Bistrița, un exemplu de tipul „așa mai bine nu”

Municipiul Bistrița are în componență și implicit în administrare mai multe localități limitrofe. Unele au devenit cartiere ale orașului, cum este cazul pentru Unirea, Viișoara sau Sigmir, iar altele aparțin pur și simplu de municipiu, însă indiferent de situație, schimbarea s-a dovedit a fi o simplă formă fără fond. În absența unei strategii, localitățile de lângă oraș s-au dezvoltat după cum le-a trecut prin cap locuitorilor, care au construit și continuă să o facă fără un plan câtuși de rudimentar. Astfel, deși vorbim despre un oraș care ca populație este doar cu ceva mai mare decât cartierul Mănăștur, Bistrița reușește performanța negativă de a fi un coșmar pentru șoferi, în orele de vârf. Iar la problemă au contribuit și cei care, în virtutea dezvoltării, s-au mutat în „cartierele” de lângă Bistrița, transformate de fapt în simple dormitoare de unde se vine dimineața și spre care se pleacă seara.

Localitățile din zona Bistriței au intrat în administrarea municipiului încă din perioada comunistă. Despre efectele acestei măsuri, cum a funcționat și ce ar fi trebuit să se facă mai bine am discutat cu jurnalista Claudia Andron, redactor-șef al publicației online Bistrițeanul.ro.

„Trebuie văzut ce și dacă locuitorii câștigă ceva. La Bistrița, aceste cartiere au rămas marginalizate. Încă din perioada comunistă, aceste localități nu au avut administrație separată și au aparținut de Bistrița. Întotdeauna au fost însă neglijate și au ajuns la coada priorităților. Toate aceste cartiere, din punctul de vedere al arhitecturii urbanistice, s-a dezvoltat haotic. Bistrița s-a unit cu Viișoara prin șiruri de case. La Sigmir s-au construit, la fel, foarte multe case, dar în lipsa unei viziuni arhitecturale, au apărut „dormitoare” de-a lungul drumului”, explică jurnalista.

Planul de integrare în viața municipiului a acestor localități a eșuat și pentru că a lipsit o strategie concretă. Integrarea s-a petrecut doar în acte realizate formal, fără ca cineva să demonstreze în timp că înțelege conceptul de cartier și ce ar trebui acesta să presupună, astfel încât să contribuie la dezvoltarea urbei. 

„Dezvoltarea unui cartier sau a unei zone noi presupune construirea de școli, de parcuri, dispensar și tot ce ține de urbanism. În niciun proiect nu a existat așa ceva. Dacă mergi până la Sigmir, în orele de vârf, exact ca la Cluj, toți vin spre centru. Cartierele ar trebui să aibă rolul de a realiza o dezvoltare armonioasă pe orizontală a orașului și să nu mai aglomereze zona centrală în orele de vârf. Dar cum aceste zone funcționează doar ca locuri de dormit, nu se rezolvă nimic. Ar trebui ca în acele zone, dacă există spațiu, să se facă școli și grădinițe și parcuri. Nu au existat efecte pozitive care să fie vizibile. Nu s-a făcut nimic, ci pur și simplu oamenii au continuat să construiască proprietăți. În orice cartier din străinătate ai orice ai nevoie. Modelul acesta trebuia doar luat, fără alte invenții, dar nu s-a întâmplat, iar acum avem pur și simplu niște dormitoare pe marginea drumului”, spune Claudia Andron.

În cele din urmă, o idee care ar fi trebuit să ajute, a avut efecte inexistente astăzi pentru Bistrița. Cei care locuiesc în noile cartiere ale orașului locuiesc de fapt la țară și sunt orășeni doar în buletin.

„Cei care stau în localități sunt priviți ca fiind oameni de la țară. Ei au oricum drumuri neasfaltate, care probabil nu vor fi prinse în niciun proiect în următorii ani. Mai bine sunt priviți cei care stau între oraș și aceste localități, pentru că ei măcar sunt la stradă, în timp ce ceilalți sunt de fapt la țară, cu condiții de mediu rural. Încă au cămin cultural și multe dintre școlile din aceste localități au început să se închidă pentru că deși există sute de copii, aceștia vin la Bistrița oricum. Nu cred că există o strategie. Dacă se face doar pentru că sună bine, toate acestea nu au sens”, mai spune Claudia Andron.