fie mai aproape de familie.

Echipa Vaniei Szasz/ Foto: arhiva personală

Echipa Vaniei Szasz/ Foto: arhiva personală

Aveți clienți și din afara țării?

Majoritatea clienţilor noştri sunt români, dar avem şi comenzi din străinătate, mai ales din Europa. În curând ne vom extinde şi pe Amazon şi vom ajunge în America. Momentan lucrăm la părţile tehnice şi birocratice, dar vom ajunge şi acolo, ne vom face un renume pe meleaguri străine.

Ați colaborat sau vă doriți să colaborați pe viitor cu anumite case de modă sau designeri români sau străini?

Încă nu am colaborat cu case de modă, dar suntem deschişi la propuneri. Momentan ne axăm la extinderea brandului în afara ţării.

Ce planuri de viitor aveți?

Pe plan profesional scopul meu este să duc brandul Vania Szasz „worldwide”, iar papionul să devină un accesoriu must have.

papioane 4

Distribuie:

Postaţi un comentariu